Intr-o dezbatere la un post tv am fost intrebat cu privire la perspectiva unei crize globale pe plan economic. Moderatorul a adus in discutie declaratii recente ale presedintilor bancilor centrale din SUA (Fed), euroland (BCE) si Japonia.

O criza globala este ceva extrem de serios, fie ca apare pe plan financiar, fie ca socul vine din alta parte (cum a fost cu pretul titeiului acum cateva decenii). Finalmente, ea se reflecta in scaderea activitatii economice in mai multe arii ale spatiului mondial. Merita sa amintesc cateva episoade. Ca urmare a razboiului din Vietnam, inflatia in SUA ajunsese la un numar de doua cifre. Plusul mare de dolari a insemnat lichiditate in exces pe pietele internationale, care a finantat cu costuri mici deficite ale tarilor subdezvoltate. Paul Volcker a fost numit la conducerea Fed-ului (banca centrala a SUA) cu misiunea de a strangula inflatia. Cresterea puternica a dobanzilor Fed-ului a provocat tensiuni in lant in bilanturile multor tari latino-americane ce erau masiv indatorate, a condus la imposibilitatea ca unele dintre ele sa-si poata onora obligatiile. Un alt episod este criza din Asia de Sud-Est, in deceniul trecut. Ea a fost provocata de o liberalizare prematura a contului de capital in conditiile in care monedele locale erau "lipite" (pegged) de dolarul SUA, piata americana fiind principalul debuseu de export. Supraindatorarea sectorului privat a condus la crize de incredere si fuga capitalului strain. Asiaticii si-au revenit dupa cativa ani de mare chin dand masura capacitatii lor de export si a competitivitatii ridicate (spre deosebire de cele mai multe tari din America Latina). Prabusirea financiara din Rusia in 1998 are la origine o supraindatorare pe termen scurt a bugetului public si fixarea cursului rublei. As mai aminti episodul LTCM din 1998, un fond de investitii (hedge-fund), care era hiperexpus fata de economiile emergente si a carui prabusire putea lovi in stabilitatea sistemului financiar american; a fost nevoie de o interventie indirecta a Fed-ului pentru a se limita stricaciunile.

Aceste episoade si altele sunt legate de evolutii in finantele mondiale, pe fondul accentuarii globalizarii, al deschiderii pietelor financiare. Cand dezechilibrele sunt mari si politici nationale imprudente prolifereaza, creste probabilitatea declansarii unor crize care sa depaseasca granite locale.

Exista semne acum care sa aminteasca de circumstante ce au precedat crize in trecut? Voi evoca cateva repere. Deficitele externe foarte mari ale SUA in acest deceniu au insemnat surplus de active financiare americane achizitionate de straini nu neaparat cu bratele deschise. Sunt indicii care indica lichiditate in exces pe piata mondiala, ce nu are cum sa nu conduca la puseuri inflationiste. De aici rezulta actiunile Fed-ului si ale BCE de a ridica sistematic dobanzile de politica monetara. Faptul ca randamentul la obligatiuni americane pe 10 ani a depasit 5% arata un alt fel de expectatii pe termen mai lung; adica s-ar trece dintr-o perioada de inflatie scazuta, cu dobanzi scazute, intr-o perioada cu inflatie mai inalta, care reclama inasprirea politicilor monetare. Dobanzi mai inalte ar mari serviciul datoriilor publice si ar face mai costisitor creditul - ceea ce ar  afecta nivelul activitatii economice. Bursele au reactionat vizibil la cresterea dobanzilor.

De meditat este si la raspandirea derivativelor legate de credit; din pacate, ele nu asigura suficienta transparenta privind riscurile asumate de indatorati si asiguratori. Avem in plus situatia speciala a fondurilor de investitii "hedge fund", care opereaza foarte netransparent. In fine este de amintit existenta unor "bubbles" pe piete imobiliare din SUA, Marea Britanie, Spania etc. Toate acestea contureaza o stare de fapt care poate conduce la fuga de capital la un moment dat, cu efecte asupra unor economii emergente.

Dar nu ma astept la o prabusire financiara pe arii largi, ca in deceniile trecute, desi o recesiune poate avea loc. Mai ales ca deficitul mare extern la nivel global este in ograda SUA. Multe din economiile emergente (in Asia) au rezerve valutare condiderabile si cursurile de schimb sunt mai flexibile. Pentru evitarea unor efecte de contagiune severe conteaza mult coordonarea masurilor intre marile banci centrale.