O mahala a Europei

CINE SA LE INTELEAGA PE FEMEI?, se intreaba un domn cu o familie foarte reusita. Sotiei mele ii placea la nebunie Rembrandt. Ani in sir, numai de Rembrandt a vorbit. Dar de cand i-a cazut in mana o biografie in limba romana si a aflat ca pictorul a trait cu servitoarea, gaseste ca arta lui Rembrandt e plicticoasa, ca i s-a dat prea multa atentie.


LA TARGUL DE CARTE, unul din cititorii care declara ca are tot ce-am publicat imi face o marturisire socanta. Dupa ce-mi cumpara un nou volum, rupe din el povestirile care i-au placut cel mai mult si le pune in niste mape, pline cu foi rupte din operele altor autori. Locuiesc intr-o garsoniera cu nevasta-mea si un copil, se scuza el, unde sa-mi incapa si cartile?


ROMANIA e o mahala a Europei. A fost pana de curand o comuna in extravilan, si acum Europa s-a indurat si a adus-o in intravilan. Nu mai suntem comuna, am devenit cartier. Adica tot un fel de marginime, dar una mai accesibila.


DECENII DE-A RANDUL am scris numai la masina, iar de niste ani incoace si la laptop. Nevoit sa intocmesc o cerere de mana, mi-am dat seama ca ma paste o paranoia: de la jumatatea paginii incolo, toate randurile o iau binisor in sus. Exact ca in manualele de grafologie, la capitolul unde se spune cum descoperi problemele psihice ale unui om, dupa cum i se duc randurile in sus sau in jos. Culmea e ca si masina de scris are o alunecare ciudata, care-mi suceste foaia, iar scrisul urca aiurea, ca in manual.


CINE N-A AVUT NICIODATA un caine nu-si poate imagina ce simtaminte pune acesta in miscare. Dupa ce cresti un caine, nu-ti mai poti imagina cum ar fi viata fara el. Un gen de dependenta, care aduce a privilegiu, si de aceea nu se comenteaza. De niste lucruri e bine sa nu pomenesti, ca nu cumva sa le strici.


IL INTREB PE UN CHITARIST, care lalaie de vreo zece ani intr-un pasaj acelasi cantec, daca mai stie inca unul. Da, zice el, dar n-are rost sa schimb cantecul. Pe aici trec mereu alti oameni. Se schimba ei.


UNII SE NASC CU INIMA DE SLUGA. Ambitia lor in cariera e sa fie primii intre slugi. Intr-un fel se simt stapani peste stapan, pentru ca ii stiu secretele, iar conditia de favoriti le da sentimentul ca sunt oameni liberi. Daca n-ar avea stapani atotputernici, si-ar tine gura, ar indura anonimatul cu nadejdea unui stapan mai bun - cum spunea si Leporello, servul lui Don Giovanni - , ar suporta tot felul de umilinte, stiind ca vine si o vreme a razbunarii. Si chiar daca vremea asta nu vine, ar consuma consolati conditia de neluati in seama, multumiti cu ce cred despre ei insisi. Multumirea vine din aceea ca nici o sluga nu se socoteste astfel, ci un supradotat care n-are chef sa devina stapan. De ce sa ai si grijile stapanului, cand te poti bucura de toate privilegiile lipsei de responsabilitati? Libertatea presei a insemnat pentru gazetarii cu destin de slugi la case mari accesul la pozitia de justitiari, care scriu pe placul unei singure persoane: patronul.

---

Despre autor: