ROMANIA CA O TELENOVELA

Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Noapte de An Nou. Casierita garii din Predeal da bilete in rochie de seara, pudrata si coafata. Ghirlande si beculete colorate atarna dintr-o parte intr-alta a micii incaperi. E in aer o bunatate ciudata. Nu mai rabufnesc scandalurile de fiecare zi. Cei cativa calatori din sala de asteptare, si casierita, si cel de la Informatii, si femeia de serviciu se simt apropiati prin sarbatoarea ce nu o pot petrece. La telefonul interurban e coada. In haine de seara, cu cadourile in mana, oamenii striga in telefon urari de bine. Un tip inalt, atletic, racneste celor de la capatul firului: Fericire si inca un copil! Vanzatoarea de la ziare si reviste, care a inchis si pleaca spre casa, se saruta cu casierita, urandu-si, emotionate, La multi ani!

Vagoane pustii, cu luminile aprinse in compartimentele goale, cu acel aer de singuratate pe care-l degaja un tren gol, cu ferestrele la toate compartimentele scaldate in lumina birocratica a neoanelor. Sunt cu totul, in vagonul meu, cinci-sase insi. Cel de la Posta, cu ochii inrositi de nesomn, pregatindu-si sacii pentru statia urmatoare,  un militar intarziat, o familie ce va cobori la Ploiesti, asteptata pe peron de o alta familie, venita la gara direct de la Revelion: femeile coafate proaspat, in rochii lungi de seara. La vagonul restaurant, atmosfera exceptionala: se da bere fara mancare. Doar doi insi, unul intarziind in fata unei cafele, celalalt, in fata unei sticle de bere. Cei doi ospatari isi fac inventarul chiflelor, sacaiti de un betiv ce le tot ureaza La multi ani!

Pe peronul aproape pustiu al garii se revarsa puternic, dintr-un tranzistor dat la maximum, programul de Revelion. In asteptarea trenului, lume putina. Cativa insi veniti direct de la petrecere sa-si intampine oaspetii, intarziati din nu se stie ce motive. Trec tramvaie pustii, cu taxatoare coafate si imbracate de sarbatoare, luand masa de Revelion pe scaunul inalt al casei  sau motaind, ca niste calatoare obisnuite, pe unul dintre scaunele vagonului. Multe, foarte multe masini, intr-o neobisnuita agitatie pentru aceasta ora tarzie a noptii. Trec pe Victoriei masinile oficiale, dupa membrii guvernului, probabil. Pe marile bulevarde, pustii, militieni si soldati cu pusti automate, patruland tacuti. In asemenea nopti, sporeste paza. Prin draperiile de plus ale marilor restaurante razbate, indulcita, muzica orchestrei. Masini somnoroase opresc la scara, si cate-o familie intarziata grabeste pe scari. Barbatii sar sa deschida usa nevestelor. In noaptea de Revelion, toti simt nevoia sa fie altfel ca in celelalte zile: mai politicosi si mai buni, mai eleganti si mai spirituali.

Sunt in Piata Unirii, in linistea ce cade straniu intre doua tramvaie. In jur, pana departe, lumini la toate ferestrele. Grabeste pe trotuar o pereche intarziata, in mana cu deja cunoscutul pachet de prajituri. In graba, genunchii femeii se impiedica in faldurile rochiei. Pana la trecerea anului mai sunt cateva minute. Aud, in spate, la Spitalul Brancovenesc, zvon de glasuri. Bolnavele fac si ele Revelionul, ca toata lumea. Un taxi rapaie grabit pe pavajul strazii ce coboara de la Mitropolie. Mai sunt un minut, doua pana la bataile adanci ale orologiului. Banui in toate casele discursul oficial de Anul Nou si, mai ales, infrigurarea tuturor. Brusc, la blocurile din jur se sting luminile. Plesnesc puscoacele in ferestrele din apropiere. In curbe line, se inalta pe cer, ca uriase semne de intrebare, lumini verzi, rosii. Stau o clipa in vazduhul inalt, apoi luneca incet, tremurator, in jos, subtiindu-se ca niste tristeti neimpartasite. Pocneste in spatele meu dopul unei sticle de sampanie. Aud usor fosnetul lichidului zvarlit pe gatul sticlei si apoi explozia de incantare a femeilor. In blocul din fata mea se canta Multi ani traiasca!

In patrulaterul de blocuri in care stau, Anul Nou e intampinat cu racnete deosebite. Dincolo, in centru, se petrecea discret, cu o surdina in gesturi. Aici totul duduie de viata.  Bubuie adanc, prin ferestrele larg deschise, televizoarele. Iviti in fereastra, cativa copii striga pentru ei insisi Steaua sus rasare. Din zeci de aparate curg behaitul de capra al unui cunoscut cantaret de muzica populara si vocea de femeie stransa de gat a unei cantarete, la fel de cunoscute. Se joaca sarba si hora cu tipurituri. Dansatorii se lasa pe vine, icnind. Pulseaza energic, in toate ferestrele, luminile in culori ale brazilor. In balcoane, insi in maiouri fumeaza si taifasuiesc molcom. Prin usile larg deschise se vad femeile imbujorate batand parchetul cu tocurile si pocnind din degete a bucurie. Copii bezmetici umbla cu sorcovitul de la un etaj la altul, tulburand din atipeala toate soneriile cantatoare.
E comunism! Si totusi, se traieste din plin!