Trofeul Transilvania, in valoare de 10.000 de euro, a fost castigat sambata seara, la gala celei de-a sasea editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) de filmul "La sagrada familia" ("Familia sfanta") din Chile, al regizorului Se
Trofeul Transilvania, in valoare de 10.000 de euro, a fost castigat sambata seara, la gala celei de-a sasea editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) de filmul "La sagrada familia" ("Familia sfanta") din Chile, al regizorului Sebastian Campos, anunta organizatorii evenimentului.
Filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", a fost retras din competitie in ultimul moment, din "dorinta organizatorilor Festivalului de la Cannes, unde filmul a castigat in acest an Palme d'Or, ca un film care a primit acest trofeu sa nu mai faca parte din competitia nici unui alt festival si sa nu mai fie judecat de nici un alt juriu". Peliculei i s-a decernat, in schimb, un premiu special TIFF 2007. Premiul de regie a fost castigat de Ragnar Bragason din Islanda pentru filmul "Copii", iar premiul pentru cea mai buna interpretare a fost obtinut de actorul italian Luca Lionello pentru rolul din "Cover Boy" ("Fotomodelul"), un film in care joaca si coregraful roman Eduard Gabia. Premiul pentru imagine i-a revenit lui Cristian Cottet, operatorul filmului argentinian "Antena". Filmul spaniol "Albastru inchis aproape negru" a castigat premiul publicului si o mentiune speciala a juriului, iar premiul pentru cel mai bun scurtmetraj i-a revenit filmului "In vis" (Belgia).
Juriul sectiunii competitive a fost format din Claudia Landsberger (Olanda), Vibeke Windelov (Danemarca), Christine Bardsley (Anglia), actorul Razvan Vasilescu si directorul de imagine Vivi Dragan Vasile. Premiul FIPRESCI, oferit de catre juriul Asociatiei presei straine de film, a fost castigat de filmul "Dincolo de padure" (Austria).
Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru lungmetraj a fost castigat de Cristian Mungiu, iar actrita Anamaria Marinca (Otilia in "4 luni, 3 saptamani si 2 zile") a primit premiul pentru o tanara speranta a filmului romanesc. La sectiunea scurtmetraj, premiul Zilelor Filmului Romanesc a ajuns la Radu Jude pentru filmul "Lampa cu caciula".
Premiul pentru scenariu de lungmetraj oferit de HBO Romania a fost castigat de Mircea Jacan pentru "Misiunea", iar pentru scurtmetraj - de Doru Lupeanu pentru "Fata galbena care rade". Actritei Irina Petrescu si actorului italian Franco Nero le-au fost decernate premiile pentru intreaga cariera. In premiera, Festivalul International de Film Transilvania s-a desfasurat anul acesta in doua orase: Cluj (1-10 iunie) si Sibiu (4-10 iunie), Capitala Culturala Europeana 2007. La decernarea premiilor TIFF au fost prezenti la Teatrul National din Cluj premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu. (L.I.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.