Criza din Irak a devenit, deja, arhicunoscuta, iar orice incercare de solutionare a acesteia se invarte intr-un cerc vicios. Irakienii traiesc in aceeasi saracie umilitoare ca si pe vremea hulitului dictator defunct, Saddam Hussein.
Ca fantomaticele arme de distrugere in masa detinute, chipurile, de fostul regim irakian, nu au fost si nu vor fi descoperite niciodata - pentru simplul motiv ca nu exista - e deja o realitate tacit acceptata de comunitatea internationala. Bush mai lupta si cu "pericolul nuclear", mobilizand marile puteri din Europa Occidentala, plus China (si ea membru permanent in Consiliul de Securitate al ONU, cu drept de veto) sa ia atitudine intransigenta impotriva Iranului, care dezvolta centrale nucleare si imbogateste uraniu. Chiar daca ar dura ani intregi pentru ca activitatile nucleare iraniene sa se poata concretiza intr-o eventuala bomba atomica, Bush simte nevoia ca, inca de pe acum, sa intenteze statului islamic un proces de intentie. Nu ca Iranul si, in special, liderul sau, Mahmud Ahmadinejad, n-ar avea suficiente pacate si cateva in plus, dar, deocamdata, Teheranul nu poate fi privit ca un pericol nuclear - orice ar predica SUA sau, in umbra lor, Israelul.
Sa nu ne inchipuim ca angoasele lui George W. Bush se incheie aici. Nu. Bush este foarte ingrijorat si de pericolul nord-coreean. Pentru ca, sa nu uitam, anul trecut, regimul rosu de la Phenian a marcat Ziua Nationala a SUA printr-o lansare de rachete cu raza lunga de actiune. E drept ca raza a fost atat de lunga, incat rachetele s-au prabusit in mare imediat dupa lansare, dar a fost suficient pentru ca toate marile puteri sa considere Coreea de Nord un mare pericol, pentru ca Japonia sa se declare amenintata si pentru ca americanii sa ceara Natiunilor Unite sanctiuni drastice impotriva Phenianului.
Mai mult, din 27 iunie, George W. Bush ramane si fara fidelul premier britanic, Tony Blair, care si-a anuntat, pentru aceasta data, retragerea de la sefia Partidului Laburist si de la cea a Cabinetului londonez. Succesorul actualului prim-ministru britanic a si anuntat, deja, ca nu are nici cea mai mica intentie de a se plia neconditionat la ordinele fratelui mai mare de peste Atlantic.
Si, iata, atat de impovarat a plecat Bush in Europa, la inceputul acestei luni, pentru a incerca sa solutioneze, in putinul timp liber de care a putut sa profite pe marginea summit-ului G8 (grupul celor sapte tari puternic industrializate - Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia -plus Rusia) marile probleme ale lumii contemporane. Escalele in Polonia si in Cehia au fost consacrate de presedintele american, in mod prioritar, reclamei pe fata pentru proiectul scutului american antiracheta in aceste doua tari si unor dure critici lansate, in contumacie, la adresa Rusiei. A tras o raita si in Bulgaria, pentru a face sa creasca orgoliul autoritatilor de la Sofia. In Romania, nu s-a gandit sa vina (desi avem militari in Irak). Poate ne mai rasarea vreun curcubeu. Asa, s-a dus in Albania si si-a pierdut ceasul.
De fapt, George W. Bush a venit la summit-ul G8 de la Heiligendamm pentru a-si pleda propria cauza. Ca nu s-a ajuns la o concluzie cat de cat apropiata de un plan fezabil, in privinta unei probleme care priveste, intr-adevar, intreaga planeta, si anume efectul incalzirii globale, n-a agitat prea tare partea americana. Au mai fost si alte summit-uri G8, vor mai fi alte summit-uri G8, unde fiecare isi va sustine propriile probleme.