"Evenimentele din 13-15 iunie 1990 ofera in fiecare an prilejul unor ample campanii de presa, prin care adevarul istoric despre ceea ce s-a intamplat atunci, despre cauzele si consecintele violentelor care au socat opinia publica este inlocuit cu minciuni si manipulari mediatice, cu viziuni partizane ale celor care vor sa impuna ca adevar absolut versiunea lor despre acele intamplari. In acest context doresc sa fac o serie de precizari si sa reamintesc celor care au acces la informatii trunchiate si deformate cateva lucruri.
1. Manifestatia din Piata Universitatii a fost un prelungit si ilegal miting electoral. Unul dintre principalele noduri rutiere ale Capitalei a fost ocupat cu forta, contrar prevederilor Decretului-Lege adoptat de CPUN privind organizarea mitingurilor electorale; organele de ordine au fost agresate. Acest miting si-a pierdut ratiunea de a fi dupa alegerile din 20 mai 1990.
2. Afirmatia ca in 13 iunie 1990 manifestatia din Piata Universitatii a fost reprimata cu bestialitate este o minciuna. Imediat dupa alegeri, principalii organizatori, inclusiv Liga Studentilor, au anuntat ca se retrag din Piata. Au mai ramas circa doua sute de persoane, asa-zisii "grevisti ai foamei", instalati in corturile de pe esplanada Teatrului National. Ei erau sprijiniti de doua organizatii, "Asociatia 21 decembrie" si "Liga Poporului." Refuzul lor de a parasi Piata era nejustificat.
3. Pe intreaga durata a mitingului electoral din Piata Universitatii nu a existat nici o confruntare cu fortele de ordine. Cei care conduceau atunci Romania au ales o abordare neconflictuala, in ciuda incitarilor la violenta si a provocarilor participantilor la miting. De aceea, pe 11 iunie 1990, intre grevistii foamei din fata Teatrului National si vicepremierul din guvernul provizoriu condus de Petre Roman, Anton Vatasescu, s-a semnat un acord prin care grevistii se obligau sa evacueze zona. Pe baza acestui Acord, Guvernul a aprobat un plan de redare in circulatie a zonei, care implica evacuarea corturilor, salubrizarea si reamenajarea zonei, refacerea carosabilului, a marcajelor rutiere etc. Evacuarea grevistilor foamei a decurs fara incidente majore si s-a desfasurat la primele ore ale zilei de 13 iunie 1990.
4. In dupa amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri organizate si extrem de violente au intrat din nou in Piata Universitatii, au atacat fortele de ordine, au incendiat mijloace de transport si au reocupat Piata. Fortele de ordine, depasite numeric, slab pregatite si ne-echipate pentru confruntari de strada, au cedat in fata acelei dezlantuiri anarhice, retragandu-se din zona.
5. Poate ca lucrurile nu s-ar fi agravat daca din balconul Universitatii lideri ai Ligii Studentilor nu ar fi incitat multimea dezlantuita, anuntand ca in beciurile Politiei se afla studenti arestati. In acel moment nu fusese arestat nici un student. Acea minciuna a fost declansatorul anarhiei care a urmat in Bucuresti.
6. Au fost atacate si devastate cladiri oficiale: sediul SRI, al Politiei Capitalei, al Ministerului de Interne, Casa de Cultura a MAI, au fost furate documente oficiale, acte de identitate in alb, arme si munitii. Alte grupuri au atacat postul public de televiziune, au distrus benzi si casete din arhiva, au amenintat cu moartea personalul tehnic si de conducere, au distrus echipamente. Toate astea au condus la oprirea emisiei postului public de televiziune. Actele de vandalism prezentate in direct pe postul de televiziune, norii grei de fum care se ridicau deasupra Capitalei si evidenta incapacitate a fortelor de ordine de a tine situatia sub control au nascut temeri, cu atat mai mult cu cat lumea nu intelegea resorturile acelei dezlantuiri de violenta. Poporul se pronuntase liber in alegeri, exista o putere legitima, urma sa se formeze un nou Guvern si sa-si inceapa lucrarile Adunarea Constituanta. Faptul ca o minoritate extrem de agresiva intelegea sa conteste violent alegerea poporului a dat nastere unor reactii de respingere.
8. Aceasta evolutie nefireasca si periculoasa pentru tara a determinat apelul meu, in calitate de sef ales al statului, cu 85% dintre sufragii, catre cetateni, in care le ceream sa-si faca datoria civica si sa apere democratia, sa vina in sprijinul institutiilor statului de drept.
9. Nu apelul meu, la care au raspuns in primul rand cetatenii Capitalei si ai judetelor limitrofe ei, ci starea de anarhie instalata in Bucuresti i-a adus in oras pe minerii din cinci bazine miniere, nu doar pe cei din Valea Jiului. Violentele minerilor si ale altor cetateni sunt la fel de reprobabile, condamnabile si de ne-scuzat ca si cele ale gruparilor anarhiste din dupa-amiaza, seara si noaptea zilei de 13 iunie 1990. Daca vrem sa aflam cine "i-a chemat" pe mineri in Bucuresti, trebuie sa aflam cine a comandat si a organizat violentele din ziua de 13 iunie 1990. Cei care au atacat institutii, au incendiat, au furat arme si munitii, au devastat televiziunea au urmarit un singur lucru: sa provoace o reactie la fel de violenta, stiind ca violenta naste violenta. Am trecut cu totii pe langa un posibil razboi civil, doar pentru ca o mana de oameni nu s-a impacat cu rezultatele alegerilor din 20 mai 1990 si au dorit sa schimbe cu orice pret vointa cetatenilor. Scopul lor era denigrarea, de-legitimarea, destabilizarea si subrezirea noii puteri de la Bucuresti, intreruperea procesului de democratizare si de normalizare a vietii publice intr-o Romanie abia iesita din totalitarism. De asemenea, ei au urmarit izolarea internationala a tarii, pentru a crea conditiile unei "noi Revolutii", care sa mature de la putere pe aceia care fusesera alesi la 20 mai. Principalul slogan al Pietei Universitatii a fost "Singura solutie, inc-o Revolutie!".
Din pacate, evenimentele din 13-15 iunie 1990 nu pot fi judecate fara patima si fara acea incarcatura de ura care taie orice posibilitate de dialog, pentru ca aceiasi oameni care au generat partea cea mai reprobabila si mai irationala a Pietei Universitatii si violentele din primele luni ale lui 1990, inclusiv evenimentele din 13 iunie 1990, doresc sa-si impuna versiunea lor despre ceea ce s-a intamplat atunci."