Bantui duminica prin satele de campie din jurul Bucurestilor. Soare lichid, ametitor, ucigas. Iepurele pricajit al umbrei se piteste sub salcamii desfrunziti. Un prieten, care traieste in strainatate, vrea sa-si readuca parintii in Romania si m-a rugat sa ma uit de o casa taraneasca modesta, pe undeva printr-un sat nu foarte departe de Capitala. N-as fi crezut ca intr-o zi de duminica, sub caldura asta naucitoare, poate fi atat de multa lume activa. In toate satele se lucreaza. Nu la prasila, ci in constructii. Ce faceti, oameni buni, intreb intr-un sat de pe langa Fierbinti un grup de barbati care cara intr-o curte roabe cu mortar de langa faptura bulbucata a unei betoniere care se invarte non-stop. Ce vedeti! - rade unul. Au busturile goale, pielea nadusita si arsa de soare. In toate satele sunt case mari, cele mai multe in constructie. In mijlocul unui camp a rasarit un castel brancovenesc cu barne de lemn negru peste peretii albi, mangaiati pana ieri de palma neteda a mistriei. Arcadele de la parter si etaj ma trimit la Manastirea Horezu. Case construite in fel si chip. Multe cu gust. Remarci rafinamente de arhitectura, de aici sau imprumutate, dar si improvizatii. Placute proaspat desenate dau nume de strazi pe locuri care ieri erau tarla. Ceausescu tunsese marginile satelor pe care dorea sa le comprime in centru si sa suie gospodaria rurala la bloc. Azi, satele se revarsa si reocupa campul. Uneori revarsarea este haotica si primejdioasa. Au disparut restrictiile. Dar, dupa atatea ingradiri, e de inteles.

Discut cu un batran nonagenar. Vinde, pe marginea santului, o galeata cu visine. Are in curte trei visini mici, cu fructe mari. Are si un cires salbatic. E incarcat cu bobite negre. Le stiu gustul din copilarie. Cine sa urce insa in varf? Baiatul lui e in Italia impreuna cu trei nepoti. Fata s-a maritat cu un grec. Baba i-a murit de mult. Nonagenarul vinde ce poate culege de pe poale. Vindeti casa? Casa este mica, pitita sub pomi batrani. O fereastra clipeste de sub tufe inalte cu flori galbene. Nu stiu cum se cheama planta. Cum s-o vand? - se mira batranul. Unul din nepoti isi va face casa aici. Va fi ca aia de peste drum! Peste drum e un viloi cu fatada rotunda, parter si doua etaje care se retrag in trepte spre un acoperis retezat. Stilul nu se brodeste cu al locului.

Constructii, constructii, constructii. Ele nu se vad de dupa pixurile noastre, care scriu despre Basescu si Tariceanu. Aceste constructii, oricat ai coti-o, indica o combustie economica. Sunt bani. Oamenii, multi oameni fac bani, castiga, investesc, isi repozitioneaza, fata de consistenta buzunarului, confortul. Si in Prahova e la fel. Si in Maramures, si in Covasna, si in Bucovina. Dincolo de zarva taraboaielor politice, in Romania se petrece ceva. Statisticile ne pozitioneaza pe un loc fruntas in Europa la indicatorul crestere economica. Leul a intepenit de multa vreme intr-o atitudine batoasa, facand aproape invizibila inflatia. Romani-americani, romani-francezi, romani-israelieni, romani-italieni se intorc aici, isi redobandesc a doua cetatenie, investesc. Cei mai multi care construiesc sunt insa romanii de acasa. Unii spala geamuri la New York, altii (altele) sterg la fund batrani in Toscana, pun banul deoparte, vin in satele lor si isi fac in primul rand case. Case asa cum au vazut in Elvetia, in Canada, pe coasta atlantica a Frantei.

De ce este o distanta atat de mare, uriasa as zice, intre calmul constructiei din toate localitatile romanesti, mari si mici, dintre zidaria care creste in tara si zarva distructiva din cabinete si cancelarii? Nu merge Guvernul, striga, ca un capitan de canoe indiana, Traian Basescu. E cel mai slab guvern, proclama presedintele si cei care au timp sa se uite la televizor (din ce in ce mai putini, mi-am dat seama ieri) il cred. Asa o fi. Numai ca realitatea il contrazice. Pe Traian Basescu il contrazice chiar Traian Basescu. El insusi spunea despre acelasi guvern, cu Tariceanu in frunte, ca e cel mai performant. S-a scufundat atat de tare, in doua luni, prin disparitia din schema a doamnei Macovei? Sa fim seriosi. La mine in sat era un bulibasa care tinea sa aiba in mana toata tigania. Invrajbea neamurile intre ele, tinea judecati in praful soselei pana la trei noaptea, pedepsea pe cei care nu i se supuneau neconditionat. Strugurel, ca asa il chema, era analfabet, dar avea o teribila stiinta a stapanirii. Satra lui era cea mai saraca dintre toate. Azi satul meu, care numara 1.200 de tigani, intre care majoritatea imi sunt fini pentru ca au fost crestinati de bunicul meu, urca vertiginos in primul rand prin comunitatea romilor. Case mari, nu toate cu turnulete, masini. O lume agitata. Unii fac comert cu nuci, altii, cu piei de animale. Au perfectat un sistem exceptional de achizitii din toata tara. Au legatura directa cu primaria, iar unii, din ce in ce mai multi, cu legea. Nu mai exista bulibasa. Tigania din Sangeru functioneaza si fara bulibasa. A disparut seful de banda de cartier, inconjurat de soldati-gorila, setos de putere, care controla tot ce misca. Si nu mai misca nimic.

P.S. Butonand un televizor zilele trecute am prins un raspuns al lui Adrian Nastase, cel situat electoral la distanta "astronomica" de trei procente fata de Traian Basescu. Fusese intrebat ce trebuie sa faca un presedinte intr-o Romanie intrata in Uniunea Europeana. Scorul electoral il indreptatea la un raspuns. Trebuie sa fie "un comis-voiajor" in Uniunea Europeana. Sa realizeze contacte la nivel inalt, sa aduca bani, sa niveleze colaborari. Cred ca are dreptate. Basescu sta cu ciomagul pe satra de acasa, iar Romania, privita doar prin prisma intunecat-agitata a preocuparilor presedintelui, pare un Ferentari al Uniunii Europene in care un sef de gasca trebuie sa fie stapan absolut. Purtand ochelarii de cal ai ambitiilor personale, el nu mai poate vedea orizontul.