Cuceriti cu bata si lampasul

REMEMBER  l  In urma cu 17 ani, hoardele de mineri au aruncat Bucurestiul In epoca de piatra

Mineriada din 13-15 iunie 1990: zile cumplite in care Bucurestiul a fost asediat si cucerit de oamenii cavernelor, deghizati in mineri. Zile de teroare, in care insemnul oficial al puterii a fost bata si lampasul.


In cei 17 ani trecuti de la cea mai dramatica dintre "Mineriade" au aparut indicii care arata ca ortacii au fost coordonati de varfurile puterii instalate dupa alegerile din "Duminica Orbului". In tot acest timp, justitia a promis ca o sa-i identifice pe cei vinovati pentru declansarea acelui dezmat de violenta. Dar, in afara catorva tentative modeste, n-a reusit mare lucru. In speranta ca promisiunea va fi totusi respectata candva, prezentam marturiile a doi bucuresteni care s-au aflat atunci in "punctul zero" de la Universitate.


"VENIM SI LA TINE". In iunie 1990, Universitatea a fost epicentrul terorii. Iar Facultatea de Geologie a fost printre  primele victime ale acelui tsunami de violenta. Dupa "evenimente", laboratoarele vandalizate, salile de curs si amfiteatrele au ramas naclaite in duhoarea pestilentiala a ortacilor, care si-au desertat acolo matele mai degajati decat ar fi facut-o intr-un closet public.Profesorul universitar Theodor Neagu, de la Catedra de Paleontologie, este   unul dintre cei care s-au confruntat cu minerii. De atunci au trecut 17 ani. Ani lungi, care n-au reusit sa stearga indignarea savantului, obligat sa asiste la umilirea celul mai important locas de cultura al tarii. Profesorul este si acum convins ca minerii au fost coordonati de fosti securisti. "De unde sa cunoasca Bucurestiul atat de amanuntit indivizii aia scosi din vagaunile pamantului? De aici, din Laboratorul de Paleontologie, priveam direct in piata. Asa i-am vazut pe minerii adevarati, veniti chiar din subteran, plini de praf si de transpiratie. Dar si alt soi de «mineri», imbracati ingrijit si curati. Mai sa nu-ti crezi ochilor: «minerii» spilcuiti purtau salopete cu pantalonii calcati la dunga. Cand am vazut vreo patru sau cinci insi care bateau o femeie, am strigat la ei de aici, de sus. Mi-au zis: «Las, ca venim si la tine». Au venit cam intr-un sfert de ora. De lovit n-au indraznit sa ma loveasca. Dar biroul mi l-au distrus, dupa ce l-au jefuit. Au distrus colectii de roci si de fosile cu o valoare stiintifica inestimabila, adunate in cateva generatii. Indiferent ca erau mineri adevarati sau «mineri» calcati la dunga, toti au fost niste animale. Iar ceea ce-i cu adevarat greu de acceptat, chiar si dupa 17 ani, este ca seful de atunci al statului le-a multumit in public barbarilor astora."


DIVERSIUNEA. Mihai E. Popa este unul dintre cei care au trait pe pielea lor infernul din 13-15 iunie 1990. Pe atunci era student la Facultatea de Geologie. Acum este doctor in stiinta si lucreaza tot acolo unde, cu 17 ani in urma, s-a intalnit cu minerii trimisi de Ion Iliescu sa planteze flori cu ranga si cu bata. Mineri care au fost la un pas sa-l execute. A avut insa noroc si a scapat cu viata.

a€  Jurnalul National: Ce a fost aici, la Universitate, la 13 iunie 1990 si apoi la 14 iunie.

Mihai Popa: Eram in anul intai. La 13 am venit sa-mi pregatesc materialele de laborator, caci a doua zi, in 14, aveam examen la geologie fizica. Era prima mea sesiune de vara. Deci, la 13 am fost aici, la facultate. Am vazut luptele de strada din fata Universitatii si fugareala dintre jandarmi si manifestanti. Dupa parerea mea, au existat clar provocari: jandarmii  s-au retras deliberat, pentru ca distrugerile aparute sa justifice escaladarea represiunii ulterioare. Cred asta pentru ca de aici, din laborator, vedeam foarte bine intreaga zona. In plus, intelegeam altfel situatia. Am facut armata, ca elev TR (termen redus), la Baneasa, la Batalionul 43 - Securitate/Militie, sau UM 0396. Deci, trupele care alcatuiesc acum Jandarmeria. Am facut armata acolo impreuna cu toti colegii mei de la Geologie.  


a€  Avand o asemenea perspectiva asupra zonei, ati sesizat ceva deosebit in 13 iunie?

Am vazut autobuzul care a luat foc, la fel ca si celelalte masini care au ars langa Universitate. Dar n- am observat concret declansarea incendiilor. Ulterior au aparut inregistrarile unor convorbiri telefonice, care demonstrau ca oamenii  de la MI si-au dat singuri foc la masini. Dar n-am vazut asta cu ochii mei. Un lucru imi este insa clar: daca tu, pluton de jandarmi, dotat cu scuturi si cu bastoane, vrei sa-ti aperi autobuzele, le aperi si nimeni nu se apropie de ele. Am vazut lupta civililor cu fortele de ordine, dar si unele ambiguitati din comportarea jandarmilor. Lucru explicabil doar daca au avut ordin sa se lase batuti. Pe de alta parte, in Piata Universitatii a fost dislocata chiar unitatea la care eu am facut armata si mi-am vazut locotenentul la Teatrul National. Cojocaru il chema, daca imi amintesc bine. M-am liberat in iunie 1989, dar, in fata teatrului, mi-am recunoscut fosti colegi, baietii de la trupa, care faceau stagiul militar complet si nu se liberasera. Asta insemna ca UM 0396, fostul Batalionul 43 de Militie-Securitate, a fost trimis la Piata Universitatii. La Revolutie, aceeasi unitate s-a aflat in Piata Romana. Deci, asta a fost in 13 iunie.

"Iti dau eu revolutie" In 14 am ajuns in Piata Universitatii pe la  opt fara zece, pentru ca la opt aveam examen. Aveam examen scris cu prof. Pauliuc. Dumnezeu sa-l ierte, ca s-a prapadit! Venisem cu metroul si primii mineri i-am vazut in pasaj, care era deja plin. Am iesit in piata pe la ceas si am vrut sa intru in Universitate pe sub balcon. N-am putut, pentru ca usa era inchisa. Apoi am vrut sa intru pe la Institutul de Studii Sud-Est Europene, din Bd Elisabeta. Acolo am vazut o fata in soc. Cred ca fusese cel putin bruscata, daca nu chiar violata. Era in soc, se uita fix si nu reactiona. O vedeam prin zabrelele curtii interioare. Cred ca era unul dintre studentii ramasi peste noapte in Universitate ca sa apere bibliotecile de eventuale incendii. Imaginea ei si a minerilor care treceau pe langa ea si o scuipau m-a facut sa reactionez. Am intervenit, s-a creat o busculada, timp in care cineva mi-a vazut obiectivul aparatului de fotografiat, mulat dinspre interior pe fasul rucsacului. M-au atacat, eu am raspuns. Intre timp a aparut un individ imbracat civil, cu camasa calcata, care s-a si prezentat. Nu mai tin minte daca a spus ca este de la Securitate sau de la politie. Dar sigur era ofiter.


a€  Ce era cu el?
Imi amintesc ca, dupa ce si-a declinat aceasta calitate oficiala, mi-a zis: "Ai vrut revolutie, lasa ca-ti dau eu revolutie!". Apoi a inceput sa strige ca m-a vazut cu o zi inainte, cand aruncam cocteiluri Molotov in politisti.


Judecata minerilor a€  Dar minerii?
N-am o mutra prea fioroasa, dar, probabil, m-au considerat deosebit de periculos. Motiv pentru care am fost arestat de patru mineri. Asta a si fost norocul meu, ca erau patru. Au fost ca niste garzi de corp, care m-au aparat de alti mineri care voiau sa ma linseze. Dar nu m-au aparat din vreun motiv  umanitar, ci pentru ca eram ca o prada de razboi: daca ei m-au prins, tot ei aveau dreptul sa ma si execute.


a€  Asa hotarasera ei?
Da. Eram student, aveam o geaca de piele neagra, purtam ochelari. Clar ca eram "golan". In plus, ii luasem apararea acelei fete, fapta la care se adauga afirmatia politistului-securist. Desi civil, minerii ascultau de omul ala ca de un sef. Mi-au luat buletinul, carnetul de student si aparatul de fotografiat. Il aveam la mine pentru ca asa facusem si la Revolutie. Dar atunci, in iunie, am fost intr-un pericol mai mare decat in decembrie. Cei patru mineri m-au dus pe Strada Eforie, la sediul politiei, care devenise "comandamentul" minerilor. Acolo mai era doar un plutonier, la poarta, care-i tria pe cei "arestati" de mineri si chema dubele sa-i duca la Magurele. Acolo am vazut batai monstruoase. Am vazut sapte-opt persoane culcate cu fata in jos, sub o scara. Toti erau barbati si, banuiesc, dar nu pot demonstra, ca erau morti. Erau aliniati pe jos, plini de sange si nu s-au miscat absolut deloc cat timp eu am fost acolo.

---

Despre autor: