A deschide televizorul in Romania politica de azi e ca si cum ai descinde undeva intre transeele dintr-un razboi plictisitor si profund expirat din punctul de vedere al interesului public. Ati remarcat, desigur, ca in prima zi a invadarii Irakului, am luat un exemplu oarecare, cotele de audienta sint mari. Toata lumea vrea sa vada imagini cu soldatii americani calarind blindate prin nisipul desertului sau avioane decolind de pe portavioane. Ginduri simple strabat atunci mintea si inima telespectatorilor; unii resimt racoarea placuta a razbunarii, altii compasiunea, unii calculeaza deja profitul reconstructiei zonelor pustiite, altii probabil nu simt decit o curiozitate goala. Dupa citeva luni, interesul publicului scade si razboiul devine o rutina nimicitoare. Interesele din spatele frontului sint din ce in ce mai obscure, popularitatea atacatorilor scade drastic, televiziunile nu mai difuzeaza imagini. Acum, razboiul politic dintre cele doua tabere politice romanesti a devenit un cliseu belicos, al carui rating e-n cadere libera. O lupta in care munitia se consuma televizat, in care sensul luptei ajunge sa fie incetosat, in care nimeni nu mai crede in iminenta unei paci trainice. Mi-e teama ca, in epoca media, un razboi care nu se termina repede devine o plictiseala fara sens. Cine ar privi cu acelasi interes luni la rind un film de seria C in care doua gasti se mitraliaza necontenit, fara sa apara macar un singur cadavru?