Ne bucuram ca se domoleste inflatia. Motivele sunt numeroase. Le voi insira pe cele mai semnificative.   Inflatia mare a lovit puternic in stimulentele muncii. Preturile cataratoare au indepartat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregatirii si performantei profesionale. Iata o cauza, una dintre multe altele, ce a facut ca noi sa nu avem inca decat o eficienta modesta. De frica inflatiei s-au dat indexari fara nici o legatura cu rezultatele economice. Au fost facute incercari de deblocare financiara prin compensari, desi adevaratele cauze ale arieratelor s-au dovedit a fi ineficienta, indisciplina financiara si lipsa celui mai elementar respect fata de contractul economic.   Sigur, inflatia a facut si bine. In sensul ca, fara inflatie, nu am fi scapat de gravul dezacord dintre bani (multi) si marfuri (putine). Raul a fost insa mult mai mare. In anii cu inflatie foarte mare, uneori galopanta sau chiar exploziva, economia nu a functionat bine. Dar inflatia mare a dus la iluzia de bine, in a carei plasa au cazut intreprinderile de stat, cu deosebire cele monopoliste. Aceste intreprinderi au facut profit murdar, din inflatie. Iar dupa ce inflatia a fost domolita, s-a vazut cat de greu este ca aceste intreprinderi sa fie dezvatate de drog, care le dadea doar senzatia de bine, in timp ce le ucidea treptat. Toate aceste intreprinderi au nevoie acum ca sa supravietuiasca de munca indarjita, de organizare rationala a muncii, de asumare a riscului in afaceri si de initiativa, de management performant. Valori cu care ele nu sunt obisnuite.   E limpede ca romanii se saturasera de preturile in crestere neincetata. Si ca suportau tot mai greu inflatia. Iata de ce, intre marile teme ale anilor 2000, a fost nominalizata ofensiva impotriva inflatiei. O intrebare nu putea fi insa evitata: care va fi costul bataliei cu inflatia? Intrebarea trezea ingrijorari. Se umfla opinia ca domolirea inflatiei va costa mult. Si ca pretul ar putea fi, in primul rand, o explozie a somajului. N-a fost asa. Dupa ce, de cativa ani buni, in cursa preturilor nu se mai alearga la galop, ci la trap, inflatia dand semne vizibile de cumintire, nu mica a fost mirarea multor analisti, din tara sau de afara, ca somajul a scazut si mai mult.   La patul de suferinta al inflatiei mai curg inca lacrimi. Cine plange dupa inflatie? Desigur, cei care-si permit luxul sa fie nerentabili si obliga populatia si societatile comerciale competitive, asa cum au facut ani la rand, sa le accepte indolenta, nepriceperea si risipa. Fara nici o zbatere de a transmite un mesaj clar: "Priviti, noi facem ceva concret pentru a ne schimba, pentru a produce mai bine, mai ieftin. De ce sa cumparati produse de import cand ale noastre sunt superioare sau la nivelul celor straine?!"a€¦   La noi inflatia a fost provocata intr-un moment in care s-a creat impresia ca piata de consum s-ar confrunta cu un surplus monetar. In realitate, nu excesul de bani ne sufoca. Ne sufoca penuria de marfuri si de servicii. Astfel, inflatia a ajuns un fel de inlocuitor de productivitate, eficienta si competitivitate. Marile intreprinderi de stat au stins motoarele competitiei economice si au aprins un singur bec - pretul! Au umflat preturile, facand inflatie.   Nu mai putem continua asa. Avem nevoie de produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna si la export. Avem nevoie de un alt stil de comert. Si avem nevoie de o intoarcere rapida a tuturor acestor intreprinderi, cu 180 de grade, din pozitia cu spatele la piata in pozitia cu fata la piata, intr-un climat competitional. Altfel, nimeni nu le va putea spune romanilor nici cand se vor bucura de salarii mari,nici cand va creste puterea de cumparare a banilor nostri si nici cand vor scapa de inflatie.   Cine plange dupa inflatie? Desigur, cei care-si permit luxul sa  fie nerentabili si obliga populatia si societatile comerciale competitive, asa cum au facut ani la rand, sa le accepte indolenta, nepriceperea si risipa.