Persoanele cu handicap nu se numara printre cei mai fericiti romani. Desi, potrivit Constitutiei, "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", exista cazuri, si nu putine, in care persoanele cu handicap sunt grav discriminate. Problemele de care se izbesc acesti oameni depasesc de multe ori limitele suportabilitatii unei fiinte umane. Si cu toate astea reusesc sa supravietuiasca. Pentru ca acesta este cuvantul corect.
Fiecare zi a unei persoane cu dizabilitati este o lupta pentru supravietuire. Ca si cum handicapul de care sufera nu ar fi de ajuns, o mare parte dintre ei au de luptat, in afara de infirmitatea cu care s-au nascut sau pe care au "dobandit-o" la un moment dat, si cu statul. Si cu societatea romaneasca. Legi pentru persoane cu handicap exista. Numai ca aplicarea acestora lasa mult de dorit. Statul nu se grabeste sa le puna in practica. Romanii "sanatosi" nu se inghesuie sa-si ajute semenii mai putin norocosi decat ei. Daca unui om obisnuit, fara vreun handicap fizic, ii este greu sa-si gaseasca un loc de munca, o persoana cu dizabilitati se loveste de mult mai multe obstacole. Nepasarea autoritatilor publice, dezinteresul fata de aceasta categorie sunt doar cateva exemple.
Nu vor mila, vor drepturile care li se cuvin
Sunt oameni care nu cer nimic in plus. Nu vor mila, vor doar sa li se respecte drepturile. Sa nu fie priviti si tratati ca niste paria ai societatii. Pentru ca printre cei cu dizabilitati exista si persoane mai competitive decat cele normale. Si totusi sunt stigmatizate. Una din cele mai defavorizate categorii este reprezentata de cei cu handicap locomotor. Care nu se pot deplasa decat in carucior. Iar aici situatia este jalnica.
Spre exemplu, desi exista lege prin care se prevede obligativitatea institutiilor publice de a amenaja rampe de acces. Potrivit legii, cladirile de utilitate publica, caile de acces, cladirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun si statiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori si peroanele principalelor statii, spatiile de parcare, strazile si drumurile publice, telefoanele publice, mediul informational si comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale in domeniu, astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap. Daca in ceea ce priveste mijloacele de transport in comun, data pana la care autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa adapteze transportul astfel incat acesta sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap este 2010, in ceea ce priveste institutiile publice termenul a fost depasit de mult. Adica inca din 2003 acestea trebuiau sa fie prevazute cu rampe de acces. Presedintele Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap, Silviu Didilescu, declara la sfarsitul anului trecut ca putin peste 10% din institutiile publice din Romania sunt dotate cu rampe de acces. El mai spunea ca in blocuri nu exista rampe pentru ca persoanele cu dizabilitati sa urce, in lifturi nu incap carucioarele - motiv pentru care cei din aceasta categorie raman imobilizati in casa -, semafoarele nu sunt dotate cu semnalizare si pentru nevazatori etc. Intrebat in urma cu cateva zile de reporterii ZIUA care este situatia la ora actuala, Didilescu a declarat: "Nu este roza, dar este spre roz". El a spus ca lucrurile stau un pic mai bine in ceea ce priveste rampele de acces.
O realitate crunta
Realitatea este insa dramatica. Daca la sfarsitul anului trecut doar 10% dintre institutii aveau asemenea rampe, in prezent procentul - unul optimist - ar putea ajunge undeva la 15%. Ceea ce spune multe. Spune faptul ca persoanele cu handicap locomotor sunt in continuare defavorizate. Si ca institutiile publice nu se grabesc sa aplice legea. Ce poate sa faca un handicapat locomotor care se deplaseaza exclusiv intr-un scaun cu rotile, daca vrea sa ia metroul? Renunta, pentru ca este imposibil sa circule cu acest mijloc de transport deoarece exista prea putine statii prevazute cu lift sau rampe. Doar patru, asa cum au recunoscut chiar oficialii Metrorex.
De asemenea, ce face un om tintuit intr-un scaun cu rotile tot restul vietii care trebuie sa se deplaseze cu transportul la suprafata? De cele mai multe ori renunta. Sunt 500 de autobuze dotate cu rampe. In ceea ce priveste tramvaiele, doar sase au rampa de acces. Potrivit datelor oficiale furnizate de RATB, aproximativ 45% din parcul auto este adaptat pentru nevoile acestor persoane. Numai ca aici avem de-a face cu mentalitatea soferilor.
Dupa cum declara si presedintele ANPH, chiar daca autobuzul are rampa, ar trebui ca soferul sa o lase si jos, sa nu-i inchida usa in nas celui aflat in carut.
Drepturi calcate in picioare
In ciuda faptului ca in Romania persoanele cu dizabilitati sunt privite si tratate de multe ori ca niste paria, in afara granitelor situatia este alta. Elvira Popa este o tanara care sufera de un handicap locomotor.
Absolventa a Facultatii de Drept, tanara a avut parte numai de umilinte in Romania. Drepturile i-au fost calcate in picioare, astfel incat a actionat statul roman in judecata. In prezent se afla la la Bruxelles. Lucreaza la Parlamentul European. Si declara ca oficialii europeni nu vad deloc cu ochi buni ceea ce se intampla cu persoanele cu dizabilitati.
"Am actionat statul roman in judecata in 2005. Am trecut examenul la un master la Facultatea de Sociologie, dar mi s-a spus ca sunt in carucior si nu pot sa frecventez acele cursuri. M-au primit la examen si l-am trecut. Dupa aceea m-au intrebat daca sunt din Bucuresti. Cand le-am spus ca nu, mi-au replicat ca in acest caz nu pot frecventa cursurile pentru ca nu am cum sa vin la Bucuresti, eu fiind in scaun cu rotile. Comisia a recurs si la intrebari extrem de personale, care nu aveau nici o legatura cu masterul. M-au intrebat daca traiesc cu cineva, daca ma intretine cineva, daca am bani sa ma duc la scoala. Intr-un final am reusit sa termin masterul, dar numai eu stiu ce sacrificii am facut. Pentru ca nimeni nu s-a oferit sa-mi plateasca transportul sau alte asemenea lucruri. Problema este ca in invatamantul romanesc este admis numai cel care are bani, cel care poate sa mearga pe picioarele sale. Acest lucru a fost ultimul dintr-o lunga serie de respingeri, si acest lucru m-a determinat sa incep procesul cu statul", spune Elvira Popa.
Tanara spune ca s-a hotarat sa actioneze statul roman in judecata din cauza tratamentului si discriminarii la care sunt supuse persoanele cu handicap. "Mi s-au intamplat multe lucruri. Am fost aruncata din taxi deoarece eram in carucior. Numai spun ca ultimul carucior, pe care l-am cumparat din banii mei, a costat peste 2000 de euro. M-am inscris pe liste pentru un loc de munca, am asteptat doi ani fara succes. Am mers din institutie in institutie pentru a ma angaja. De fiecare data am fost respinsa, spunandu-mi-se ca nu pot sa fac fata deoarece am acest handicap. Am fost umilita de prea multe ori. Si de ce? Doar pentru ca nu ma pot deplasa decat intr-un carucior", spune Elvira Popa.
Tanara ne-a declarat ca instanta Curtii de Apel Pitesti (CAP) a spus ca legea a fost incalcata, ca drepturile i-au fost prejudiciate, dar ca nu trebuia sa dea in judecata statul roman, ci institutiile care nu i-au respectat drepturile. "Decizia aceasta este o aberatie. Nu pot sa ma judec cu fiecare institutie in parte. Am facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie impotriva hotararii CAP, iar Inalta Curte a considerat ca legea a fost incalcata si ca sunt indreptatita sa dau in judecata statul roman. Astfel, dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului Valcea", mai spune Elvira Popa.
Umilita in Romania, apreciata la Parlamentul European
Daca in Romania institutiile statului i-au trantit usa in nas, in prezent Elvira Popa efectueaza un stagiu la Parlamentul European pe problema drepturilor omului.
"Aici, la Parlamentul European sunt tratata normal. Nimeni nu se uita la mine ca la un handicapat, nimeni nu are vreo problema ca sunt intr-un carucior. Sunt trimisa la intalniri cu ambasadori, aici oamenii sunt egali. Drepturile sunt respectate indiferent daca mergi pe picioarele tale sau intr-un scaun cu rotile. De curand, Consiliul European a adoptat o conventie pentru persoanele cu dizabilitati prin care obliga statele sa ia masuri urgente pentru adaptarea problemelor persoanelor cu dizabilitati.
Astfel, orice persoana cu dizabilitati va putea da in judecata statul si va putea cere daune pentru lipsa accesibilitatilor. Uniunea Europeana spune in felul urmator: am alocat o gramada de fonduri pentru persoanele cu dizabilitati din Romania si acestea traiesc mizerabil. Au fost trimisi bani pentru rezolvarea acestor probleme de catre organismele europene, nu se stie cum au fost folositi banii, iar persoanele cu dizabilitati traiesc in conditii mizerabile", declara Elvira Popa.
Avertismente si amenzi
Presedintele Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap, Silviu Didilescu, declara ca in prezent situatia nu este roza. El sustine ca in urma controlului efectuat de ANPH anul acesta, a "constatat cu surprindere ca o mare parte din institutii, daca nu si-au facut rampe de acces, au demarat procedurile. In 2005 eu am gasit o situatie dezastruoasa in ceea ce priveste rampele de acces. Nu puteam sa amendez niste oameni pentru niste lucruri care trebuiau facute pana in decembrie 2003. Nu puteam sa-i amendez pe cei din administratie, primari, presedinti de consilii judetene, care fusesera alesi in 2004 pentru ceva ce trebuia facut din 2003", spune Didilescu. Intrebat daca maine se vor schimba reprezentantii autoritatilor publice care ar trebui sa realizeze rampele de acces, ce va face, Didilescu a spus: "In mod normal, nu voi putea sa-i amendez pe cei care vin pentru ceva ce n-au facut cei care au fost inainte in functii. In schimb am facut cateva mii de scrisori si le-am dat o perioada de gratie pentru a rezolva problema rampelor de acces. In 2006 am dat avertismente, iar anul acesta am dat amenzi", spune presedintele ANPH.
Statul nu se implica
La randul sau, Marian Minculescu, presedintele Societatii Handicapatilor Locomotor din Romania, sustine ca statul nu se implica activ pentru rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati. "Drepturile din legea 448 sunt respectate partial si arbitrar. Cea mai mare problema este lipsa accesibilitatilor, principala cauza a absentei noastre din viata socio-profesionala a urbei. Presedintele ANPH poate declara ce vrea, oricum este doar un neavenit si un profitor al functiei sale. Noi avem plangeri penale impotriva lor. Poate ca procentul de 10% este real (existenta rampilor) dar sa ni se spuna si cat din acest procent il reprezinta rampele facute cum trebuie, nu doar de fatada", declara Minculescu.