Social-democratii incearca sa demonstreze ca "nu joaca la doua capete" si nu au intelegeri cu PNL ori PD. Astfel ca ieri, la dezbaterea motiunii de cenzura "Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!", au adoptat o solutie de compromis. Parlamentarii PSD au participat la dezbaterile din plenul reunit al celor doua Camere, dar nu si la vot. Potrivit lui Mircea Geoana, decizia a fost luata cu argumentul ca prezenta este necesara pentru asigurarea cvorumului, astfel incat sa nu se riste amanarea discutarii si votarii motiunii. Surse din cadrul partidului au declarat, pentru Mediafax, ca, in cadrul BPN, vicepresedintii Liviu Dragnea si Victor Ponta au propus ca parlamentarii social-democrati sa nu participe deloc la sedinta Camerelor reunite. Propunerea lor a fost insa respinsa pe motiv ca semnalul dat astfel de partid ar fi prea ambiguu.

"Soarta Cabinetului Tariceanu va fi decisa de Raportul CE"

Social-democratii au lansat, in schimb, ideea ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa vina in fata Parlamentului cu o saptamana inaintea publicarii Raportului Comisiei Europene, pentru a prezenta stadiul pregatirii si indeplinirii obiectivelor asumate in fata Uniunii Europene.
Mircea Geoana a solicitat si ministrilor de Justitie, Agricultura si Sanatate sa faca acelasi lucru, pentru a explica Legislativului masurile luate pentru ameliorarea crizelor din aceste domenii.
"Daca Raportul Comisiei Europene va contine elemente grave, vom solicita o sesiune extraordinara a Parlamentului, pentru a da raspunsul politic adecvat", a mai afirmat presedintele PSD. In opinia sa, Raportul CE din 26 iunie va reprezenta "adevaratul moment" in care se va analiza activitatea si "soarta" Cabinetului Tariceanu.

Geoana explica atitudinea PSD

Citeste si:

Social-democratii ar fi votat alaturi de PD motiunea de cenzura, daca democratii ar fi gasit "un motiv mai bun" si ar fi avut "intelepciunea" de a "pune in loc ceva mai bun", a sustinut ieri Geoana. "Inainte de a-l da jos pe Tariceanu, trebuie sa stim ce punem in loc. (...) Motiunea de cenzura reprezinta un act iresponsabil, atata vreme cat nu se asigura o alternativa stabila. Guvernul Tariceanu va pleca, dar va pleca atunci cand intre presedintele Traian Basescu si partide va exista un minim consens asupra unei solutii garantate de guvern stabil", a afirmat Geoana.
Intrebat daca PSD mai ia in calcul initierea propriei motiuni de cenzura, Geoana a mentionat ca social-democratii nu sustin nici actualul Cabinet Tariceanu si ca vor recurge la motiunea de cenzura atunci cand Guvernul "nu va tine cont de problemele cetatenilor".

"Ne irosim timpul in dezbateri sterile"

In discursul rostit in fata Plenului reunit, primul-ministru a rostit un discurs extrem de dur la adresa initiatorilor motiunii. Dar si la adresa lui Traian Basescu. Prezentam cateva afirmatii ale premierului. a€śSunt intristat si rusinat de motivele care ne aduc astazi (ieri, n.r.) aici. Suntem aici doar pentru ca unele personaje nu pot accepta faptul ca nu mai sunt la putere. Stiu ca sunt putini astfel de parlamentari, de aceea nu-mi este teama de rezultatul votului. Mi-e rusine insa de faptul ca (initiatorii motiunii) nu mai au nicio rusine.
Cea mai mare gresala a mea a fost ca am pus prea mult accentul pe politica si nu pe agenda reala a cetatenilor. Nu am pretentia ca sunt reprezentantul lui Dumnezeu, dar ii slujesc pe cetatenii romania€ť.