Referendumul nu a fost, insa, nici o victorie. Daca baza s-a dovedit gata sa se ralieze in cea mai mare parte a sa centrului, centrul insusi a aparut divizat. Acesta este adevarul cel mai grav relevat de demersul demiterii presedintelui Basescu. El isi are originea in asa-zisa politica de descentralizare a partidului care a ajuns sa subordoneze proiectul national prioritatilor locale. Dependenta de prea multe variabile, planificarea politica devine imposibila, iar strategia este redusa la nivelul celui mai mic numitor comun al agendelor de grup. Cum pulverizarea strategica a anihilat unitatea ideologica (in loc sa fie invers, unitatea ideologica sa determine coerenta strategica) sub-unitatile de lupta politica locale au devenit trans-partizane. Unii lideri nu numai ca au ramas in afara efortului de mobilizare a electoratului in sprijinul demersului referendar, dar au si colaborat cu adversarii acestui demers.
Intr-un atare context, PSD ramane totusi partidul cu cea mai mare marja de manevra. Traian Basescu este prizonier la Cotroceni. El continua sa vorbeasca si sa agite atmosfera. Simpatia populara pentru el poate ramane mare, dar reactia partidelor parlamentare la initiativele sale destabilizatoare numite ipocrit "consultari politice", arata ca Parlamentul, constient de puterea sa, nu se mai teme de presedinte. Pe termen scurt, cetatenii nu vor iesi in strada in sprijinul demersurilor prezidentiale. Chiar daca pot fi manipulati, instinctul le este bun si ei simt ca Romania nu este in criza, ci doar in scandal. Pe termen lung, scandalul perpetuu va obosi lumea, iar contrastul intre energia promitatoare a verbului prezidential si impotenta dezarmanta a faptei sale il vor trimite in ridicol pe "intaiul jucator al tarii".
PNL este prizonier in Guvern. El nu poate parasi voluntar guvernarea, oricat de ostil i-ar fi seful statului si de necooperanta opozitia. Pentru un partid ajuns virtual, a parasi puterea inseamna a parasi scena politica.
PD (alaturi de al sau "aliat-rival", PLD, cu care se intrece in delapidarea tezaurului de simpatie publica al presedintelui) este prizonier in opozitie. Singur nu poate darama guvernul, iar pentru a guverna nu poate gasi aliati decat in randul partidelor cu vocatia sinuciderii.
Doar PSD are avantajul inconfortabil al libertatii de a alege. Spunem inconfortabil, intrucat alegerea este dificila si multe optiuni costisitoare. Revenirea la guvernare dupa un referendum care in mod masiv i-a respins proiectul ar aparea ca nelegitima, ca rod exclusiv al santajului politic si al manevrelor de culise. In plan moral aceasta l-ar decredibiliza si mai tare. In plan politic, pe timpul scurt ramas pana la alegeri, cu PD in coasta si Basescu in cap, nu ar avea cum sa demonstreze ca este alternativa valabila.
Dupa o infrangere tactica nu te repezi in bratele adversarului, ci rupi contactul cu el, retragandu-te pe o pozitie sigura unde iti strangi randurile, iti tratezi slabiciunile interne si astepti momentul pentru reluarea luptei. Daca, insa, in loc sa elimini deficitul tactic iti abandonezi tinta, accidentul tactic se transforma in dezastru strategic. Abia atunci razboiul este pierdut.