Strategiile Administratiei Bush fata de Orientul Mijlociu s-au modificat substantial in ultimele luni. Neoconservatorii de la Washington au decis ca Iranul siit a devenit o primejdie mai mare pentru interesele americane decat terorismul sunnit. Inclusiv Al-Queda. Aceasta spectaculoasa schimbare de prioritati a condus la o dramatica reconfigurare de aliante. Teheranul este acum inamicul numarul unu al Statelor Unite, nu Osama ben Laden si fanaticii sai. Pentru a limita influenta iraniana (in mare expansiune dupa dezastrul din Irak), strategii de la Washington sunt gata sa mizeze pe stravechile rivalitati dintre siiti si suniti. Si sa-i sprijine din nou pe cei din urma in lupta cu cei dintai.
Noua viziune a Washingtonului a fost creionata, in mod public, de Condoleezza Rice, inca din luna ianuarie. Secretarul de Stat i-a informat atunci pe membrii Comisiei senatoriale pentru Relatii Externe despre existenta unei noi "alinieri strategice" in regiune: pe de-o parte "reformatorii", de cealalta "extremistii". Statele sunnite au fost indicate drept centre de stabilitate si moderatie. Iranul, drept marea problema.
"Toate optiunile sunt pe masa"
Noua strategie a SUA in Orientul Mijlociu a fost elaborata dupa alegerile legislative din noiembrie 2006, cand republicanii au pierdut majoritatea in Congresul american. Un esec usturator pentru Administratia Bush. Care a fost fortata sa amane (daca nu sa abandoneze) planurile pentru o interventie militara impotriva Iranului.
In Golful Persic continua sa stationeze o impresionanta "armada" americana: doua port-avioane (USS Stennis si USS Eisenhower), cu flotilele de insotire - care includ toate tipurile de nave militare, plus submarine. O forta capabila sa organizeze un atac prelungit asupra Iranului, naval si aerian. Deocamdata, insa, Washingtonul sustine ca nu se pregateste pentru un nou razboi.
Bruce Reidel, un fost ofiter CIA, a confirmat recent: "Vicepresedintele Cheney a incercat sa impuna solutia militara in conflictul cu Iranul, dar Administratia a ajuns la concluzia ca o interventie armata ar avea acum, pentru SUA, mai multe neajunsuri decat avantaje."
"Toate optiunile sunt pe masa", afirma presedintele Bush de fiecare data cand vine vorba de Iran. O interventie militara directa nu mai pare iminenta, desi nu poate fi nici exclusa cu desavarsire. Neoconservatorii de la Washington incearca deocamdata sa forteze pe alte cai o "schimbare de regim" la Teheran. Sau, macar, sa izoleze Iranul, aflat intr-o vertiginoasa crestere de influenta pe fundalul prabusirii Irakului vecin - timp de decenii principalul sau rival regional.
America schimba iar tabara
Washingtonul se intoarce, se pare, la tactica aplicata dupa revolutia islamica de la Teheran, din 1979. Statele Unite au intrerupt atunci orice relatii cu Iranul siit, sustinand, in schimb, tarile sunite, ca Iordania, Egiptul sau Arabia Saudita. In Irak, guvernul laic al lui Saddam Hussein - majoritar sunnit - s-a bucurat in anii '80 de ajutor si simpatie din partea americanilor. Timp de doua decenii, siitii au fost - pentru Occident - fanaticii periculosi.
Algoritmul s-a schimbat radical dupa atacurile de la 11 septembrie 2001. Al-Queda este o organizatie sunnita. Conducatorii ei proveneau aproape in totalitate din Arabia Saudita, aliatul traditional al SUA. Talibanii din Afganistan erau si ei sunniti. Administratia Bush a decis, deci, sa mizeze pe siiti. Cu atat mai mult cu cat in Irak acestia constituiau majoritatea - oprimata de regimul lui Saddam Hussein.
In 2003, strategii de la Washington sperau in sprijinul siitilor irakieni si credeau ca acestia le vor fi recunoscatori si fideli americanilor "eliberatori". Ignorand avertismentele serviciilor secrete, neoconservatorii lui Bush nu au luat in calcul legaturile (confesionale, dar si de sange, de tip tribal) care ii unesc pe siiti din sudul Irakului cu cei din Iran. Acum, Administratia americana constata cu stupoare ca Teheranul controleaza in mare masura Guvernul lui Nuri al-Maliki. Si ca orice alegeri democratice in Irak nu ar face decat sa confirme aceasta influenta, intr-o tara in care siitii constituie circa 60 la suta din populatie. Asa ca Statele Unite au decis sa schimbe din nou tabara, sprijinindu-i iar pe sunniti.
"Redirectionarea" - asa numesc oficialii de la Washington aceasta schimbare de strategie, explica celebrul jurnalist Seymour Hersh intr-un amplu articol publicat, la 3 martie, in "The New Yorker".
Aceasta adevarata "rasturnare de situatie" pune, insa, o mare problema morala, de vreme ce, in Irak, majoritatea atentatelor anti-americane au fost comise de insurgenta sunnita. Se pare, insa, ca acest amanunt devine nesemnificativ prin comparatie cu perspectiva ca Iranul fundamentalist sa controleze si uriasele rezerve de petrol ale tarii vecine.
Razboiul rece sunito-siit din Orientul Mijlociu
"Redirectionarea" de care vorbeste Seymour Hersh in "The New Yorker" nu se limiteaza, insa, la teritoriul irakian. Potrivit celebrului autor, Washingtonul si-a propus extrapolarea conflictului interconfesional la scara intregului Orient Mijlociu, alimentand un adevarat razboi rece intre statele musulmane sunnite si cele siite. Scopul? Crearea unei coalitii regionale impotriva Iranului.
Seymour Hersh afirma ca "autorii" acestei noi - si riscante - strategii sunt vicepresedintele Dick Cheney, adjunctul Consiliului pentru Securitatea Nationala (NSC) - Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad - ambasadorul SUA in Irak, si consilierul pentru Securitatea Nationala al Arabiei Saudite - Printul Bahdar Bin Sultan.
Hersh subliniaza rolul lui Elliott Abrams - adjunct al Consilierului de Securitate Nationala - cel care, in 1980, s-a ocupat de traficul cu arme pentru unitatile anticomuniste "Contras" din Nicaragua, la ordinul presedintelui Reagan, fara stirea Congresului. Ulterior, Abrams a fost judecat si a pledat "vinovat" in scandalul "Iran-Contras". Aceste antecedente nu l-au impiedicat, insa, pe George W. Bush sa-l promoveze la varful Consiliului National de Securitate ("National Council Security" - NSC).
Abrams a primit exact aceleasi insarcinari ca si pe vremea lui Reagan - scrie Hersh. Potrivit acestuia, Abrams si-a folosit experienta pentru operatiuni clandestine in Iran, cat si pentru a submina gruparile Hezbollah din Liban.
Accesul la fonduri nu este o problema, i-a mai declarat lui Hersh un consultant de la Pentagon: "Exista numeroase fonduri, bani <<negri>>, plasati in foarte multe locuri si utilizati intr-o varietate de misiuni clandestine."
Hersh sustine ca finantarea gruparilor extremiste se face prin intermediul Arabiei Saudite. Asa cum s-a procedat si cu "Al-Queda", in anii '80, in timpul razboiului antisovietic din Afganistan.
Israelul aliat cu Arabia Saudita
Ascensiunea Iranului fundamentalist sperie, intr-adevar, multe tari din regiune. Pericolul comun poate crea aliante dintre cele mai improbabile. Cea mai stranie este, de departe, cea dintre Israel si Arabia Saudita. Puterea de la Riad - cu nimic mai "progresista" decat cea de la Teheran - prefera sa negocieze cu "sionistii", decat cu siitii. Dinastia al Saud se teme de comunitatea siita, numeroasa si nemultumita, din estul tarii sale, o regiune foarte bogata in petrol. In zona, tensiunile sectare sunt vechi.
Riadul dispune de un excelent canal de comunicare la varful politicii americane. Printul Bandar Bin Sultan, care a fost timp de 22 de ani ambasadorul tarii sale la Washington, este un prieten vechi si apropiat al lui Dick Cheney. El este se pare unul dintre artizanii noii strategii a Administratiei Bush cu privire la Orientul mijlociu.
Potrivit lui Hersh, Statele Unite, Israelul si Arabia Saudita au incheiat un acord secret privind noua directie a politicii externe americane din Orientul Mijlociu. Aceasta intelegere are ca principale puncte garantiile de securitate pentru Israel, sprijinul SUA pentru gruparile sunnite care lupta impotriva siitilor (pro-iranieni), si sustinerea Arabiei Saudite pentru a prelua influenta in Hamas.
In februarie 2007, Arabia Saudita a si trecut la treaba organizand la Mecca o intalnire intre formatiunile palestiniene Fatah si Hamas, ca prim pas pe calea unei intelegeri negociate intre ele, vizand tratative ulterioare cu Guvernul israelian.
Participarea Arabiei Saudite la aceasta actiune este in mod special semnificativa. Monarhia saudita, care are o lunga istorie de finantare a grupurilor radicale sunnite, a sustinut intens CIA in razboiul anti-sovietic din Afganistan (1979-1988). Printre aliatii si finantatorii de atunci ai CIA s-a numarat si milionarul saudit Osama Bin Laden. Printul Bandar a declarat de curand: "Ii vom tine sub o atenta supraveghere pe fundamentalistii religiosi". Si a adaugat: "Noi am creat aceasta miscare (islamista) asa ca o putem controla. Important este daca islamistii lupta contra Hezbollah, contra lui Moqtada-Al-Sadr, contra Iranului, iar nu faptul ca pun bombe."
Siitii si sunnitii pot sta alaturi: la 4 iunie, la Bagdad s-a desfasurat prima Conferinta a invatatilor musulmani pentru unitatea Irakului Ofensiva secreta din Liban
Sprijinul american pentru tabara sunnita a devenit deja manifest in Liban. Casa Alba a anuntat public ca Statele Unite vor oferi guvernului Siniora un sprijin financiar in valoare de un miliard de dolari pentru reconstructie. Alte aproape opt miliarde au fost stranse din donatii la o conferinta organizata in ianuarie, la Paris, tot cu sprijinul Washingtonului. La acel eveniment, Arabia Saudita a participat cu un miliard de dolari.
Pe langa aceasta implicare "la vedere", mai exista, insa, si o alta, clandestina. Potrivit lui Seymour Hersh, care citeaza surse bine plasate, din serviciile secrete dar si din diplomatie, Statele Unite sprijina in Liban organizatii radicale sunnite, in speranta ca acestea vor putea detrona si anihila Hezbollahul siit, pro-iranian. In ciuda legaturilor lor (cel putin ideologice) cu Al-Queda.
Un fost diplomat saudit a avertizat impotriva acestei tactici extrem de periculoase: "Jihadistii sunniti sunt bolnavi de ura. E adevarat ca ii urasc pe siiti, dar pe americani ii urasc si mai mult. Daca incercati sa-i pacaliti, o sa ne pacaleasca ei pe noi. O sa iasa foarte urat."
Un articol din publicatia britanica "The Telegraph", din ianuarie a.c., dezvaluia ca presedintele Bush a dat "unda verde" CIA, pentru a-l sustine financiar si logistic pe primul-ministru libanez Fuad Siniora. Inclusiv prin sprijinirea gruparile anti-Hezbollah din Liban.
Obiectiv ratat: dizolvarea tandemului Siria-Iran
Strategii de la Washington au incercat si sa strice relatiile dintre Siria si Iran, doua state de pe "Axa Raului". Acesta ar fi fost principalul obiectiv al vizitei efectuate, in ianuarie, la Teheran, de Printul saudit Bandar Bin Sultan - sustine un diplomat strain, citat de Seymour Hersh. Diplomatul explica: "Intre cele doua tari existasera tensiuni cu privire la discutiile sirienilor cu Israelul si scopul sauditului era sa provoace o ruptura. Dar nu i-a reusit. Siria si Iranul nu se vor trada intre ele. Demersul lui Bandar avea foarte mici sanse de reusita."
Cu toate ca acum, la Washinton, Damascul este considerat o miza mica in raport cu Teheranul, nici regimul presedintelui Assad nu este ocolit de planurile americane.
Liderul druz, Walid Jumblatt, un sustinator al Guvernului Siniora, s-a intalnit la inceputul anului cu Dick Cheney, pentru a discuta modalitatile de subminare ale presedintelui sirian Assad. Reamintim ca Assad este siit - secta Alawi - prieten asadar, al Teheranului, cu toate ca majoritatea sirienilor sunt musulmani sunniti.
La sfarsitul lui 2006, SUA au creat o coalitie anti-Assad, numita "National Salvation Front"(Frontul Salvarii Nationale), care include si grupul terorist "Fratia Musulmana" (Muslim Brotherhood).
O noua cutie a Pandorei?
Noua orientare a politicii americane in Orientul Mijlociu a atras numeroase critici. Pentru ca aceasta implica sustinerea de catre SUA si aliatii sai a gruparilor sunnite, anti-iraniene, considerate pana de curand drept "teroriste".
Practic, Washingtonul va sprijini - dupa parerea lui Hersh - gruparile afiliate la "Al-Queda", doar pentru ca acestea lupta impotriva altor grupari, la fel de fanatice, dar siite si pro-iraniene. Administratia Bush se vede, insa, constransa sa procedeze astfel, dupa esecul din vara lui 2006 al Israelului contra Hezbollahului pro-iranian, si dupa impasul militar prelungit din Irak.
Martin Indyk, inalt oficial al Administratiei Clinton, a comentat: "Orientul Mijlociu se indreapta spre un razboi rece intre sunniti si siiti. Casa Alba dubleaza miza nu numai in Irak. O dubleaza in intreaga regiune. Ceea ce va fi mult mai complicat." Iar Vali Nasr - de la "Council on Foreign Relations" - a caracterizat plastic situatia: "Ultima oara cand Iranul a fost o primejdie, Arabia Saudita a mobilizat <<baietii rai>>, radicalii Islamului. Problema este ca, daca le dam drumul din cutie radicalilor islamisti, nu vom mai putea ulterior sa-i varam la loc."
"ISOG", arma secreta a lui Cheney
Evident, o asemenea schimbare de tabara risca sa nasca nedumeriri si revolta chiar in randul opiniei publice americane. Asa ca redirectionarea a fost minutios pregatita propagandistic.
"Casa Alba incearca sa demonstreze ca Iranul se afla, de la bun inceput, in spatele insurgentei din Irak; ca Iranul sprijina, de fapt, uciderea americanilor" - i-a declarat lui Seymour Hersh un fost responsabil al serviciilor secrete din SUA.
Anul trecut, secretarul de Stat Condoleezza Rice a primit un buget de 75 de milioane de dolari doar pentru operatiunile de propaganda anti-iraniana. Prin comparatie, in 2005, acest buget a fost de numai 10 milioane de dolari. O crestere de peste sapte ori a fondurilor alocate propagandei anti-iraniene este semnificativa.
Alti 85 de milioane de dolari au fost alocati "Grupului de Operatii Iran-Siria" (ISOG), infiintat la Departamentul de Stat in cadrul Biroului pentru Afacerile Orienului Apropiat. In fruntea ISOG s-a aflat, pana de curand, Elisabeth Cheney, nimeni alta decat fiica vicepresedintelui Statelor Unite.
Elisabeth Cheney a ajuns la Departamentul de Stat in 2002, pe un post special creat pentru ea, intr-un moment in care tensiunile dintre tatal ei si Colin Powell (seful de atunci al diplomatiei americane) devenisera de notorietate. A demisionat in 2003, pentru a se ocupa de campania electorala vizand realegerea tandemului Bush-Cheney. S-a intors la Departamentul de Stat in 2005, pe o pozitie superioara celei pe care o lasase. Devenise a doua persoana in ierarhia diplomatilor cu compentente in Orientul mijlociu, dupa subsecretarul de Stat, David C. Welch. In fruntea ISOG, Elisabeth Cheney coordona un program al carui o obiectiv declarat era "promovarea democratiei" in Iran si conturarea strategiilor americane cu privire la aceasta tara.
ISOG ("Iran Siria Policy and Operations Group") este un grup interministerial, din care fac parte reprezentanti ai Departamentului de Stat, dar si ai Pentagonului, Trezoreriei americane, CIA sau Casei Albe. Acestia se reunesc saptamanal, dar activitatea lor este clasificata. Potrivit "Boston Globe"(din 2 ianuarie 2007), ISOG primeste din partea serviciilor de informatii rapoarte atat de secrete incat "mai putin de 12 oameni din Guvernul SUA ar fi autorizati sa le citeasca". In cadrul Departamentului de Stat, multa lume nici macar nu stia de existenta grupului - informa aceeasi publicatie.
Metodele abordate de ISOG pentru solutionarea problemei iraniene sunt extrem de diverse: de la finantarea oponentilor regimului de la Teheran, la inarmarea aliatilor SUA din zona Golfului Persic, la demonizarea internationala a statului teocratic.
abaPropaganda antiiraniana
Acuzatiile impotriva Teheranului s-au inmultit si s-au diversificat in ultimele luni. Se vorbeste mai mult despre rolul destabilizator jucat de Iran in Irakul vecin. Sunt puse sub lupa legaturile fundamentalistilor de la Teheran cu organizatii radicale sau chiar teroriste din intreaga lume. Si se insista pe un aspect oarecum neglijat in ultimii ani: drepturile omului.
Statele Unite au anuntat public ca vor sprijini, inclusiv financiar, organizatiile progresiste si democratice din Iran. Pentru aceastea, anuntul Washingtonului a avut, insa, un efect dezastruos. Alertate, oficialitatile de la Teheran au inceput imediat o adevarata vanatoare de vrajitoare, in cautatea "spionilor americanilor". A urmat un val masiv de arestari si de interogatorii.
Hadi Ghaemi, de la "Human Rights Watch", a declarat pentru "Washington Post": "Cateva zeci de activisti iranieni platesc acum pretul fiindca americanii au facut public bugetul de 75 de milioane de dolari pentru propaganda antiiraniana. Practic, toti cei arestati politic in ultimul an in Iran au fost interogati pe aceasta chestiune. Autoritatile iraniene sunt obsedate ca Statele Unite pregatesc si finanteaza o <<revolutie portocalie>> la Teheran."
In ultimul an, autoritatile iraniene au interogat amanuntit profesori, sindicalisti, studenti, ziaristi, intelectuali. "Washington Post" consemneaza marturia unei activiste pentru drepturile femeilor, Fairba Davoodi Mohajer: "Cand SUA au anuntat, cu surle si trambite, sprijinul pentru societatea civila din Iran, acest anunt a devenit practic o arma in mana Guvernului iranian. Care a utilizat-o impotriva activistilor independenti. A fost, realmente, o miscare total contraproductiva." Sau poate ca nu. Persecutiile impotriva disidentilor (reali sau inchipuiti de regimul de la Teheran) nu pot decat sa scandalizeze opinia publica internationala si sa revolte populatia iraniana.
Atatarea conflictelor interetnice
Stimularea revoltelor domestice impotriva regimului de la Teheran este, de cel putin trei ani, un obiectiv pe agenda Washingtonului. Inca din 2004, serviciile speciale ale Pentagonului, dar si alte agentii americane, si-au infiltrat oamenii in Iran, unde au inceput spionajul, sabotajul, propaganda "neagra" si manipularea conflictelor interetnice.
Intr-un articol anterior ("The Next Act"), Seymour Hersh oferea probe care atestau ca Pentagonul sustine, in mod acoperit, diversele etnii non-persane din Iran, in scopul destabilizarii si a demararii unui razboi civil al acestor etnii contra Teheranului fundamentalist. Iranul, cu o populatie totala de 69 de milioane de locuitori, include ca etnii pe azeri (16 milioane), pe kurzi (sapte milioane), pe arabii ahwazi (cinci milioane), si pe beluci (un milion). Pe langa aceste mari etnii, in Iran mai traiesc turkmeni, armeni, asirieni si evrei. Potentialul lor de "revolta" contra Teheranului fundamentalist este, asadar, aprecibil. Stimulate si finantate, nemultumirile etnice se pot converti intr-o "revolta generala", care sa destabilizeze statul iranian, facand mai usoara o "schimbare de regim" la Teheran.
"Sunday Telegraph", din 5 ianuarie 2007, arata ca finantarea acestei grupari etnice se face din "bugetul secret" al CIA. Informatia este sustinuta de Fred Burton, expert in contra-terorism la Departamentul de Stat, care a precizat: "Ultimele evenimente din Iran sunt pe linia eforturilor SUA de a sprijini si antrena minoritatile impotriva regimului fundamentalist".
Intre aceste planuri, militari din SUA si Israel antreneaza membrii "Partidului pentru o Viata Libera" (Party for Free Life) - cu baza in nordul kurd al Irakului - pentru a desfasura actiuni de comando in Iran, si a organiza o "rascoala" a etnicilor kurzi de acolo.
Mai multe reportaje ale "ABC News" din luna aprilie demonstreaza ca Pentagonul sustine un grup etnic inarmat - "Jundullah"- de etnie beluca, cu baza in Pakistan, care traverseaza granita cu Iranul si organizeaza atacuri. Un reportaj "ABC News" din 3 aprilie a.c., afirma ca grupul "Jundullah" este sustinut de Pentagon inca din 2005. Grupul de beluci este responsabil, intre altele, de atentatele cu bomba din orasul iranian Zahedran, in februarie a.c., atentat soldat cu 11 morti din randul "Garzii Revolutionare Iraniene". Alexis Debat, expert in contraterorism la "Nixon Centre", afirma ca liderul grupului "Jundullah"- Abd El Malik Regi - "este in parte traficant de droguri, in parte taliban si activist sunnit". Autoritatile americane au negat orice implicare dar au recunoscut ca liderul Regi este in contact cu Washingtonul.
SUA colaboreaza, de altfel, cu sunnitii extremisti din miscarea talibana, care - pana mai ieri - ani faceau obiectul "razboiului cu teroristii".