Volumul tranzactiilor din piata la termen de la Sibiu s-a mentinut si ieri la valori reduse. Singurii care mai incearca sa profite sunt speculatorii, hedgerii si arbitrajorii aflandu-se in pozitii de expectativa, datorita fluctuatiilor dese de pret a
Volumul tranzactiilor din piata la termen de la Sibiu s-a mentinut si ieri la valori reduse. Singurii care mai incearca sa profite sunt speculatorii, hedgerii si arbitrajorii aflandu-se in pozitii de expectativa, datorita fluctuatiilor dese de pret ale derivatelor pe actiuni de la o sedinta la alta. Astfel, daca marti si miercuri preturile au scazut, ieri derivatele pe actiuni au recuperat aproape intreaga pierdere.
Pe piata raportului euro/leu aprecierea consistenta a monedei nationale a adus scaderi ale preturilor futures. Pentru scadenta lunara tranzactiile au fost realizate la 3,2502 - 3,2625 lei, pretul de cotare coborand cu aproape 3 bani fata de miercuri. Pentru septembrie euro a fost tranzactionat la 3,3 lei in timp ce pentru sfarsitul anului pretul a coborat de la 3,31 la 3,3 lei, cea mai scazuta cotatie pentru aceasta scadenta. Pretul de cotare pentru martie 2008 s-a mentinut la 3,365 lei.
Cele mai cautate derivate au fost cele pe SIF 2, care au fost tranzactionate pentru iunie la 3,125 - 3,17 lei, pentru septembrie la 3,28 - 3,3499 lei, pentru decembrie la 3,5 - 3,5479 lei iar pentru martie la 3,7999 - 3,89 lei. Pozitia a doua ca volum a fost ocupata de SIF 5, preturile fluctuand pentru sfarsitul lunii intre 3,53 si 3,575 lei, pentru septembrie intre 3,7501 si 3,81 lei, pentru decembrie intre 3,975 si 4,01 lei iar pentru martie viitor intre 4,24 si 4,25 lei.
Derivatele pe SIF 3 au fost tranzactionate pentru data de 29 iunie la 2,25 - 2,2786 lei, pentru 2,35 - 2,425 lei iar pentru decembrie 2,5 si 2,53 lei. Cele mai cautate derivate petroliere au fost cele pe SNP care au fost tranzactionate pentru finele lunii la 0,515 - 0,525 lei iar pentru septembrie la 0,5255 - 0,55 lei, in timp ce RRC au fluctuat intre 0,09 si 0,091 lei, respectiv intre 0,095 si 0,0969 lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.