Revenirea in forta a discursului anticomunist, cu toate determinatiile sale (lustratia, deschiderea arhivelor, procese penale, acolo unde e cazul etc.), este trasatura cea mai interesanta a actualitatii.

Prin 2002, daca mai vorbeai despre anticomunism treceai drept desuet, impietrit intr-un fel de quijotism revolut, obsedat de fantome si incapabil sa pricepi ca lumea merge inainte. Simtul comun, rostit de mai toti analistii neamului, era acela ca anticomunismul tine de faza primei copilarii, cam nefericite, a democratiei noastre, fiind inadecvat timpului, de vreme ce eram la doi pasi de NATO si de UE. Totusi, un om politic precum dl Basescu asuma, iata, acest discurs. Mai mult, beneficiind de increderea romanilor si de o coalizare surprinzatoare a majoritatii intelectualitatii in sprijinul sau, dl Basescu aduce acest discurs mai aproape ca niciodata de fapte.

Dl Basescu a spus-o: cind a devenit presedinte nu si-a dat seama cit de importanta este problema comunismului pentru Romania anului 2005. Acum intelege. O buna parte din viata Romaniei pe care o conduce se desfasoara printre ruinele fumeginde ale regimului disparut politic in 1989, dar inca viu in suflete si perpetuat in reflexe sociale si mentalitati. Se reproseaza dlui Basescu faptul ca anticomunismul sau este de data prea recenta. La noi esti credibil numai daca esti de mult. Dumerirea este exclusa din canonul criticilor dlui Basescu, multi dintre ei fiind oameni cu vinovatii vechi si niciodata asumate. Pentru mine, tocmai acest fapt, ca dl Basescu a devenit anticomunist acum, cind nu mai are nici un interes sa fie, dupa un proces de dumerire, este proba sinceritatii sale. Este, evident, o exagerare sa spui ca dl Basescu a fost un comunist. Datorita meseriei, omul a trait ceva mai bine intr-o lume in care se traia foarte rau. Acum, in 2007, dl Basescu nu ar fi avut nevoie de acest discurs.

Dl Basescu, insa, vorbeste despre mutilarea oribila a acestui popor in anii comunismului, vorbeste despre sechelele infioratoare de pe chipul tarii si trece la actiune. Dinamizeaza CNSAS, condamna solemn comunismul, ataca vechea nomenclatura care mai are, inca, putere politica in Romania de azi, cere lustratie. Putea fi un presedinte care se limita la trinta cu doi-trei oligarhi, putea sa invirta pe degete pe cite un prostanac si sa-l lase in pace pe batrinul edec ajuns, oricum, la crepusculul prea lungii sale cariere politice. Ar fi avut un mandat linistit. Dar dl Basescu, nu. Se repede la musuroiul cu furnici rosii si agresive si ii pune fum.

In Romania, anticomunismul este o onoare. Este chiar patriotismul. Dar, mai ales, anticomunismul este actiune. Romania are prea multi anticomunisti din vorbe si prea putini care chiar fac ceva pentru curatirea tarii de pestilentiul vechii lumi. Exista un fel eroic de a lupta cu comunismul - al celor care, intre anii 1947 si 1989, au stat in inchisori, au comis gesturi disidente, au vorbit clar si raspicat riscindu-si viata. Dupa 1989, anticomunismul a devenit altceva. A devenit contestarea si subrezirea succesivelor regimuri Iliescu. Acum, anticomunismul este exact ce face dl Basescu: sa ceri legea lustratiei, sa deschizi arhivele, aceste bube pline de puroi ale memoriei colective, sa refuzi pactul cu urmasii acelui regim. Nimeni nu are drept de autor pe anticomunism. Legea lustratiei este un proiect mai vechi al liberalilor, pentru care au lucrat exemplar dna Mona Musca si dl Adrian Cioroianu. Dar, oricine poate sa o faca trebuie aplaudat. Si oricine o face este anticomunist sadea.