Luni dimineata (ieri). Lumina s-a cocotat deja in clopotul cerului si banuiesc o zi caniculara. Sunt la Sangeru si plec spre Bucuresti unde, intre altele, va trebui sa comit ciorna mea saptamanala pentru Jurnalul National. Am un subiect care mi-a umezit ochii. O invatatoare din scolile risipite pe dealuri ale satului meu incearca un test cu tancii din clasele mici. Cum vor deveni ei capitalisti, ce idei au? Un copil a spus ca el va creste porumbei. Altul a povestit ca un prieten al tatalui lui creste struti. El va creste struti, ii va vinde, iar cu banii obtinuti va cumpara si mai multi struti. Bravo, i-a incurajat invatatoarea. Eu, a raspuns un copil firav, cu ochi decupati din cerul care in zori este azuriu si umed de roua stelelor, voi face o crescatorie de ingeri. Cum sunt ingerii? - l-a chestionat invatatoarea, nedumerita de raspunsul copilului. Albi, zboara si ne fac pe noi mai buni. Cine cumpara un inger?, a intrebat un copil din spatele clasei. Nimeni nu cumpara un inger. Clasa intreaga a inceput sa rada. A ras, din pacate, si invatatoarea. Copilul care se visa crescator de ingeri intr-o tara in care nimic nu mai pare ingeresc a izbucnit in plans. Voi dezvolta acest subiect, mi-am zis, suind in masina si demarand spre Capitala. M-a impins insa necuratul sa pornesc radioul pentru a recolta subiectele fierbinti ale natiei. N-am scapat de ce ma temeam. Din nou Basescu. Basescu, Basescu, Basescu. I-a injurat pe gazetari, ma rog, toata intamplarea de la Mamaia pe care acum, ajuns in redactie, o vad dezvoltata in gazete.


Imi permit o corectura la doua-trei opinii pe care le-am parcurs in diagonala. Traian Basescu nu si-a iesit din pepeni. Presedintele a fost dependent, este dependent si va fi dependent cat va respira politic de presa. Numai un politician imbecil isi poate ingadui sa nesocoteasca presa. Or, domnul Traian Basescu nu-i imbecil. Sigur, ca produs al unui lung concubinaj cu presa, el a tras-o mereu in piept. Dar asta-i alta poveste. O armata intreaga de informatori-sursa anunta in timp oportun orice miscare a presedintelui. Boteaza un copil la Valea lu Caine? Presa e acolo cu jumaa€™ de ceas inainte. Danseaza cu o tiganca (neimputita) pe un ring de carciuma la patru dimineata? Presa stie, a fost anuntata, este acolo. Face bai de multime? Sapunul, samponul si gelul care scot la scrobeala chipul radios al presedintelui se cheama presa. Presa, servitor constant al gloriei presedintelui, transpira in multime, se agita pentru unghiurile cele mai favorabile. Alesul natiunii trebuie infatisat publicului, pe toate canalele, in toata maretia sa. Cand sursele de la Cotroceni "nu-si fac bine treaba" (l-am citat iar pe presedinte), augusta sa persoana purcede direct la anuntarea ziaristilor asupra pasilor, aparent imprevizibili, pe care urmeaza sa-i faca. Asa a procedat in ziua referendumului cand, inconjurat de o populatie de gazetari, a "scapat" informatia ca merge sa rezolve o lista de targuieli primita de la nevasta. Asa a plecat presedintele cu o liota de "tigani imputiti" dupa el la acea super-pravalie. De ce atunci enervarea recenta? Pai tocmai asta e! Nu-i vorba de nici o enervare. Pentru a fi credibil, pentru a arata ca el se dizolva anonim in multime, pentru a arata ca n-are mereu foamea-n gat nepotolita de voturi, trebuia sa para "sincer" (iar un cuvant drag presedintelui) deranjat de presa. De aici formula blajina "sunteti de o nesimtire incredibila", spusa sa auda tot poporul. Admiratorii presedintelui injura, ca de obicei, presa. Alti admiratori, convertiti spontan, sar in apararea bietului om aflat in timpul lui liber, de parca ar fi presedinte cu sfert de norma. In curand vom fi urmariti cu batele pe strazi. Presedintele insa are nevoie de noi si de aici speranta mea ca nu vom fi linsati.


Inca o observatie. Traian Basescu nu are nevoie doar de presa care-l lauda. El are nevoie sa se scrie, sa se vorbeasca non-stop despre el. Pe vremuri, prozatorul Eugen Barbu declara ca ziua in care este cel mai nefericit este cea in care nimeni nu-i pomeneste in vreo revista literara, in vreun jurnal, numele. Se simtea terminat. El declara ca nu-l deranjeaza sa fie injurat. Si injuratura facea parte din reteta succesului. Traian Basescu are nevoie, in orice varianta a ei, de presa. Lasat singur o saptamana cu cei cativa inalti intelectuali jurnalisti care transpira sa-l consacre Dumnezeu pe Terra s-ar plictisi si nu-s convins ca nu i-ar lua la suturi in fund. Pe urma i-ar mangaia pe crestet si le-ar spune ca a gresit, ca om e si el. E un mare sarlatan, spunea cineva. Poate. Eu cred ca este doar un politician insetat, pana la disperare, de putere si, eventual, vorba lui Theodor Stolojan, pe care insa e bine sa nu-l crezi niciodata, "lipsit de caracter". Oricum, Traian Basescu ramane un personaj nociv, periculos pana la letal pentru organismul slabit, convalescent inca, al democratiei romanesti.