Un mare muzicolog, cunoscut pentru generozitatea opiniilor sale, mi-a spus ca el folosea, in mod curent, douazeci si sapte de trepte ale laudatului, incepand cu "domnisoara X nu canta deloc rau" si mergand pana la "interpretare absolut geniala". Cu toate acestea, a fost dusmanit cu surdina de aproape toti artistii despre care a scris numai de bine. Socoteau aproape toti ca meritau mai mult. Domnia sa imi mai marturisea ca i-a venit foarte greu sa procedeze doar cu elogiul, deoarece, in limba romana, inventarul injuriilor e mult mai bogat decat cel al admiratiei.

Am creat chiar cateva superlative, mi-a mai zis el. Am observat ca artistii, si nu doar ei, suporta nuantarea la reprosuri, dar la slaviri vor egalitate. Nu mi-a imputat insa nimeni un exces de preamariri. Singurul om care m-a abordat cu toata sinceritatea ca sa-mi multumeasca pentru un articol cu subtext perfid a fost un tenor fara pic de dotare, despre care am scris ca evolueaza onorabil. De mult voia sa renunte, iar eu i-am dat motivul pe care-l astepta.

Cand constientizezi efectele unor obiectii sau dezaprobari, iti dai seama ce mult am exersat cu totii in saptesprezece ani de continuu criticism social. Si ce timizi ori nepriceputi suntem cand se intampla si ceva pozitiv, frumos, iesit din comun prin calitate. Dupa 1990, ziaristii au simtit nevoia sa se manifeste entuziast la felul de a fi al unor lideri politici sau fruntasi ai
societatii civile si au suferit repede dezamagiri ireparabile. E in firea omlui sa iubeasca, se venereze, sa se exprime cu mare consideratie. Obligat la osanale ipocrite decenii de-a randul, gazetarul roman a considerat libertatea si ca un prilej de a-si proiecta sincer, fara cenzuri, ovatiile, de a se raporta cu fascinatie la personalitati. E in firea noastra sa ne revenim usor dupa o greseala, dar sa nu uitam niciodata faptul ca ne-au fost intelese prost ori nu ne-au fost luate in seama simpatia, sentimentele prietenoase. Ziaristii tineri ori n-au invatat sa reactioneze relaxat si convingator, cand e cazul sa laude, ori n-au avut niciodata ocazia sa se bucure deschis. Au ratat bucuria, au cultivat, fortati de mersul lucrurilor in tara, numai verbul iute, incins si inveninat. Iar cei maturi si varstnici aveau sufletele prea acrite ca sa mai riste o eroare de raportare. Prudenta le-a taiat cheful de a mai crede pana si-n oamenii vadit cinstiti si responsabili.

Va trebui sa invatam limbajul faptelor bune, sa nu mai votam contra cuiva, ci pentru cineva, sa ne purtam fara crispare in prezenta unui succes, sa imbunatatim dictionarul elogiilor cu formule destepte si convingatoare. Traiul bun nu prea merge cu bombaneala si neincrederea. La urma urmei, dezvatul e tot o invatatura.