S-ar putea sa fiu subiectiv si usor extatic dupa intilnirea, face to face, pe care am avut-o cu Sophie si cu volubilitatea/normalitatea (unii spun ca era studiata) cu care ne-a raspuns/privit/zimbit, dar imi asum gestul.

N-am mai apucat s-o intreb pe artista despre care vorbim, atunci cind a fost la Radio Guerrilla, daca denumirea „Sophiesticated Pop" este o gaselnita de marketing sau vreo eticheta pusa de critici muzicii pe care Sophie Ellis Bextor o cinta/traieste de aproape un deceniu, dar nici nu cred ca are vreo importanta atit timp cit i se potriveste de minune (iertati-mi platitudinea). Ca sa intelegeti reteta succesului ei, va prezint ingredientele: nascuta la Londra (in 1979) din parinti vedete de televiziune, in 1998 debuteaza cu un grup sordid de indie rock pe nume The Audience, care esueaza lamentabil; urmeaza o perioada in care Sophie „performeaza" ca manechin, pina in 2000, cind devine „regina discotecilor", datorita intilnirii cu DJ-ul italian Spiller si ultradifuzatei „Groovejet (If This Ain’t Love)"; in 2004 devine mama, iar un an mai tirziu se marita in secret cu tatal copilului, Richard Jones, basistul de la The Feeling (deci rock!).

Toate aceste repere biografico-muzicale se gasesc in noul album „Trip The Light Fantastic", iar datorita amalgamului de genuri, de la electro pop si groove pina la new wave si indie, produsul rezultat este: o muzica de dans rafinata si inteligenta, deloc repetitiva. Ce-i drept s-a ajuns la performanta aceasta prin cooptarea mai multor compozitori. Pe linga compozitiile Sophiei, mai apar Greg Kurstin (a compus pentru Lily Allen si All Saints), Xenomania (Girls Aloud, Sugababes) si Dan Gillespie Sells (front-man-ul de la The Feeling).

Nu vreau sa sune apocaliptic, dar zilele disco-popului de tip tuci-tuci (pronuntati repede grupul de cuvinte ca sa intelegeti) au apus pentru totdeauna, asa ca Britney Spears, Kylie Minogue, Jessica Simpson, TEMETI-VA!