A impresionat publicul de-a lungul timpului cu rolurile sale in film, teatru radiofonic si teatru tv. De curand, a primit Premiul pentru intreaga activitate in cadrul Festivalul International de Film Transilvania. Astazi, Irina Petrescu sarbatoreste 66 de ani.   Nu si-a construit niciodata planuri de atac. Nu isi face bilanturi la sfarsit de an si nici planuri la inceput de an. Tot ce i s-a intamplat, bune, rele, mai mult bune, a venit din senin. Din partea celor care o inconjurau si erau insemnati a-i face destinul. Nu este o concurenta. Competitia o sperie si o paralizeaza. Nu a programat nimic si nu a asteptat "marea cu sarea". Nici nu a trebuit pentru ca viata a fost generoasa, inca de pe cand era adolescenta.   "Eram teribil de naiva si timida. Traiam un basm din care m-am trezit o data cu intalnirea cu teatrul. Sansa mea au fost regizorii care m-au ales si climatul zonei temperate in care am fost distribuita si in care m-am putut misca usor, fara efort, fara ambitii, fara parapon. Un mediu familiar si benefic in studiourile de la Buftea, la Teatrul Bulandra, pe strada, acasa, intre prieteni si colegi. Acest climat m-a adus pas cu pas la realitate, m-a pus pe picioare, pe picioarele mele si m-a determinat. Am mers drept, mai repede sau mai incet si am salutat primind tot ce mi-a iesit in cale, bun sau rau, asteptat sau surprinzator.   Azi, lupta cu computerul si televiziunea comerciala invaziva nu este lupta mea, receptia nu este obligatorie. Contactul poate fi oricand intrerupt. Mie imi place in continuare sa scriu de mana, am o adevarata pasiune pentru stilouri. Detest pixurile cu pasta si pe cele cu gel care se usuca treptat. Sigur, mi-as dori un laptop, dar nu ca sa port conversatii pe internet, ci doar sa citesc presa si sa scriu in timpul liber pe o terasa umbrita de «mana Maicii Domnului». Accept utilitatea e-mail-ului, dar raman deocamdata la stiloul meu si la folosirea telefonului mobil pe care l-am acceptat cu mare greutate, dar de care acum nu ma mai pot desparti... Lumea merge foarte repede inainte. Noi, batranii, ne straduim sa o ajungem din urma si daca nu reusim dam vina pe stupiditatea masinilor rautacioase care ne indeparteaza unii de altii, care ne izoleaza si nu inteleg nevoia noastra de intimitate, repaus si contemplatie, oferind in schimb intalniri virtuale. Incercam sa recurgem la resemnare, ceea ce nu este deloc ceva foarte tonic si elegant sau sa ne luptam cu morile de vant, ceea ce devine uneori chiar periculos si desuet. Dar, pentru ca tinerilor artisti si viitori artisti sa nu le piara cheful de viata, de competitie si de nazdravanii, vreau doar sa le spun ca... uite aici incepe sa se evaporeze cerneala... Ramane, asadar pe data viitoare."