Prin luna octombrie 1976, Nicolae Rotaru, un agricultor din comuna Ceanu Mare, s-a prezentat la militie, insistand sa poarte o discutie cu seful de post. Acesta l-a ascultat cu luare aminte.
- N-as fi venit la dumneavoastra daca nu m-ar roade ceva pe suflet... a inceput omul.
- Te rog.
- Eu sunt foarte bun prieten cu Manaila Sipos, cel care are casa cu etaj.
- Il cunosc... Este un om foarte harnic.
- Da, intr-adevar, numai ca de la 1 septembrie a disparut de acasa.
- Cum vine asta?
- Pai, el lucra ca muncitor forestier la parchetul "Namaloasa" si castiga foarte bine. Dupa 1 septembrie nu s-a mai prezentat la serviciu, sotia sa, Carolina, spunandu-i ca a plecat la Petrosani sa se angajeze la o mina in Valea Jiului. Manaila i-a zis ca la mina se castiga mult mai bine decat intr-un parchet forestier.
- Asta cam asa este.
- Da, dar el nu este omul care sa plece la munca pe alte meleaguri, il cunosc.
- Da, dar poate avea mare nevoie de bani.
- Asta da, pentru ca parterul casei nu este terminat si trebuie sa investeasca inca multi bani. Totusi, inima mea imi spune ca s-a intamplat ceva rau cu el...
- Care sunt banuielile?
- Gandul ma duce la baiatul lui vitreg, la Filip...
- Nu-l cunosc prea bine.
- Cand a luat-o pe Carolina, ea il avea pe Filip, un baiat din prima casatorie. Apoi, impreuna au mai facut doi baieti, pe Cornel si pe Aurel. Dupa nasterea acestor copii, Manaila tinea mai mult la acestia, iar pe Filip l-a lasat mai de-o parte. Cam asa se intampla in chestii de-astea...
- Bine, dar l-a ingrijit, i-a dat de mancare, acum s-a si insurat.
- Da, dar l-a si scarmanat, mai ales cand se imbata. In fine, in familia lor au inceput sa apara discutii aprinse dupa data de 24 august, cand Filip s-a casatorit. Sotia lui este saraca si Filip a adus-o acasa. Manaila n-a fost niciodata de acord ca Filip si sotia lui sa locuiasca cu ei. De aici, certurile... Carolina insa n-a cedat. I-a luat apararea baiatului, spunand ca o sa munceasca mai mult si sa termine el camerele de la parter, unde o sa locuiasca definitiv. Dar baiatul nu prea castiga, iar la munca nu se inghesuie.
- Poate de acum incolo, ca, de, e om insurat!
- S-ar putea, dar pana atunci el va ramane stapan in casa, fiindca, dupa banuiala mea, l-a aranjat pe Manaila.
- Crezi ca l-a ucis?
- Mie sufletul asa imi spune. L-a urat pe Manaila de mic.
- Altceva?
- Cam atat.
- Bine, am sa verific eu.
- Dar va rog sa nu afle Filip sau Carolina.
- Nici o grija. Plutonierul ntra la ideiincer vorbind, seful de post nu a fost convins ca se afla in fata unui caz de disparitie suspecta. Asemenea certuri de genul celor semnalate de Rotaru exista in multe familii, dar pentru asta nu este nevoie sa se ajunga la crima. Lucrurile se asaza pana la urma... Totusi, politistul a hotarat sa stea de vorba cu Carolina si cu Filip.
Facandu-si de treaba prin partea locului, s-a abatut si la locuinta familiei Manaila.
- Facem o verificare a buletinelor de identitate, i-a spus sobofiterul Carolinei.
Cu aceasta ocazie, seful de post a "aflat" ca Manaila Sipos plecase in Valea Jiului.
- Acolo se castiga foarte bine, zise Carolina, si vrem sa ne terminam si noi casa. E cheltuiala mare...
- La ce mina este?
- Apai, nu stiu, caci pana acum n-am primit scrisoare.
- Si nici bani?
- Nu, pentru ca ne-am inteles sa-i stranga pe toti, noi urmand sa ne descurcam aici cum putem.
- E bine. Filip cum se simte ca proaspat casatorit?
- Acum sunt ca porumbeii, stiti dumneavoastra.
- Bine. Transmiteti-le din partea mea casnicie de piatra.
- Va multumesc. Ziua buna! O vecina, mpotriva ortului
Folosindu-se de acelasi pretext (verificarea buletinelor de identitate), subofiterul a poposit si in casele vecine. Astfel, o femeie, Maria Dogaru, i s-a destainuit:
- Eu nu cred ca Manaila a parasit batatura.
- De ce?
- S-o luam de la inceput... Lui Manaila ii place bautura si, cand se imbata, o bate atat pe Carolina, cat si pe Filip. In vara lui a€™72, ea n-a mai putut suporta bataile si a plecat la o ruda, la Mangalia, impreuna cu Filip si Cornel. Pana la urma, Manaila, care este foarte orgolios, s-a inmuiat si s-a dus la Mangalia, aducandu-si nevasta si copiii acasa. Dar de batut, tot a continuat s-o bata, saraca... Acum o batea, pentru ca il parasise si plecase la Mangalia. Dar femeia a indurat. Dupa casatoria lui Filip Diosan, Carolina traieste un adevarat calvar. Bataie cat cuprinde...
- De ce?
- Pentru ca Manaila nu-i inghite pe Filip si pe nora-sa si nu accepta sa locuiasca cu ei. Dar unde naiba sa se duca bietul baiat? Nu in casa aia a crescut? Colac peste pupaza, Manaila a prins-o pe Carolina ca a depus niste bani la CEC pe numele lui Filip. Si Filip este al ei, este si ea mama, trebuie sa intelegem. Dar bruta de Manaila nu poate intelege si da-i iar cu bataia... Eu l-as fi omorat cu mana mea, Dumnezeule!
Militianul receptiona ideea, apoi intreba:
- Filip n-a sarit sa-si apere mama?
- Nu. A incasat si el prea multa bataie ca sa mai poata reactiona. Apoi, are o fire blajina, n-a taiat macar o gaina la viata lui. E invatat cu suferinta...
- Filip consuma alcool?
- Bea ca toata lumea, un paharel, doua si atat. Apoi, nici nu fumeaza, eu n-am vazut un baiat mai bun...
Aceste date aflate de seful de post au inceput sa-i dea tot mai mult de gandit, sa-si puna tot mai multe intrebari. A disparut si patul conjugalSubofiterul a deschis coperta unui dosar pe care a scris "disparitie suspecta" si a inceput intens verificarile. Intr-o luna a primit raspunsuri de la toate organele de militie din Valea Jiului ca nici o persoana cu numele de Manaila Sipos (cu datele de stare civila comunicate) nu se angajase la vreo mina.
Unde se afla totusi Manaila? El niciodata nu pleca undeva fara sa scrie vreo scrisoare sau carte postala. Acesta era un foarte frumos obicei al sau. Bine, dar acum? Chiar asa, sa nu comunice unde era? Daca i s-ar fi intamplat o nenorocire, familia cum ar fi aflat, cum ar fi putut sa-i sara in ajutor?
Seful de post a raportat cazul la judet impreuna cu suspiciunile sale si a doua zi a sosit o echipa operativa de cercetare compusa din ofiteri de la Serviciul judiciar, biroul criminalistic si procuror.
Se cerceteaza imobilul in care a locuit disparutul, precum si anexele care erau in curte. Intr-una din camerele din fata, politistii observa urma lasata de un recamier, ce statuse in acel loc timp indelungat.
- Unde este recamierul?, este intrebata Carolina de maiorul Dinu, seful echipei de cercetare.
- Nu mai era nevoie de el, caci avem atatea paturi, spuse Carolina, si de sarbatori l-am mutat in bucatarie, iar dormeza am dus-o intr-o camera neterminata de la parter.
Verificandu-se afirmatia femeii, militienii nu gasesc dormeza.
- Unde este?
- Cred ca mi-a furat-o cineva, zise Carolina, galbena la fata.
Militienii se privira pe unde scurte.
- Cine v-a ajutat sa carati dormeza? A venit repede o intrebare.
- Niste copii. Nu le stiu numele...
Se inventariaza toate hainele lui Manaila Sipos, constatandu-se ca nu-i lipseste decat un costum de haine din tergal, or in acea perioada (perchizitia a avut loc la 20 ianuarie 1977) era frig si nu putea parasi domiciliul numai in acel costum. "Eu loveam, l nu murea"Carolina Sipos este condusa la postul de militie si cercetata. Aducandu-i-se la cunostinta nepotrivirile din declaratiile sale, la inceput n-a recunoscut nimic si abia dupa noi investigatii efectuate in jurul ei, aceasta a marturisit ca si-a ucis sotul, l-a sectionat in bucati si l-a ars in cuptorul de paine, unde apoi a ars si dormeza.
Din declaratia asasinei a rezultat ca in seara zilei de 1 septembrie 1976 au venit in vizita la ei sotii Rotaru. Dupa plecarea acestora, Manaila Sipos, care se imbatase, s-a intins pe dormeza - care se afla in bucatarie. Pe la ora 20:45, ea a iesit afara sa-l caute pe fiul ei Cornel, mergand si la locuinta familiei Rotaru, acestia fiind vecini. A revenit acasa si s-a culcat in alta camera.
- Dar nu am putut dormi, a relatat Carolina. Ma gandeam la viata de caine pe care am dus-o, la bataile suferite si la cele care mai urmau... Manaila era un animal feroce, deosebit de crud. Imi ajunsese cutitul la os si nu mai puteam suporta. Trebuia sa fac ceva sa scap din acest infern... Si astfel, noaptea, pe la ora unu, m-am sculat decisa sa-l omor. Am intrat in bucatarie, unde sotul meu dormea beat, si am aprins lumina. Am mers in camara, de unde am luat un topor, si l-am lovit cu toata puterea in cap. De teama ca bestia nu a murit, i-am mai aplicat alte lovituri in cap, cu lama si cu muchia toporului. Dar el nu murea... Ingrozita de zbaterile lui, am luat de pe masa un cutit de bucatarie si l-am taiat la gat. Abia atunci, in sfarsit, imi indeplinisem razbunarea...
- Ce ai facut cu cadavrul?
- Intrucat imi era teama sa nu-l vada copiii facut ferfenita, m-am gandit sa-l tai in bucati si sa-l ard in cuptorul de paine din fundul curtii. Cuptorul era destul de incapator (lungimea vetrei inferioare era de 1,28 m). Am luat din podul grajdului mai multe brate de lemne, iar din magazie o jumatate de litru de motorina. Copii dormeau, iar ceasul arata ora doua noaptea. L-am taiat in bucati, in bucatarie, si fiecare ciosvarta am aruncat-o in foc. In aceeasi noapte am spalat toporul si cutitul, podeaua bucatariei, pe sub dormeza si peretele de langa ea. Ulterior, am oparit cutitul si l-am curatat cu smirghel. A doua zi dimineata a venit baiatul meu din prima casatorie, Filip. Dormise cu sotia sa la socri. El a simtit ca din cuptor ies aburi si m-a intrebat daca am facut sarmale. I-am explicat ca nu are rost sa fac sarmale din moment ce tata nu este acasa. Le-am spus la toti ca el a plecat cu noaptea in cap sa se angajeze ca miner in Valea Jiului, fiindca nu mai suporta sa vada parterul casei ca un santier. In aceeasi zi, inainte de masa, l-am trimis pe Filip la magazinul satesc sa cumpere orez. Ramanand
singura, m-am uitat in interiorul cuptorului de paine si am maruntit cu dragla oasele care nu se carbonizasera total. Apoi, am tras cenusa si oscioarele in cenusarul cuptorului, de unde am incarcat tot continutul intr-un sac de nailon. Am luat sacul in spate si am aruncat totul in albia paraului Sopor, care curge pe la capatul gradinii noastre. Sacul nu imi mai amintesc ce am facut cu el...
- Dormeza?
- Mai tarziu am constatat ca sangele impregnat in dormeza din bucatarie a inceput sa miroasa. Atunci am taiat dormeza in bucati si am ars-o in acelasi cuptor. Dupa ce s-a racit cuptorul, am scos arcurile ramase si le-am aruncat in apa paraului Sopor. In aceeasi seara, cu ajutorul fiilor, am adus recamierul si l-am pus in bucatarie in locul dormezei. Le-am spus copiilor ca dormeza am dus-o in una din camerele neterminate de la parter. De fapt, pe ei nu-i interesau aceste mutari de mobilier. Ei erau fericiti ca, pentru o vreme, scapasera de taica-su, plecat la munca in Valea Jiului... Nici macar Filip, pe care l-a batut tot timpul, n-a stiut nimic. Razbunarea si chinul erau numai in sufletul meu... Pentru politisti, greul abia cum incepeSunt foarte rare cazurile in jurisprudenta mondiala cand asasinii pot fi trimisi in judecata in lipsa cadavrelor. Un criminal poate sa recunoasca 50 de asasinate, insa, daca ancheta nu le probeaza, este degeaba. Astfel ca intotdeauna, intr-un astfel de caz, politistii se confrunta cu partea cea mai grea a "afacerii": probarea identitatii cadavrului dupa urmele ramasitelor sale! Atunci cand exista... Sau un surogat de probe indirecte, ceea ce este admis, dar numai pe temeiuri stiintifice.
Declaratia Carolinei Sipos a fost privita la inceput cu o oarecare doza de indoiala, de neincredere, ceea ce i-a determinat pe politisti sa intreprinda ample activitati in vederea gasirii "obiectului infractiunii": cadavrul ori ramasitele sale. In acest sens au fost efectuate scotociri, sapaturi in locurile unde pamantul era mai reavan, in casa, in grajd, in celelalte anexe si prin gradina. S-a folosit o intreaga gama de mijloace speciale, insa rezultatul tuturor acestor activitati a fost negativ.
In procesul acestei munci titanice a fost identificata o martora foarte importanta, Susana Mocanu. Iata ce a declarat ea:
- In dimineata zilei de 2 septembrie, pe la ora 4:30, am iesit in curte. Locuinta mea este situata in apropiere de cea a Carolinei. Am observat flacarile din cuptorul ei, insa nu am dat importanta, crezand ca femeia pregateste de mancare, mai ales ca gatea foarte des pe aceasta plita. Cand am aflat insa de la vecina Viorica Rotaru despre bataia crunta pe care a incasat-o Carolina in seara precedenta si despre disparitia lui Manaila, am supravegheat-o impreuna la culesul porumbului - la noi arsita e densa si porumbul se culege mai devreme ca in alte parti - daca consuma paine de casa sau de brutarie. Vazand-o ca mananca paine de brutarie, am intrebat-o ce a facut in cuptorul de paine azi-dimineata. A raspuns ca a aprins niste hartii... Expertize si o noua declaratie incriminatoareEste identificata o noua martora: Veronica Abrudan. Aceasta a mers la locuinta Carolinei, aducand cu ea o pereche de pantofi pentru reparat, Filip Diosan fiind de meserie cizmar. A gasit-o acasa pe Carolina, in timp ce taia stofa de la dormeza in bucati. Martora a intrebat-o de ce strica dormeza. Carolina Sipos a raspuns ca este prea uzata si vrea s-o inlocuiasca cu alta, adaugand ca va arde dormeza in cuptor, deoarece vrea sa faca paine.
Mirosul inecacios (de carpe arse) si fumul abundent din ziua in care a ars dormeza au atras atentia si martorei Maria Camarasan.
Cu ocazia cercetarilor efectuate, s-au ridicat de la locuinta victimei toporul, cutitul de bucatarie si sfaramatoarea de porumb. S-au recoltat particule de var de pe pereti si tavan, pelicule de vopsea din jurul locului unde a fost dormeza si pamant de sub aceasta.
Din expertiza biocriminalistica a rezultat ca pe coada toporului, in zona in care a fost fixata partea metalica (in jurul si dedesubtul acestuia), se gaseste sange uman, a carui grupa nu s-a putut stabili. Pe cutitul de bucatarie nu s-a gasit decat sange de porc amestecat cu grasimi, lucru explicabil prin aceea ca femeia, inainte de taierea porcului, l-a spalat cu apa fierbinte si apoi a curatat cutitul cu smirghel. Nu s-a gasit sange nici in particulele de var ce s-au recoltat de pe peretele bucatariei, in solul de sub dormeza sau in vopseaua ridicata din jurul dormezei, intrucat toate aceste locuri au fost spalate cu apa.
Militienii n-au dat insa inapoi si s-au gandit si la alte lucruri. Un nou asalt criminalisticIn vederea verificarii sinceritatii declaratiilor de recunoastere facute de Carolina Sipos au fost intreprinse noi masuri criminalistice.
Astfel, s-au recoltat cenusa, funingine si zgura din cuptorul de copt paine in forma in care se gasea, apoi a fost demolat, continuandu-se recoltarea de zgura si cenusa dintre caramizi in vederea unor analize biocriminalistice. Rezultatul tuturor acestor analize a fost negativ. Cu toate acestea, s-a stabilit cu certitudine ca de la data omorului s-a mai facut foc de opt ori in cuptorul pentru paine. S-au solicitat lamuriri suplimentare la Institutul de medicina legala "Prof. Dr. Mina Minovici" din Bucuresti, care a concluzionat ca aprinderea repetata a focului a produs distrugerea proteinelor umane impregnate initial pe vatra cuptorului.
Dupa ce a indicat locul in albia paraului Sopor unde a aruncat arcurile dormezei si resturile de cenusa si oase, cu sprijinul locuitorilor din sat, la 25 ianuarie 1977 s-a procedat la spargerea ghetii din albia paraului, pe o lungime de 20m. Intr-adevar, in albia paraului au fost gasite mai multe arcuri. Acestea au fost analizate spectrochimic la Institutul de criminalistica Bucuresti si la Laboratorul de tratamente termice Bucuresti, concluzionandu-se ca arcurile corp delict au suferit incalziri la 600-700 de grade Celsius.
Fiind stabilita si temperatura ce se poate realiza in cuptorul de copt paine, s-a solicitat Directiei domeniului public din Bucuresti, sectia cimitire, unele precizari in legatura cu carbonizarea cadavrelor umane. Raspunsul primit a fost ca incinerarea in cuptorul de crematie a unui cadavru uman, la temperatura de 1.500 de grade Celsius, folosindu-se drept combustibil gazul metan, este de o ora. Comparand datele referitoare la temperatura, a rezultat ca asasina a avut la dispozitie un timp suficient, de peste patru ore, pentru a obtine arderea aproape dubla a bucatilor dezmembrate din cadavrul victimei (cu riscul - semnalat in adresa sectiei cimitire - ca oasele nu se calcineaza integral).
Confirmarea tezei de mai sus s-a realizat la 22 februarie 1977, cand, dupa topirea ghetii, a fost oprit cursul apei in amonte de locuinta victimei. A doua zi, dupa ce albia a secat, s-a cercetat toata albia paraului pe o distanta de 7 km in aval. Cu acest prilej s-au gasit numeroase fragmente osoase. Expertiza biocriminalistica (serologica) cu privire la aceste oase si resturi de oase, intocmita de Institutul medico-legal din Bucuresti, a concluzionat ca s-au identificat un numar de sapte fragmente osoase cu caractere morfologice de tip uman, printre care doua fragmente diafizare de peroneu, extremitatea distola a unui metatarsian, un fragment de stanca temporal etc., facand parte din craniul si membrele inferioare ale unui schelet de om adult (varsta, sexul si talia nu s-au putut stabili). De o importanta deosebita a fost precizarea din raportul de expertiza, in sensul ca toate aceste fragmente prezinta modificari produse prin calcinare.
Pe baza tuturor acestor probe, coroborate cu recunoasterea faptuitoarei, s-a ajuns la concluzia certa ca ea si-a ucis sotul in conditiile descrise. Instanta de judecata a condamnat-o pe Carolina Sipos la 16 ani de inchisoare, sentinta ramasa definitiva.