Contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, prin care Enel preia 67,5% din actiunile celei mai mari filiale a companiei Electrica, a fost semnat la sediul Guvernului de catre directorul general al Electrica, Corneliu Stan, si directorul gener
Contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, prin care Enel preia 67,5% din actiunile celei mai mari filiale a companiei Electrica, a fost semnat la sediul Guvernului de catre directorul general al Electrica, Corneliu Stan, si directorul general executiv Enel Romania, Mateo Codazzi. Directorul general executiv al Enel Romania a apreciat ca semnarea contractului de privatizare pentru Electrica Muntenia Sud este un pas inainte pentru dezvoltarea si liberalizarea sectorului de distributie a electricitatii din Romania, in concordanta cu politicile Uniunii Europene. "Prin achizitia companiei Electrica Muntenia Sud, Enel isi dubleaza dimensiunea operatiunilor pe piata din Romania. Electrica Muntenia Sud joaca un rol important in strategia noastra de dezvoltare pentru Romania. Gestionand reteaua de electricitate din Banat, Dobrogea si acum in Muntenia, intentionam sa folosim capacitatea financiara, know-how-ul si tehnologia noastra pentru a contribui la dezvoltarea economica a Romaniei", a spus Codazzi. El a aratat ca Enel are "un plan de afaceri solid" de crestere a calitatii serviciilor si de modernizare a retelei Electrica Muntenia Sud, pentru care a prevazut investitii care se ridica la un miliard de euro pentru urmatorii 15 ani, si a asigurat ca intentia grupului italian nu este de a recupera investitiile prin majorarea tarifelor la energia electrica. Reprezentantul Enel a precizat, totodata, ca Electrica Muntenia Sud va continua sa opereze cu acelasi numar de angajati ca in prezent. "Aceste investitii masive vor conduce, pe termen mediu, la o crestere semnificativa a gradului de siguranta a retelei, imbunatatind calitatea serviciilor si reducand intreruperile in furnizarea energiei electrice. Dorim, de asemenea, sa devenim un furnizor de servicii integrate, participand la privatizarile din sectorul de productie de electricitate", a sustinut directorul general executiv al Enel Romania.
Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, prezent la ceremonia de semnare a contractului, a apreciat ca valoarea totala a tranzactiei, de peste 800 milioane euro, reprezinta un pret foarte bun si ca odata cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, care aprovizioneaza Capitala, problemele inregistrate la nivelul municipiului Bucuresti in furnizarea energiei electrice vor fi eliminate.
"Sunt convins ca de acum inainte, cu un management performant si respectarea clauzelor contractuale, Bucurestiul nu va mai avea probleme cu distributia electricitatii, nici in ceea ce priveste calitatea si nici in ceea ce priveste pretul", a spus Atanasiu. Seful AVAS a precizat ca asteapta "momentul oportun" pentru privatizarea celorlalte trei companii de distributie a electricitatii organizate ca filiale Electrica.
Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a aratat ca procedurile de privatizare a Electrica Muntenia Sud au fost urgentate in ultimele saptamani pentru evitarea unor noi intarzieri si deblocarea unei teme ce risca sa devina "delicate" in raporturile dintre Romania si Italia si a amintit ca modernizarea sectorului energetic depinde de investitiile private. "In contractul de privatizare nu exista prevederi cu privire la modalitatea de a include costurile in pret, in perspectiva cresterii pretului pentru acoperirea investitiilor. Noi nu am discutat o astfel de posibilitate si nu permitem o viziune mai flexibila cu privire la preturi, pentru a recupera investitia intr-un timp mai scurt", a adaugat Vosganian. El a aratat ca investitiile in sectorul energetic romanesc se vor ridica la aproximativ 30 miliarde euro pana in 2020, suma din care 20-30% va reprezenta aportul statului, prin fonduri asigurate de companiile de stat sau de la buget.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.