Pe masura ce procesul sau se apropia de un verdict, Hayssam a inceput sa-si vire piroane in cap, asa cum fac puscariasii care vor sa stirneasca emotie.

Omar Hayssam se poarta acum ca puscariasii care isi infig piroane in cap ca sa atraga atentia asupra lor si sa impresioneze opinia publica. Dar cuiele din frunte au stirnit emotie doar pina s-a aflat ca autorii urmau inainte, in celula, un curs scurt de anatomie, predat de veterani, si stiau bine ca, daca asezi virful cuiului unde trebuie, riscurile sint minime. N-am auzit sa fi murit vreun puscarias cu diagnosticul Ącui in cap".

Pe masura ce procesul sau de terorism se apropia de un verdict, Hayssam a inceput sa-si vire piroane in cap, la televiziune, in direct si la ore cu audienta multumitoare. Publicul a ramas insa profund dezamagit: cuiele au intrat unde trebuie, in deplina siguranta pentru pacient, si n-au lasat in urma nici singe, nici creieri storciti, asa ca aplauzele se amina pentru alta data. Hayssam a livrat doar ore in sir de tinguieli vagi si nici o informatie concreta. I-a dezamagit pina si pe cei care ii sint prezumtiv aliati si care i-ar fi preluat necritic crimpeie de informatii oricit de marunte, pentru ca apoi, din cine stie ce jocuri politice, sa le afirme ca adevar absolut.

Nu putem sa nu observam ca Omar Hayssam a refuzat constant sa-si afirme dreptatea in fata unei instante. Cita vreme a fost arestat, iar apoi cercetat in stare de libertate, el a apelat, asa cum fac toti smecherii, la toate chichitele procedurale ca sa tergiverseze procesul. Apoi a reusit sa fuga din tara si revine acum, in preajma verdictului, cu o strategie prin care incearca sa cistige de partea sa opinia publica. Strategia sa e natinga de-a binelea. El nu are cum sa obtina simpatia opiniei publice cita vreme doar o cere, dar nu ofera nimic in contrapartida.

Si chiar are ce oferi. Nu adevarul ultim in ce priveste rapirea jurnalistilor, pentru ca aici e un proces pe rol, martori sint mai multi, iar el nu e printre cei mai credibili. Dar in mod cert poate contribui la curmarea uriasei umilinte pe care o traieste, de aproape un an, opinia publica de la care cere acum simpatie: sa spuna cum a fugit din tara, dar sa o faca intr-o maniera verificabila si apta sa atraga responsabilitati certe. Din acel moment va curge singe, creierii vor zbura pe pereti, iar publicul va aplauda cu frenezie. Hayssam i-ar putea deveni atunci chiar simpatic.