Admiterea la Belle Arte perpetueaza legendele de demult ale unor ciudati. Au reusit, dar n-au devenit artisti. De la ei, n-a ramas decat amintirea unor nazbatii academice mari. E posibil ca tocmai aceste legende sa le fi afectat formatia. Se stie ca, pentru examenul de la institutele de arta, candidatii se pregatesc, unii chiar cu profesorii de aici, ani de-a randul. Nu poti sa vii doar cu ce ai invatat in liceul de cultura generala si sa speri la un loc in anul intai. Totusi, un baiat din Valea Jiului s-a inscris si, cu toate ca invatase sa deseneze de unul singur, fara nici o indrumare sistematica si cu autoritate profesionala, a intrat. Cand niste subiectivi masoara talentul altor subiectivi, se intampla tot felul de lucruri, intre care si faptul ca subiectivii cu catedra se regasesc in timiditatea si lipsa de sansa a unor tineri si ii ajuta fortand soarta. Fortand decizile comisiei. Corect nu-i, dar cine poate sa spuna ce rol are corectitudinea in arta?

Baiatul din Valea Jiului si-a dat seama, dupa jumatate de an ca, in facultate, pregatirea aceea speciala pentru admitere conteaza ulterior chiar mai mult decat la examenul propriu-zis si ca el o sa fie mereu un caz. S-a retras, spre mirarea tuturor, s-a pregatit pana toamna urmatoare cu profesionisti, a invatat tot ce trebuia sa stie un om care se incumeta sa dea la Arte Plastice si s-a inscris pentru o noua admitere, de asta data in cunostinta de cauza. Si a reusit. Dar nu imediat, ci dupa ce a cazut sapte ani la rand, cand cunoscandu-i-se legenda, a fost primit din mila.

Din excentritati se mananca o paine in arta, dar din mediocritate e mai greu. O alta intamplare, tot cu un bizar, priveste rolul genei, marcajul biologic. Unii se nasc miniaturisti, la fel cum altii se nasc monumentalisti. Existand o catedra de arta monumentala, nu exista si una a miniaturistilor. Inegalittea in arte duce la situatii cu care nu-si bate nimeni capul. Si e normal sa fie asa, fiindca egalitatea e moartea artei. Tot la admitere, un candidat cu vocatie de miniaturist n-a umplut toata plansa cu opera lui, asa cum procedau colegii, la proba de desen dupa capul lui Moise din ipsos, ci l-a facut pe Moise mic de tot, in coltul din dreapta jos al hartiei. Mic, dar la marele fix, cum se spune in jargonul meseriei. Comisia s-a ciondanit pe desenul descentrat si minuscul si pana la urma a zis da.

Numai ca miniaturistul, vazand ce desene mari si incarcate de carbune faceau cei din jur, n-a mai asteptat rezultatul admiterii si aplecat acasa, convins ca fusese respins. A fost nevoie sa fie adus cu primarul, din targul unde locuia, fiindca nu credea ca scrisorile, prin care Institutul il soma sa vina la cursuri, erau adevarate. Nici el insa nu s-a facut cunoscut ca artist. Daca ar mai fi avut inca un coleg miniaturist era altceva. Una e sa fii original si alta sa stii ca te-ai nascut mult deosebit de ceilalti.