Comoara de sub labele gastelor

In vreme ce unii ar da orice sa se poata mandri ca au un adevarat panaceu in propria ograda, in Mihaesti, jud. Valcea, apele minerale sulfuroase, iodate sau sarate, aflate pe domeniul public, curg in voie, pierzandu-se printre gunoaie si hartoape, fara ca autoritatile locale sa se sinchiseasca in vreun fel de mina de aur pe care stau.


Siroaiele se incolacesc printre picioarele ei butucanoase, mai sa ii intepeneasca talpile in adancurile malului. Femeia, cu doua bidoane goale in mana, paseste cu grija, atenta ca nu cumva sa cada in capcana vartejului de apa mic, dar iute. Caci nu-i zi in care vaduva Elena, asa cum e cunoscuta femeia plinuta si cu ochi verzi de mai toti oamenii din satul Buleta, sa nu-si ia sticlele in sacosa si sa nu se repeada la locul care candva i-a salvat viata: punctul Sipot. Palma de pamant inconjurata de dealuri pietroase din care tasneste apa "vindecatoare", cum o numesc locuitorii comunei Mihaesti, adaposteste o adevarata comoara de care sunt constienti, din pacate, doar locuitorii comunei. Neputinciosi insa in a o exploata, asa cum ar trebui sa o faca autoritatile locale.


SALVATA DE LA PARALIZIE. Din peretii stancosi ai dealurilor, apa bolboroseste rece si cristalina. Tanti Elena se spala pe maini, isi da cu putina apa si pe la ochi, apoi infige bidoanele in gura tevii. E de-ajuns sa te apropii un pic de locul laudat, ca sa-ti dai seama ca apa de la Sipot nu e una obisnuita. Mirosul puternic si pacla alba ce s-a asternut in albia raului ii atentioneaza chiar si pe cei mai putin priceputi ca apa este sulfuroasa. "Daca ma vedeati acua€™ cativa ani, nu credeati ca o sa mai am scapare. Imi murise barbatul, apoi si feciorul de doar 20 de ani. Nu am rezistat. Si am paralizat de la brau in jos. M-a purtat fiica-mea peste tot, prin spitale, am luat si medicamente. Degeaba. Mie tot rau imi era. Intr-o zi insa am zis sa incerc si cu apele astea de curg pe la noi, pe-acia. Ca vazusem io ca lumea tot venea si cara apa asta cu caldarile ca sa-si puna acolo unde ii apasa durerea. Fiica-mea mi-a umplut o cada cu apa de-asta cu sulf, ba a amestecat-o si cu apa iodata, care se gaseste o tara mai sus, in deal, si ma tinea bagata acolo cam 15 minute. Am urmat asa de vreo 12 ori. Poate nu v-o veni sa credeti ce va spun, dar, ma vedeti, de-atunci am inceput sa merg. Am continuat tratamentul cativa ani la rand, iar acum mai simt durere doar din cand in cand, la vreme rea, cu cer negru si cu ploaie", povesteste tanti Elena cu insufletire si-si face semnul crucii, multumind lui Dumnezeu ca a scapat-o de necaz.


MINUNI. In satul Buleta din comuna Mihaesti, doar oamenii cu parul carunt ce mai sufera pentru indiferenta alesilor lor. Ei, cei care stiu istoria locului, cand pe vremea "lua€™ tata-mare veneau orasenii care mai de care in curtea lui si a vecinilor si nu plecau pana ce nu se implineau vreo trei saptamani de scufundat in apa sulfuroasa pe care bunicua€™ meu o aduna in albii mari", isi aduce aminte cu nostalgie nea Ion Statie. Era un copil pe-atunci, dar nu a uitat nici acum imaginea unei femei chircite ca o cochilie de melc, cu mainile intepenite si cu spatele arcuit, care fusese adusa de copiii sai pe brate. "Dupa vreo trei saptamani a plecat pe picioarele ei, doar sprijinindu-se de baston. A continuat sa vina la noi ani de-a randul", continua nea Ion si da din cap, dezamagit acum de "dezastrul in care suntem la ora asta".


DOAR SATENII ISI BAT CAPULa€¦ In Valea Sipotului, patru rauri cu albie mica fac senzatie printre cei care apuca sa foloseasca apa de-acolo chiar si o data: un rau cu apa dulce, unul cu apa sulfuroasa, al treilea cu apa iodata si ultimul cu apa sarata. Iordache Dumitru isi sufleca manecile camasii ude de atata sudoare, isi asaza mai bine ochelarii pe nas si cu gesturi ample incepe sa povesteasca despre intelepciunea si inventivitatea generatiei trecute: "Se ducea mama la raul sarat, baga canepa in apa, o lasa sa se topeasca, o facea imediat fuior si apoi fir. Acum insa ne folosim de toate chimicalele, bem si mancam numai prostii, insa nu suntem in stare sa apreciem ce avem", concluzioneaza barbatul de 76 de ani. Si, rand pe rand, barbatii stransi in jurul tevilor cu apa incep sa-si dea cu parerea. Ba ca ar fi mai bine sa se capteze apa intr-un baraj, "ca uite, trece si prin curtile noastre si nu o folosesc decat pasarile", ba ca ar trebui sa se profite acum de fondurile europene, "ca primarul ar trebui sa stoarca bani din proiectele astea ca laptele din tatele vacii", spune raspicat nea Ion, sprijinindu-se in baston. "Numai sa sapi un pic si apa incepe sa tasneasca", intra in vorba si nea Patru, om vartos de 81 de ani".


"VOM FACE, DAR NU STIU CEa€¦" In timp ce oamenii, incearca sa gaseasca solutii, primarul comunei Mihaesti, Nicolae Stanica, ridica din umeri atunci cand e intrebat de situatia apelor minerale. Se inroseste, pleaca capul sia€¦ printre balbaieli aflam "ca ar vrea sa faca ceva". Ce anume nu ar putea sa ne spuna si mizeaza totul pe varianta sosirii unui investitor care sa-l scoata din impas si din gura oamenilor, care nu stiu cum sa se mai vaite ca "de cand a venit la noi, din 2004, primarul nu a facut nimic in comuna asta". Nu stie nici care sunt pasii pentru a rezolva situatia, desi Consiliul local este cel care ar trebui sa administreze punctul Sipot, raurile fiind pe domeniul public. Dar, spune el dintr-o data, mandru si luminos la fata, amintindu-si ca are un aliat, "Consiliul Judetean o sa ma ajute cu ceva, o sa vedem ce facem, deocamdata nu stim nimic". Singurul lucru "bun" pe care primarul Stanica a gasit de cuviinta sa-l faca a fost sa toarne tone de pietris peste siroaiele de apa, astupandu-le, in loc sa le ajute sa iasa la suprafata cu mai multa forta, cu mai mare debit. Curioasa treaba decizia primarului, mai cu seama ca insasi sciatica dumnealui a fost rezolvata de aceste ape, iar de curand, spun satenii, vorbe confirmate si de doma€™ primar, apele au fost testate de un biofizician care a ramas uimit de proprietatile curative ale suvoaielor. "Nici nu stiti pe ce mina de aur stati!", a exclamat expertul in urma analizei. "Apa de aici este poate mai buna decat cea de la Baile Govora sau din alte statiuni." Din pacate, se pare ca e mai lesne sa lasi totul in paragina, printre gunoaie si hartoape decat sa faci proiecte, sa cauti fonduri pentru a valorifica avutia apelor, rodul pamantului cotropit de nepasare si neatins de mainile unor autoritati locale, neinteresate sa ridice nivelul de trai al oamenilor in slujba carora se presupune ca sunt.


Valorificat la maximumAcum 100 si ceva de ani, de-ndata ce si-au dat seama de proprietatile curative ale apei, oamenii au dat sfoara in tara de izvoarele care ii vindeca de necaz si de boala. "Unii aveau chiar si zece cabine", povesteste nea Patru. Si ca sa nu credem ca vorbeste in necunostinta de cauza, barbatul ne insira probleme prin care a trecut chiar el: "M-am dus la cumnatul meu. Doctor. Aveam piatra la rinichi. El m-a luat de dupa umeri si m-a trimis acasa: «Nu ai ce cauta aici, adevaratul medicament se afla chiar in curtea ta: apa sulfuroasa». Am urmat tratamentul si am eliminat tot".


Buna la toateOamenii din Mihaesti si-au pierdut speranta ca locul in care apele vindecatoare se aduna va fi vreodata amenajat. In "valea apelor", asa cum e numit locul in care suvoaiele se strang, doar gastele se plimba nestingherite, iar caprele se adapa din apa proaspata. Femeile au observat de la o vreme ca nu-i bai nici daca nu speli rufele cu detergent sau soda, ca ele parca mai albe si mai pufoase ies din udatura de la Sipot. Asa ca nu-i piatra dimprejur, care sa nu fie acoperita cu imbracaminte pusa la uscat si nici gospodina, care sa nu aiba in ograda fie si doar o caldare din apa miraculoasa, "ca-i buna si pentru ficat, si pentru ochi, pentru oase si e bine sa o ai in casa", spune cu convingere Despina Ioana, o femeie care de 40 de ani s-a mutat in Buleta si de-atunci, zicea ea, "nu mai pot sa beau apa nici de la mama, ca tare buna si dulce mi se pare asta".

---

Despre autor: