Spoturile tv ne arata ca din ce in ce mai multe particule aflate in produsele de folosinta zilnica au ajuns sa fie inteligente. Detergentii, uleiurile de motor, iaurturile, sampoanele sint pline de tot soiul de nanospecialisti rigurosi si microorganisme devotate care stiu ce fire de par sint deteriorate, cit de densa e pata de dulceata sau unde trebuie sa actioneze cind te doare burta.

Inzestrate cu istetime, simt de raspundere si, de ce nu, chiar cu sentimente nobile, aceste microparticule din compozitia fluidelor noastre casnice sint expresia unui nou animism in care ustensilitatea revrajeste lumea prin fantasma publicitara.

Noua magie a advertisingului reface, cu mestesugul tehnologiilor, textura de interdependente si legaturi mistice visata de maestrii Renasterii. Caci daca pina mai ieri credeam ca doar oamenii si animalele, cel mult, dispun de inteligenta, iata ca publicitatea ne vorbeste despre detergent ca despre o spalatoreasa tenace si despre ibuprofen ca despre un detectiv particular angajat sa investigheze cauza durerii. La cit de destepte par aceste particule in ultima vreme, mi-e teama ca, in curind, o sa putem vedea campionate ale detergentilor, unde favoritii nostri ii surclaseaza pe ai lor la facut clabuci. Fireste, daca japonezii organizeaza lupte de paianjeni, de ce nu s-ar organiza si concursuri de scos pete intre detergenti sau campionate de eliminat balonarile, intre iaurturi?