Uneori, corida sfirseste prost. Taurul isi infige cornul in vintrele matadorului si il tiraste prin arena pina isi da duhul.

In arena de zgura de la Roland Garros, El Torro Nadal si-a sfirtecat din nou toreadorul. E mai mult decit un déjà-vu! E rutina. La a treia finala consecutiva, cistigata in ultimii trei ani, catalanul musculos cu bentita pare mai degraba un actor din superproductiile hollywoodiene ale anilor ‘50 despre Roma antica. Alaturati-i fizicul de cel al plapindului McEnroe sau veniti mai aproape in epoca Sampras si socotiti cit de mult a ,,progresat’’ tenisul. Rafa Nadal este un proiect pe genomul uman programat sa cistige orice turneu pe zgura. Inclusiv pe cel parizian. Chiar asa asimetric puternic pe stinga, cum s-a conturat fizicul sau, de la utilizarea inegala a bratelor. Sau poate exact de aceea! Asa cum Federer pare predestinat sa fie invingatorul celui de pe iarba Wimbledonului, acolo unde ochiul si viteza de reactie conteaza inca mai mult decit forta. Ce diferenta dintre arogantul Roger in sacoul lui crem cu blazon, pe care si-l imbraca - e o obisnuinta deja! - la festivitatea de premiere de la All England Club, si elvetianul timorat si trist care si-a luat din nou duminica portia de papara cu zgura! Meciul s-a jucat pe naprasnica lovitura de forehand cu stinga al lui Nadal, cea care dadea sa topaie prea jos si prea linga umar pentru un retur corect al lui Federer. Degeaba a incercat ceasornicarul scurtarea schimburilor si chiar avansarea la fileu dupa setul trei. Slice-ul de rever cu care ne-am asteptat sa pareze a aparut prea putin ca sa zgirie macar tencuiala pe zidul catalan. Chiar daca, dupa doua saptamini de concurs, spaniolul a pierdut, in sfirsit, primul sau set!

De la un timp incoace, o luna pe an, intre Roland Garros si Wimbledon, traim cu speranta ca mai apare cineva intre Nadal si Federer, acolo sus. Sau ca macar unul il invinge pe celalalt jucind "in deplasare". Nu se intimpla insa nimic din toate acestea. Tenisul pare sa fi atins o dimensiune unde proprietatile materialelor auxiliare - fibra carbonului rachetei si balistica mingilor - au atins un maximum de eficienta pentru parametrii fiziologici ai corpului uman in limitele sale actuale. Fantezia a disparut, iar rutina canibalizeaza spectacolul. Jucatorii nu mai sint nici macar simpatici, de teama ca deconcentrarea de-o clipa le-ar sparge pusculita si le-ar gauri tolba de puncte ATP. Mi-e teama ca, in 10-15 ani, tenisul va fi primul sport care va accepta intre competitori modele hibride humanoide. Asta daca nu cumva, fara stiinta noastra, primele doua si-au disputat deja finala din acest an de la Roland Garros.