Falsul bratarilor dacice

Asistam la o noua ofensiva pentru "autentificarea" bratarilor dacice. Un eminent specialist in arheologie si autoritate in numismatica demonteaza aceasta opinie.

Mi-am dorit sa nu mai fiu nevoit sa revin la discutia cu "bratarile", insa nu am dreptul, ca om de specialitate, cu o experienta de peste o jumatate de veac, sa asist nepasator la incercarea disperata a unor Institutii de a-si impune cu orice pret punctul de vedere, dupa cum se stie, rupt complet de realitatea istorica si de suport stiintific.

Doua au fost actiunile organizate in ultima vreme, cu scopul de adovedi autenticitatea si originea lor dacica. Prima dintre acestea a fost conferinta prof. M. Babes, tinuta sub egida Sectiei de Stiinte istorice si Arheologice a Academiei Romane. Au fost abordate mai multe aspecte ale civilizatiei geto-dacice, printre care, desigur, si problema bratarilor. Dupa cum era de asteptat, autorul a pledat in favoarea autenticitatii, invocand drept argumente de ordin stilistic si locul de descoperire, ambele dovedindu-se, in ultima instanta, a fi contrare ideii de originalitate. Este limpede ca intre bratarile dacice de argint si cele de aur aparute in comertul international de antichitati exista deosebiri evidente, de volum si greutate. Cat priveste presupusul loc de descoperire, initial plasat la Sarmizegetusa Regia, acesta a fost mutat mult in afara catetii, intr-o groapa oarecare, dupa cum au delcarat ulterior unii dintre cei aflati in ancheta procesului de la Alba Iulia. Odata cu anularea primei informatii, potrivit careia bratarile ar fi provenit din capitala dacica, a disparut si principalul stalp de sprijin al adeptilor autenticitatii. Daca autorul conferintei mai lasa totusi loc de discutii, foarte categorica a fost D-na Lucia Marinescu, reprezentanta Muzeului National de Istorie a MCC, specialista in probleme de istorie si arheologie romana, care decis, fara inconjur si fara nici-o dovada, "bratarile sunt autentice".

Cea de a doua conferinta a fost sustinuta recent de D-na Barbara Deppert Lippitz, din Frankfurt a M., la Muzeul National de Istorie, ca invitata a acestei Institutii si a MCC. Principalele probleme si concluzii ale acestei conferinte au fost publicate, sub forma de interviu, in revista "Formula AS", din 24 mai a.c., p. 15. Din cele publicate stim si noi, in fine, cine este D-na Deppert si ce specialitate are. Din declaratiile proprii, dansa se considera "arheolog liber" si expert in tehnica prelucrarii aurului, fiind angajata Camerei de Comert din Frankfurt. In aceeasi calitate desfasoara si activitati pentru Companii de Asigurari si Tribunale.
Nu ne-am fi implicat din nou intr-o astfel de discutie, daca n-am fi remarcat din interviul amintit ca, de fapt, D-na Deppert a fost invitata la Bucuresti, nu atat pentru a-si prezenta rezultatele propriilor investigatii, ci mai ales pentru a califica drept absurde argumentele lui C. Preda, adica ale subsemnatului, care nu coincid cu cele isntitutionale, adica oficiale. Pentru aceasta, specialista germana a fost bine pregatita si prelucrata, oferindu-i-se informatiile la zi in ceea ce priveste pozitia noastra, de catre "binevoitoriii" romani, care, la recuperarea bratarilor de la Frankfurt, au decis, impreuna cu D-na Deppert, ca sunt autentice, pozitie pe care s-au situat cu obstinatie si in continuare. In aceasta situatie nu mai este deloc usor sa retractezi cele afirmate anterior cu atata convingere. Asa ne explicam invitatia D-nei Deppert la Bucuresti, considerandu-se ca aceleasi argumente exprimate de un strain suna altfel, au alta putere de convingere in raport cu cele sustinute de protagonistii romani. In astfel de conditii neloiale si in fata unor urzeli si aprecieri defaimatoare la adresa poporului roman, o luare de pozitie prompta si fara menajamente se impunea din partea mea.

Cu tot regretul, dar trebuie spus totusi, ca D-na Deppert nu cunoaste notiunea de arheolog, cum, in egala masura, nu poate emite pretentii de specialist in istoria si civilizatia geto-dacica. Recunoastem ca n-am auzit pana in prezent de profesia de "arheolog liber", care sa lucreze la o Camra de Comert. Nici pe departe n-as putea nega in vreun fel calitatea sa de expert in cunoasterea tehnicii prelucrarii aurului, dar ii contest pe cea de arheolog, fie si "liber", precum si pe cele de istoric al antichitatii si de profesor, care isi aroga deptul si competenta de a da lectii unei intregi categorii de cercetatori in domeniul arheologiei si istoriei antice si de a aduce jigniri unui popor.

In interviul publicat, D-na Deppert sustine, fara nici-o rezerva, caracterul autentic al bratarilor, sprijinindu-se strict pe temeiul observatiilor sale tehnice si stilistice. Oricat de importante ar fi aceste investigatii, ele singure nu pot reprezenta decat o anumita latura a unei cercetari, care nu poate, nici pe departe sa stabileasca un adevar. In totala necunostinta de cauza in domeniul istoriei si civilizatiei geto-dacilor, experta din Frankfurt savarseste nu numai grave erori, denaturari si exagerari, dar insulta pur si simplu cercetarea arheologica romaneasca si pe toti slujitorii ei. In conceptia sa, bratarile in discutie rastoarna toate regulile stabilite de arheologia romaneasca de-a lungul mai multor sute de ani. In plus se afirma ca arheologii romani au creat si cercetat pe vremea comunismului si, ca atare, "munca lor a fost rodul constrangerilor la care au fost suspusi". Cu alte cuvinte, arheologii romani au ramas tributari ai acestei perioade, cu idei impuse si invechite, care nu sunt receptivi la ce apare nou. Spre dezamagirea D-nei experte in metale trebuie sa-i spunem ca tocmai in aceasta epoca a avut loc cea mai prospera activitate arheologica romaneasca, cu cele mai spectaculoase rezultate si cu un numar extrem de mare de publicatii de specialitate, activitate unanim apreciata in toata lumea arheologica internationala. Specialistii acestei epoci au fost si raman cei mai straluciti arheologi si profesori din istoria noastra nationala. De aceea nu cred ca are cineva dreptul, mai ales un neofit, sa le conteste eforturile si sa le pateze memoria.
In stradania sa de a-si sustine opinia in sprijinul originii dacice a bratarilor, D-na Deppert afirma cu tarie ca tehnica folosita in antichitate de a obtine obiecte de podoaba prin forjare si lovire cu ciocanul este specifica numai perioadei antice. Aceasta metoda, ne asigura D-na experta, "a disparut de mult in lume, ea fiind dificil de invatat si de aplicat in zilele noastre". Pentru a-i demonstra cat de bine cunoaste istoria meseriei sale, i-am putea aminti doar faptul ca aceasta tehnica a fost si continua sa fie folosita la obtinerea de obiecte de podoaba si in zilele noastre, adevarati maestri in aceasta arta remarcandu-se in special reprezentanti ai etniei rrome.

Domnia sa a remarcat ca "in Romania au aparut peste noapte multi specialisti in aur, dar cei mai multi dintre ei nu au tinut niciodata in mana o piesa de aur". Nu stim exact la cine face refrire, dar ofensa este adusa unei intregi natii, care abia acum a coborat din pom si a aflat si ea cate ceva despre aur.

Am asteptat ca in continuare sa ne fie prezentate si alte argumente in favoarea tezei sale. Dimpotriva, autoarea paraseste complet cadrul propriei specilitati si se angajeaza intr-o disputa din domeniul istorico-arheologic. Tinta principala o reprezinta pozitia subsemnatului, expusa, cu argumentele de rigoare, in Jurnalul National din 22.02. a.c. Pentru aceasta i s-au pus la dispozitie, de catre aceiasi "binevoitori romani", informatii selectate din presa, precum si unele declaratii de la procesul de la Alba Iulia. Corect ar fi fost sa i se indice si importante date din ziarul Adevarul, din 19.02.a.c., unde se afirma ca bratarile au fost realizate de un bijutier din Calan. N-am vrea sa comentam atitudinea de loc onoranta a unui specialist strain, venit in tara ca invitat, sa se preteze la a aduce insulte unui om de stiinta roman, de a carui existenta si pozitie in aceasta disputa n-a aflat decat la Bucuresti, din aceeasi sursa locala "colegiala".

Potrivit opiniei D-nei Deppert, subsemnatul si-ar fi "formulat intreaga teorie pe o informatie falsa", referindu-se la afirmatia noastra, care s-a dovedit ulterior reala, si anume ca bratarile nu s-au gasit la Sarmizegetusa Regia. Intr-o logica greu de deslusit, autoarea isi insuseste, in mod paradoxal, punctul nostru de vedere, "fals si gresit", admitand ca, intr-adevar, obiectele in discutie nu s-au descoperit in cetate, ci "pe un deal, la locul numit Caprareata". Uitand de bratari, specialista germana, neinspirat prelucrata si prost sfatuita, de aceeasi trepadusi, considera "nejustificata si absurda" opinia noastra cu privire la cronologia monedelor de tip Koson, fara sa justifice in vreun fel aceasta dezonoranta apreciere. Este posibil ca pana la venirea sa in Romania sa nu fi fost la curent cu noile discutii cu privire la acest tip monetar. In mod sigur dansa nu stie ca in legatura cu aceste monede exista o intreaga literatura de specialitate, cu multiple implicatii de ordin istoric, numismatic si arheologic, domenii complet straine D-nei Deppert. Fara indoiala ca, angajandu-se sa dea satisfactie bunilor sfatuitori, nu face altceva decat sa formuleze opinii lipsite de valoare.

Le reproseaza romanilor ca nu stiu sa-si pretuiasca valorile trecutului si n-au profitat de "istoria scrisa in aur". In sprijinul unei astfel de aprecieri, D-na Deppert aduce drept dovada, stiuta numai de dansa, ca "dacii au avut mult aur si ca perioada dacica a insemnat mult aur". Un cititor neavizat ar putea sa ia aceste date complet fanteziste, ca fiind reale. Ca unul care a inchinat intreaga sa activitate istoriei si civilizatiei geto-dacice, as fi fost cel dintai si cel mai fericit cercetator sa pot impodobi cu aur cultura stramosilor nostri. Ori cat de mult mi-as iubi trecutul neamului meu, nu pot intreprinde absolut nimic impotriva constiintei si principiilor calauzitoare de a descoperi si a apara adevarul istoric, fi el, uneori, si defavorabil unor sentimente si dorinte. Civilizatia geto-dacica si-a castigat de mult un binemeritat loc de cinstein culturile lumii antice, incat, cu sau fara aceste neavenite obiecte, nu este nici mai saraca si nici mai bogata, coninuand sa-si pastreze valorile ei nealterate.
Pentru a nu lasa loc la inerpretari eronate, ma simt nevoit sa reamintesc principalele argumente privind caracterul neautentic al bratarilor, carora nu li s-a adus, cel putin deocamdata, nici-un argument credibil. Civilizatia geto-dacica a fost una a argintului. Dupa cum ne demonstreaza din plin descoperirile si cercetarile arheologice efectuate de-a lungul a mai bine de doua secole, geto-dacii, in istoria lor de peste jumatate de mileniu, nu au utilizat aurul in vreun fel. In nici-una din principalele asezari si cetati geto-dacice nu s-a gasit nici-un obiect de aur de factura locala. Nici in numeroasele tezaure de vase si obiecte de podoaba dacice din argint nu a aparut nici-o piesa de aur. Aparitia insolita, meteorica, a unei singure categorii de obiecte de aur in cuprinsul unei civilizatii cu late caractere bine stabilite, este imposibil de explicat. In ciuda incercarilor de a stabili analogii intre cele doua categorii de bratari, nu pot fi inlaturate clarele deosebiri de volum si greutate. Lansarea primei informatii ca descoperirea lor s-ar fi facut la Sarmizegetusa Regia, s-a dovedit, dupa cum am intuit noi mai de mult, ca fiind complet falsa. De fapt, trebuie sa intelegem totusi ca noi avem cunostinte de aceste bratari, din comertul international de antichitati si nu din vreo descoperire certa. Legarea lor de zona cetatilor dacice este o inventie, preluata de mass-media din declaratiile contradictorii ale celor anchetati in procesul de la Alba Iulia si alimentata de Sectia de Patrimoniu din cadrul Politiei, asumata totodata si de reprezentanti ai MCC. Analizele de la Institutul de Fizica nucleara de Magurele, citat de D-na Deppert in sprijinul tezei sale, nu ne ofera rezultate concludente. Ar fi de ajuns sa amintim doar ca, potrivit uneia dintre concluziile acestor analize, aurul folosit la emiterea monedelor de tip Koson, probabil si al bratarilor, este de provenienta balcanica, concluzie imposibil de admis...

Dupa ce si-a expus punctele sale de vedere, referitoare nu numai la caracterul bratarilor si a incheiat si "conturile" cu Preda, D-na Deppert se relanseaza in a da lectii si cu privire la originea poporului roman. De la inaltimea "cunostintelor" sale in materie de etnogeneza, dansa socoate ca este o gresala sa consideram ca romanii ar fi avut vreun rol important in formarea poporului roman. "Romanii au lasat, ne spune specialista germana, doar "putina latina si ceva urme si monumente ". Voi sunteti urmasii dacilor, ne asigura aceeasi specialista, si ca deosebiti radical de italieni". Comentariile si in aceasta privinta le socotim a fi de prisos.

Din expunerea D-nei Deppert am asteptat totusi sa retinem, in final, cel putin un singur argument, cat de cat plauzibil, referitor la caracterul autentic al bratarilor. Din pacate, pledoaria sa a adus mai degraba prejudicii acestui punct de vedere si dezamagire totala in randul celor care au invitat-o, vazandu-si spulberate si ultimele sperante. Intr-o astfel de situatie incerc un sentiment de deplina amaraciune. Credeam ca perioada cand apelam la straini sa ne dea lectii este de domeniul trecutului. Iata insa ca m-am inselat. Invitarea unui strain, cu o specialitate secundara fata de problema in sine, nu inseamna altceva decat umilire totala, subordonata unui scop, subiectiv, meschin si, in ultima instanta, antiromanesc. Doresc sa-i asigur pe toti cei implicati in aceasta afacere dezonoranta, ca dupa cum n-am cedat presiunilor mai vechi de a introduce un fals in istorie, chiar daca aveam deasupra capului "sabia lui Damokles", cu atat mai putin n-am sa-mi abandonez acum principiile, lupta sincera pentru adevar si credinta nestramutata in valorile nationale. Imi fac astfel si o datorie de constiinta fata de memoria inaintasilor si profesorilor mei, asigurandu-i ca le voi urma invatatura fara sovaire, pastrandu-le astfel memoria neintinata.
Prof. dr. Constantin Preda

---

Despre autor: