Saptamana aceasta s-a semnat, intr-un final apoteotic, contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud. Statul roman a parafat a treia privatizare ca valoare dupa BCR si Petrom. Prin urmare, din nou energia este subiectul fierbinte din presa romaneasca. Aproape ca nu exista saptamana in care sa nu tina prima pagina a ziarelor. Si pe buna dreptate, deoarece competitia in acest sector va creste exponential in urmatorii 2 ani.
Exista doua motive pentru care energia nu iese din atentia statului, a oamenilor de afaceri, a oficialilor europeni si, bineinteles, a presei. Aceleasi pentru care competitia va ajunge la cote maxime. Unul este regional, altul local. La nivel regional, Romania se contureaza, atat in opinia oficialilor europeni, cat si a liderilor autohtoni, ca fiind pionul principal pe tabla energiei din Europa Centrala si de Est. Prezent la o conferinta la Sofia, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, incuraja Romania sa preia initiativa in regiune la nivel energetic. Pibalgs sustine ca tara noastra nu este indeajuns de mare pentru a deveni o putere de sine statatoare in domeniul energetic. Prin urmare, Bucurestiul ar trebui sa faca primul pas si sa investeasca intr-o infrastructura energetica internationala, menita sa uneasca tarile din Europa Centrala si de Est. Dar de unde atata interes pentru Romania? In primul rand, este cea mai mare tara din regiune si a doua dintre "noii membri" ai Uniunii Europene dupa Polonia. In traducere libera, asta inseamna consum foarte mare. Si un potential si mai mare. Romanii consuma cu 50% mai putin curent electric si gaze naturale decat cehii sau polonezii. Deci ar fi normal ca o parte dintre companii sa aleaga Romania ca centru de coordonare a activitatilor lor. Lukoil, de exemplu, a facut deja acest pas. Isi va deschide la Bucuresti centrul regional pentru Europa Centrala si de Sud-Est.
In plus, mai exista un atu greu de neglijat: pozitia geografica a Romaniei. Cum o dai, cum o-ntorci, Romania ar trebui sa fie o tara de tranzit pentru unul dintre statele Uniunii Europene sau pentru unii dintre vecinii nostri. Mai adaugam si faptul ca noi ar trebui sa calauzim Moldova spre Uniune si, atunci, prezenta in tara noastra poate asigura si prezenta pe piata moldoveneasca. Este de ajuns sa spunem Nabucco pentru a rezuma intr-un singur cuvant pozitia strategica a Romaniei. Si se pare ca guvernul urmeaza sfatul oficialilor europeni si incepe sa dea tonul in regiune. De exemplu, OPCOM este mai aproape ca orice alta platforma din zona de a tranzactiona energie la nivel international. Cel putin, asa sustine ministrul Economiei si Finantelor. Deci, daca totul merge bine si guvernul nu o da in bara, atunci Romania ar trebui sa fie destinatia numarul unu pentru cei ca ENEL, RWE, Gaz de France, EoN sau CEZ.
De la nivel regional la argumente locale. Aici facem apel la cea mai pura teorie economica: cerere si oferta. Toate concernele energetice vor sa cumpere active in Romania. Unele au reusit. Vezi Enel si CEZ. Altele se zbat din rasputeri, precum nemtii de la RWE. Si daca intrebi ce isi doresc sa cumpere in Romania, vor raspunde la unison: tot ce a ramas. Adica: Cernavoda 3 si 4, Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord si complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova. O situatie optima pentru stat, care ar trebui sa foloseasca aceasta conjunctura favorabila ca sa ceara un pret cat mai mare. Probabil vor exista voci care sa sustina ca marile companii ar putea cadea la intelegere in privinta stabilirii unui pret comun. Slabe sanse in conditiile in care inca exista jucatori care nu au o prezenta pe piata romaneasca si ar avea foarte mult de pierdut daca nu ar intra pe ea. Privatizarea Electrica Muntenia Sud a fost a treia privatizare ca valoare realizata in Romania. Insa daca vom judeca dupa pretul de vanzare raportat la valoarea reala a companiei, marile tranzactii de-abia acum incep. Sigur ca investitorii vor argumenta ca unele dintre companii vor fi preluate cu datorii sau necesita infuzii de capital pentru a le aduce la standardele de mediu ale Uniunii Europene. Insa, daca problemele ar fi chiar atat de mari, nu s-ar ingramadi sa participe la licitatii.
Un aspect interesant care va capata amploare este pericolul de monopol. Enel detine deja 3 retele de distributie si, surprinzator, nu exclude achizitionarea celorlalte 3. Oare este posibil acest lucru? Se va autosesiza Comisia Europeana, sau, de ce nu, va fi sesizata de un competitor de pe piata? De acum incolo guvernul va trebui sa acorde din ce in ce mai multa atentie detaliilor. Iar strategia energetica va trebui sa cuprinda, pe langa "cat" si "in ce formula", si raspunsuri la intrebarea: de la cine vine energia? Statul trebuie sa urmareasca maximizarea castigurilor de pe urma privatizarilor, insa fara sa puna in pericol piata si consumatorul. Apele inca sunt tulburi pentru moment: nu stim cand si in ce forma se vor face privatizarile ramase. Un lucru este sigur: marile companii se vor bate in campanii publicitare si de promovare, iar lobby-ul facut de acestea pe langa institutiile statului va depasi orice record stabilit pana acum. Oricare ar fi fost motivul pentru care s-a amanat semnarea contractului de privatizare cu ENEL, poate ca este bine ca statul i-a facut pe marii investitori sa transpire putin.