De la Revolutie am avut de ales intotdeauna intre raul mai mic si celalalt mai mare. Intre diavolul sur si cel negru. Poate ca nici nu se poate altfel, viata este mai complicata decit pretentiile noastre despre ea. De aici decurg pe


De la Revolutie am avut de ales intotdeauna intre raul mai mic si celalalt mai mare. Intre diavolul sur si cel negru. Poate ca nici nu se poate altfel, viata este mai complicata decit pretentiile noastre despre ea. De aici decurg pe cale de consecinta doua atitudini. Cei care se pozitioneaza pe formula alegerii raului considerat mai mic, care cred ca este cu putinta ca raul sa isi diminueze dimensiunea si lumea sa devina mai rezonabila. Ceilalti cred ca raul pe care l-au ales, din convingere sau din interes, nu poate fi schimbat. Ca toate partidele si oamenii politici sint la fel. Aceasta indistinctie valorica are in vedere tocmai suspendarea judecatilor de valoare. Daca toti si toate in clasa politica sint otova, atunci speranta militantului ca lumea poate fi ameliorata este o naivitate. Partizanii diavolului sur imi par mai aproape de viziunea heraclitiana, aceea care sustine ca lumea este in schimbare. Ceilalti, scepticii si adeptii raului otova care cred in inevitabilitatea diavolului cu blana de smoala, imi par mai aproape de eleati - acei ginditori din antichitate care sustineau ca lumea este in nemiscare si ca nimic nu o poate schimba. M-am situat intotdeauna de partea partizanilor heraclitici ai politicii. Cred in schimbare. In devenirea oamenilor si a ideilor. Dar, ca sa fiu consecvent cu aceasta credinta a mea, trebuie sa recunosc ca miscare se poate si in sens invers: adica diavolul sur sa devina negru, iar cel negru sa-si decoloreze intunecimea. Exemplul concret ni-l ofera, iata, presedintele Traian Basescu, ce ridica in grad de general un fost securist care este seful filialei PD Salaj si un redutabil baron local, dupa cum ne spune presa. Iacata cum diavolul sur isi intuneca blana. Stau si ma intreb in naivitatea mea militanta ce fel de crestin democrati anticomunisti or fi membrii acelei filiale care aleg si se lasa reprezentati in fata tarii si a istoriei locului de un securist resapat. Se rasucesc, nu departe de sediul dumnealor de partid, prin mormintele de la Sighet, marii morti ai tarii. Condamnarea comunismului pe care am aplaudat-o risca sa devina un simplu exercitiu demagogic. Nu-mi este rusine de sperantele mele naiv-militante, n-are decit sa le crape obrazul de rusine celor care s-au folosit de ele, daca doar asta au avut in vedere. Cred ca o reforma a clasei politice se poate obtine prin constructia unor partide din temelii. Despre o asemenea idee voi scrie in numarul viitor. Curaj! Pina la urma vom scapa de securisti, cred asta cu toata cinstea militanta, naiva, idealista. Este nevoie si de alde din astia, altfel prea am fi toti precum o cazarma.

Daniel Vighi este scriitor si profesor la Universitatea de Vest din Timisoara


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.