Cele doua siameze romance care vor fi separate de medicii americani au trecut cu bine de prima interventie.
Anastasia si Tatiana, siamezele romance care nu s-au putut privi niciodata fata in fata, au trecut ieri peste primul hop al seriei de ope

Cele doua siameze romance care vor fi separate de medicii americani au trecut cu bine de prima interventie.
Anastasia si Tatiana, siamezele romance care nu s-au putut privi niciodata fata in fata, au trecut ieri peste primul hop al seriei de operatii in urma carora vor fi separate.

Doctorii de la Rainbow Babies & Childrena€™s Hospital - Ohio au anuntat ieri ca gemenele s-au trezit si sunt vioaie dupa operatie, dar ca prima interventie a fost intrerupta, deoarece tesutul cerebral al uneia dintre micute era umflat, iar presiunea sangelui era mai scazuta decat ar fi trebuit.
Medicii au descoperit inflamatia din tesutul cerebral al Anastasiei dupa ce au taiat o bucata de os. Cand au vazut ca inflamatia nu cedeaza dupa administrarea de medicamente, au decis ca e mai bine sa intrerupa procedurile. Doctorii spun ca, desi nu au putut interveni pe creier, asa cum isi propusesera, au obtinut informatii care le vor fi de mare ajutor.Anastasia si Tatiana Dogarus-au nascut la 13 ianuarie 2004, intr-o clinica de langa Roma - Italia.

CLUJENI. Parintii lor, Alin si Claudia, sunt clujeni. Ei au plecat din Romania in 2001, impreuna cu fetita lor Maria, care avea atunci1 an, dupa ce Alin Dogaru, preot greco-catolic, a primit o parohie intr-un oras din sudul Italiei.
In 2003, Claudia, de profesie asistenta, a aflat ca este insarcinata. Prima ecografie, facuta in a noua saptamana de sarcina, le-a aratat ca asteptau gemeni, despre care doctorii au spus ca sunt "foarte apropiati". In a 19-a saptamana de sarcina, dupa o vacanta petrecuta in Romania, parintii au fost informati, dupa o ecografie, ca gemenele sunt unite in zona capului. Medicii au propus un avort, insa romanii au refuzat.
Fetitele s-au nascut cu sase saptamani inainte de termen, prin cezariana. Ele sunt unite in zona capului, boala pe care specialistii o numesc "craniopagus".

VORBESC ROMANA SI ENGLEZA. Tatiana si Anastasia au acum 3 ani si, potrivit ABC News, vorbesc engleza si romana, merg in picioare, iar testele facute au aratat ca nivelul lor de inteligenta este acelasi ca al copiilor de varsta lor. Le plac povestile, jucariile (pentru care se mai cearta din cand in cand), le place sa se uite la televizor si sa o imite pe Maria, sora lor mai mare. Gemenele au insa caractere si comportamente diferite: una e mai incapatanata, alta mai blanda; una e matinala, celeilalte ii place sa doarma pana mai tarziu.
Familia Dogaru a ajuns in SUA, pentru operatie, cu ajutorul unei fundatii care va suporta costurile ce se apropie de 5 milioane de dolari. Alin Dogaru a primit o parohie in Statele Unite, pentru a fi impreuna cu sotia si cu fiicele.
Doctorii de la Rainbow nu stiu deocamdata cat de mult tesut din creier impart fetele. Potrivit Beacon Journal, separarea chirurgicala implica un risc foarte mare si s-ar putea ca una sau chiar amandoua fetitele sa nu supravietuiasca.
Procedura le-ar putea pune pe siameze in situatia de a sangera pana la deces. Boala fetelor este considerata letala. Cei mai multi dintre gemenii care se nasc uniti in acest fel mor la nastere. Doar 10% traiesc pana la varsta de 10 ani.

ETIC? Mai multe voci au sustinut ca operatia de separare a celor doua n-ar fi un gest etic si ca fetele ar trebui sa fie lasate sa se bucure de viata, atat cat mai au de trait. Mama gemenelor a declarat ca i-ar fi placut ca fetitele ei sa poata lua singure decizia in privinta operatiei, dar se teme ca nu vor trai atat de mult, incat sa ajunga sa poata lua o asemenea hotarare. Ea le-a multumit ieri medicilor pentru grija pe care o poarta fetitelor sale.

DUPA OPERATIE
"Stim ca doctorii sunt precauti si se preocupa ca fetele sa fie in siguranta. Vrem sa multumim tuturor celor care ne sunt alaturi si se roaga incontinuu pentru fete"

CURAJ
"Nu pot sa stau si sa astept sa vad ce se intampla. Trebuie sa fac ceva. Daca nu fac, e ca si cum le-as condamna, si nu as putea sa suport asta. Sunt atat de pline de viata si de vesele si cred ca intotdeauna vor fi fericite. Merita o sansa! Sunt din ce in ce mai puternice, pe zi ce trece!"

O BUCURIE
"Aceste fetite mi-au schimbat viata. Nu stiu de ce, dar niciodata nu l-am invinovatit pe Dumnezeu ca mi le-a dat asa. Fetele sunt bucuria mea de zi cu zi!"

ASTEPTARE
"Nu vreau sa-mi fac prea multe sperante, ca sa nu fiu dezamagita. Dar sper!..."
Claudia Dogaru, mama fetitelor


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.