Noutatea perioadei postaderare consta in declinul accelerat al reflexului asistentialist. Tot mai putini alegatori sint dispusi sa evalueze randamentul unui guvern in functie de "ce se da".

Circula prin inventiva noastra presa un anume cliseu: in loc sa urmarim beneficiile "integrarii", iata ca prelungim o criza interna care are, pe linga efectul stagnarii, si pe acela de a perpetua imaginea negativa a unei Romanii "cu probleme". Avem de-a face cu un sofism care desfide relatia dintre cauza si efect. Ce om normal n-ar dori sa ne dezvoltam rapid si armonios, astfel incit "toata lumea" sa traiasca mereu mai satisfacator? Cine e atit de masochist incit sa-si doreasca scandal politic si stres mediatic in loc de progrese care sa asigure, treptat, prosperitatea fiecaruia? Din pacate, acest obiectiv personal si national are prea putine sanse de implinire atita vreme cit institutiile publice, mentalitatile curente si legile strimbe sau prost aplicate ne vor mentine prizonieri in Aranjamentul Tranzitiei.

E normal sa vrem o alta Constitutie daca actuala lege fundamentala nu permite colaborarea si controlul reciproc al puterilor din stat. E natural sa pretindem o alta lege electorala de vreme ce sistemul pe liste a umplut Parlamentul cu mercenari anonimi, controlati de la pupitrul de comanda al oligarhiei. E firesc sa ne dorim o veritabila descentralizare, pentru ca principiul cit se poate de european al subsidiaritatii sa poata apropia decizia de realitatea locala. E, in fine, perfect logic sa ne dorim alegeri anticipate atunci cind sondajele - dar mai ales rezultatul din 19 mai - demonstreaza ca optiunile electorale din 2007 au suferit schimbari dramatice in raport cu decembrie 2004. Asemenea schimbari privesc deopotriva intentia de vot si evolutia standardelor civile: e limpede ca a sporit, pina la masa critica, numarul romanilor lucizi, care stiu sa citeasca termenii contractului politic si nu mai vor sa-l semneze in varianta lui de la inceputul anilor 90.

Noutatea perioadei postaderare consta in declinul accelerat al reflexului asistentialist. Tot mai putini alegatori sint dispusi sa evalueze randamentul unui guvern in functie de "ce se da". Categoria activa si eficienta a celor care vor sa transfere in sfera politica noua cultura organizationala a companiilor private a crescut suficient de mult pentru a impune ceea ce s-ar putea numi "revolutia clasei de mijloc". Revolutia aceasta nu-si propune nici socialismul reciclat prin coruptie si redistribuirea periodica a saraciei, nici capitalismul politienesc de factura postsovietica. Suporterii mutatiei socio-economice la care asistam pledeaza pentru un corporatism responsabil, asortat cu etica solidaritatii de merit, dar si pentru un stat minimal, dotat cu proceduri transparente, fiscalitate predictibila si o legislatie necontradictorie. In urmatorul deceniu, fortele politice vor ajunge la guvernare pe masura ce vor asimila si vor pune in practica "manifestul clasei de mijloc". O pot face de la centru-dreapta (si chiar dinspre centru-stinga), cu singura conditie ca liderii lor sa nu mai vorbeasca, plini de aroganta, despre "populatia" Romaniei. Sentimentul dominant este ca "populatia" a reinceput sa semene cu o comunitate de cetateni care stiu ce vor si vor altceva.