Cand s-au inventat hartile, oamenii desenau monstri pe locurile pe care le cunosteau. Spaima de necunoscut era mai mare decat spaima de gheare, colti si ochi injectati, asezati cu voluptate peste tinuturi albe, de la capatul lumii. Explorarea era o meserie in sine, iar fiecare pata alba de pe harta completata cu informatii valora adesea vieti umane - de aici si pretul urias, in evul mediu, al unei harti bunea€¦

Acum, ca stim cam toate locurile, hartile au devenit hartii ieftine. Doua la leu, in benzinarie. Nu mai au nimic magic in ele: te pot doar ajuta sa gasesti o cafea sau un pat peste noapte - nicidecum sa-ti dea un motiv sa pleci la drum. Nu sunt decat o insiruire de banalitati. Drumuri, poduri, dealuri si plictis. Ce sa mai descoperi? Doar reclamele de la marginea soselei. Doar un caine mort, pe care nu-l stiai. Sau, stai putin, nu era aici si saptamana trecuta?

Si totusi, exista o cale sa scapi de toate astea. Exista inca locuri libere pe harta. Nu sunt locuri albe totusi, pentru ca stim ce e acolo: e apa. Hartile cu mult albastru sunt acum singura solutie sa evadezi de o planeta cunoscuta, ultrapopulata si infraamenajata. Hartile marii, adica.

Marea e de altfel urmatoarea mare afacere. Conditiile sunt perfecte: terenul e gratis. Iesi cateva mile in larg si-ai scapat de toata lumea. Pentru asta insa platesti cu varf si indesat, pentru ca o casa pe mare, cu tot confortul, bate o casa pe uscat. Doua porturi la Marea Neagra se bat pe o populatie de marinari amatori amestecata: vedete care vor sa se afle ca au barca, milionari care n-ar vrea sa se stie nimic, pescari cu dare de mana si barcute cu motor de fibra de sticla de mare serie, pasionati de vele cu iahturi aduse la mana a doua si inca vreo 100 de personaje intre ele. Marea are loc pentru toata lumea si pentru toate genurile de orgolii. Marinele, adica porturile de agrement, sunt insa cam pline - drept pentru care alti intreprinzatori se pregatesc sa construiasca inca cel putin una.Fata de vecinii nostri, suta noastra de barci (ok, or fi mai multe, dar cam atatea cred ca se mai pot tine pe mare) e o performanta mediocra. Si-n marina e mic litraj, avem o grea mostenire, care se simte inca: multa vreme, regimul comunist a tratat vasele ca pe niste dispozitive de fugit din tara. La un moment dat, nici nu se mai punea problema sa detii asa ceva fara un milion de acte, imposibil de gasit. Asta nu ne-a lasat in a€™89 fara prea multe barci, ci si fara foarte multe vise si visatori. Daca nu era serialul acela "Toate panzele sus", probabil ca romanii uitau complet de barci.

Si totusi, ne intoarcem incet-incet pe mare. Dupa buget: caiacul de cateva milioane odihneste democratic langa barca de tot atatea, doar ca-n euro. Intre ele e o industrie care creste si care amploaiaza tot mai multi romani. Eu zic ca merita sa-i aruncam un colac. Nu de salvare, de intelegere...