Dupa opt ani, sase serii si 86 de episoade, serialul HBO si-a derutat fanii cu un final fara sfirsit.

"E gata!", "Odihneasca-se in pace", "Ultima intilnire de familie", "Au ajuns la final" - au incercat luni jurnalistii americani sa gaseasca titlul cel mai bun care sa anunte sfirsitul serialului "Clanul Soprano" ("The Sopranos"). Episodul 86, menit sa incheie povestea bossului mafiot cu probleme psihologice, a derutat pe toata lumea, duminica seara. Criticii si-au exprimat "neintelegerea" in cronicile de film ale ziarelor, publicul pe bloguri si forumuri, si toti au ajuns la aceeasi concluzie: sfirsitul serialului este un non-sfirsit.

Tuturor celor care se intrebau daca Tony o sa supravietuiasca, creatorul David Chase le raspunde prea simplu, parca. Tony Soprano ramine in viata, isi continua "afacerile" si casnicia cu probleme, se lupta mai departe cu dezamagirile copiilor - Meadow vrea sa devina avocat, iar A.J. sa se inroleze in armata, si este amenintat de un proces. Isi invinge, in schimb, rivalul newyorkez, Phill Leotardo, si continua sa se duca la terapie, dar la psihologul fiului sau, dupa ce confidenta lui, Melfi, a clacat in penultimul episod.

"Chase parca ar spune: daca vreti ca Tony sa fie pedepsit pentru o viata de ucigas, imaginati-va impuscaturi si singe. Daca vreti sa fie salvat, salvati-l. Scenaristul ne-a lasat pe fiecare sa hotarim soarta controversatului sau antierou", crede Matthew Gilbert, de la "Boston Globe".

"Ultima gluma a lui Chase a fost pe seama telespectatorilor si nu a personajelor. Tony, Carmela si A.J. se string la o cina, intr-un moment rar de liniste familiala, care urla, insa, pentru o intrerupere violenta. Dar nu se intimpla nimic. Chase a vrut sa isi incheie povestea fara dramatism si fara, macar, un deznodamint. I-a reusit", scrie si Alessandra Stanley, de la "New York Times", adaugind: "Nu exista nici un sfirsit bun, asa ca Soprano a plecat fara sa dea nici unul. Dupa opt ani de anticipare, orice final ar fi fost dezamagitor".

"Un «Ce?» colectiv ar fi putut fi auzit ieri-seara in toate casele din tara in care se urmarea HBO. Ultimele secunde ale celui mai bun serial tv au derutat cu siguranta o mare parte din fani, i-au enervat pe altii, in timp ce pentru unii au fost perfecte", mai scrie jurnalistul de la "Boston Globe". Colegul Jake Coyle, de la Associated Press, si-a inceput materialul in acelasi ton: "Exclamatii de genul «Iti bati joc de mine?!» au rasunat, probabil, la finalul serii, in toate casele americanilor".

"Clanul Soprano" a debutat in 1999 la HBO, iar criticii au vazut in el un serial care refuza sa joace dupa regulile televiziunii. Conceptul care a dat peste cap lucrurile nu era unul complicat, dar cerea curaj din partea producatorilor. David Chase si echipa HBO au hotarit sa spuna la tv povestea antieroului: un sef mafiot care merge la terapie si se lupta cu demonii interiori, dar care continua sa dea ordine criminale, sa santajeze, sa corupa, sa insele si, in mod paradoxal, sa trezeasca simpatie.

"Sociopat si om obisnuit, Tony si-a derutat publicul intr-un fel in care nici un personaj de televiziune nu a reusit pina acum", scrie Reuters intr-un articol cu titlul "Sfirsitul Soprano marcheaza finalul unei ere". "Show-ul a ocupat un loc special pe micul ecran. Cu un creator caruia nu ii pasa de antierou si difuzarea pe un canal care nu isi face griji cu publicitatea, focus grupuri sau cenzura de nici un fel, a incalcat regulile, a schimbat si a intors stereotipurile, a reusit sa spuna povesti complexe", sustin jurnalistii de la agentia britanica de stiri. "Televiziunile nu isi permit sa incurajeze astfel de povesti, din cauza standardelor birocratice si a grijilor publicitare. Traiesc in frica de a jigni pe cineva", declara pentru Reuters producatorul Terence Winter.

Creatorul David Chase avea 20 de ani experienta in breasla cind a inceput sa scrie povestea familiei Soprano. "Am vrut sa fac ceva diferit si nu m-a interesat daca o sa vinda sau nu", isi aminteste acesta. Episodul-pilot a fost realizat cu doi ani inainte ca serialul sa inceapa sa se produca. Chase a incercat sa isi vinda show-ul, dar a fost refuzat de toate retelele importante de televiziune. Cei de la HBO s-au lasat convinsi insa de serialul unui antierou. "Soprano a fost bucuria carierei mele", povesteste Brad Grey, unul dintre producatorii executivi ai programului si in prezent CEO la Paramount Pictures.

"Tin minte ca la inceput am avut o serie de discutii despre ce face dintr-un personaj o persoana placuta sau nu. Am reusit sa avem protagonisti care omoara oameni si totusi sint placuti, ceea ce a sfidat toate regulile televiziunii", isi aminteste Grey.

Succesul lui a fost confirmat si de cele 18 Premii Emmy si cinci Globuri de Aur cu care a fost premiat pe parcursul a opt ani de emisie. Serialul a fost difuzat aproape in toate colturile lumii, de la Albania, Emiratele Arabe, Croatia pina in Islanda, Kenya sau Coreea. In Romania, „Clanul Soprano’’ a fost difuzat in premiera la PRO Cinema, chiar la debutul postului, dar audientele nu au indicat prea mult interes din partea telespectatorilor.

Puteti urmari secvente din ultimul episod la www.cotidianul.ro/select