Un hotel din Germania recreeaza atmosfera din timpul comunismului, oferindu-le turistilor mobilier, tablouri si dotari din trecut.

La receptia hotelului Ostel (Ost=est, in limba germana) te intimpina patru ceasuri, care arata ora Rusiei, Germaniei, Cubei si a Chinei, dar, in cladire, timpul pare sa se fi oprit inainte de 1989, cind comunismul era inca in floare in toate cele patru tari.

Pe pereti troneaza la loc de cinste portrete ale fostilor lideri comunisti nemti. Cu doar 9 euro/noapte, turistii pot experimenta o atmosfera desprinsa parca din filmul „Good Bye Lenin!", in care un barbat incearca sa o scuteasca pe mama sa de socul schimbarii, cind aceasta se trezeste din coma, si nu-i spune despre caderea Zidului Berlinului, ci continua sa-i faca rost de produse care se gaseau in Germania de Est.

In acelasi mod, hotelul Ostel ofera, nostalgicilor sau celor fascinati de viata din fosta RDG, ocazia de a petrece citeva zile in „confortul" de atunci. Cu exceptia saltelelor, asternuturilor de pat, chiuvetelor si a toaletelor, restul sint obiecte reale obtinute de cei doi proprietari ai hotelului, Daniel Helbig si Guido Sand, din pietele de vechituri, de la familie, prieteni si de pe site-ul eBay. Carti din vremea comunismului sint deschise pe masuta de cafea, tapetul este colorat portocaliu sau maro, iar in unele camere exista si celebrele carpete la moda in acele vremuri.

Camerele au teme si preturi diferite. Pentru 38 euro/noapte poti locui intr-o camera „desprinsa" dintr-un apartament tipic al Germaniei de Est. Cu doar 9 euro/noapte poti alege sa dormi intr-o camera precum cele din taberele de pionieri, cu doua paturi de campanie si conditii „spartane" de locuit, la fel ca in excursiile organizate vara de tineretul utecist.

Liliana Lehman (25 de ani), angajata la Ostel, spune ca si-a petrecut o parte a copilariei in timpul comunismului, in Berlinul de Est, si crede ca aceasta idee originala aduce putina ordine in „jungla capitalista" de azi. „Incercam sa cream un sentiment de apartenenta la comunitate spre deosebire de lumea de azi, in care primeaza propriul interes si fiecare vrea sa-si atinga scopul prin orice mijloc", spune Liliana. Despre nostalgie vorbesc si turistii, care scriu in cartea de oaspeti: „Un loc excelent, care mi-a trezit amintiri din acea perioada".

Creat din propria experienta „Ne-am gindit sa refacem putin atmosfera si cultura din fosta RDG, dar asta nu inseamna ca plingem dupa regimul comunist de atunci", explica Daniel Helbig, care a crescut in Berlinul de Est si stie exact cum era viata atunci, care erau restrictiile libertatii de expresie si miscare.

Cei doi fondatori ai hotelului vor sa extinda proiectul cu inca opt apartamente de vacanta in stilul Germaniei de Est.