Balcicul!
Pe dealurile albe, pe drumurile de puf adanc, alb, nu coboara decat turci cu magarul de capastru, turcoaice in haine inchise, cu pasi marunti si prelinsi, cu cobilitele cu galeti de arama cu apa, pe umar.
Intre dealurile de cristal luminos, in causul ingust al vailor, au inflorit toti macii lumii, in sangele lor, raspandit pe atata alb, in vie si tufele de pelin, de un verde argintiu, adormit, care noaptea se trezeste sub luna si miroase amar, tare. Vilele isi au inca obloanele coborate, sau privesc, prin ochiul limpede si gol al ferestrelor inchise, spre marea de opal, spre terasele cu petunii, si in ele nu rasuna nici un vas. In tot Balcicul doua sau trei siluiete occidentale in atata orient, innegrite peste masura, tipand de culoare, de goliciune multa, neagra, intre fasiile de stamba, si pe un drum sau altul, din cand in cand, lent masiv, cu un cap de catel sarcastic, pictorul Darascu, totdeauna cu o cucoana alaturi, oricat de putine ar poseda Balcicul. Inca nu te lovesti la tot pasul de pictori cu sevaletele intinse, cu turci mici in jur, cu fetite care le joaca din burta pe care se opreste nodul fustii lungi, "lera caz". E de vazut numai Iorgulescu - lor, cu fata acoperita de ochelari si borul palariei, in fata unei panze cu culoare multa, substantiala. Seara, subtire, usoara, trece Mariette Sadova odata cu umbrele sa comande alimente pentru a doua zi. Trei luni are de gand sa joace acelas rol, acela care ti-e propriu, sa fie izolata, ea insasi, ganditoare, linistita si grava.
(va urma )
ZIUA, 22 iunie 1939