Social democratii fac opozitie intr-o maniera radical diferita de precedentul lor stagiu (1996-2000). De data aceasta, spre paguba lor.

Esecul PSD ca partid de opozitie (teoretic, cel putin, de opozitie) are mai multe cauze, dar una dintre ele tine chiar de statutul pe care il are, pe esichierul politic autohton, acest partid. PSD nu e convingator si continua sa alunece pe toboganul optiunilor electorale din cauza unei relatii nefiresti cu ideea de responsabilitate: social democratii sau, mai exact, actuala conducere a lor nu isi asuma pe deplin opozitia si, in acelasi timp, fuge de „trambulina" care, teoretic, i-ar aduce, in chip legitim, din nou la putere in cazul in care, sa presupunem, ar fi convingatori. E un cerc vicios in atitudinea publica si in optiunile si aliantele conjuncturale pe care le fac social democratii: nu isi asuma opozitia, pentru ca mirajul puterii (plus umbrelele pe care le ofera aceasta) le face mereu cu ochiul; pe de alta parte, sint slabi, tot mai slabi si mai putin credibili, asa incit a merge in alegeri inseamna, pentru ei, a rata inca o data, in vazul intregului electorat. Situatia e, pentru PSD, si „mai a dracului", in conditiile in care acum nu mai beneficiaza de o concurenta integral naiva (PD, cel putin, nu pare dispus sa repete esecurile copilaresti ale marilor partide care au format Conventia); in plus, PNL, strins in chingi din mai multe parti, nu vrea sa imparta guvernarea cu social democratii, pentru ca, liberalii o stiu prea bine, primesc cu ocazia cedarii si sarutul mortii.

Asadar, PSD nu face decit opozitie selectiva; nu va vota, asa cum se prezinta pina acum lucrurile, motiunea introdusa de PD, desi reprosurile pe care le face actualului guvern Tariceanu sint in linii mari aceleasi cu cele pe care le fac democratii. Pe de alta parte, social democratii nu sint doriti la guvernare fiindca distrug sigur un partid (PNL) si se ofera, ca prada si mai usoara, specialistilor in gherila politica, asa cum sint cei de la PD.

PSD nu a pierdut toate sansele, dar a ratat, cu siguranta, multe dintre ele. Are insa, pe linga adversarii vizibili inca unul, redutabil: timpul. Social democratii au tot mai putin timp sa faca opozitie reala; si, in acest fel, sa poata obtine ceva, eventual, sa convinga. PSD va trebui sa faca mai mult decit sa depuna motiuni simple si sa dea, in felul acesta, amenzi tandre actualului guvern. Cei 20 de ani de tranzitie profetiti se cam incheie; „stupid people" nu mai sint ce erau cindva, iar „golanii" inving, parca, tot mai des.