Goana dupa aur

La Rosia Montana, legendele se impletesc cu realitatea. Holoangarii, vechii cautatori de aur, au lasat locul oamenilor care isi duc existenta de pe urma unui sac cu bolovani pe care-l macina ca sa obtina un gram de metal pretios. In unele nopti, galeriile intortocheate din munti scrasnesc de uneltele celor care vor sa stoarca putin praf galben.

Ca sa afli povestile vechilor si, mai ales, pe cele ale actualilor cautatori de aur, nu poti decat sa asculti vorbele spuse soptit ale unor sateni care si-au dus toata viata intre muntii bogati in pretiosul metal. Vorbe spuse cu teama, smulse cu promisiunea ca nici numele, nici chipul nu le vor fi facute cunoscute. Si, desi sunt unii sceptici sau altii care se jura cu cerul si cu pamantul ca holoangarii, adica hotii de aur, au disparut de mult, alte voci spun ca sarmanii din sat sau oameni organizati in adevarate retele tulbura noaptea linistea muntilor.

VIATA LA UMBRA AURULUI. In Rosia Montana, comuna din Patrulaterul Metalifer, aurul a ispitit dintotdeauna. Romanii au venit in Dacia manati de dorinta de a salva un imperiu in declin. Au stors cu metodele vremii cantitati uriase din metalul galben, insa pentru epocile urmatoare muntii au mai pastrat din comoara. In miile de ani de cand se exploateaza aurul si argintul, la Rosia Montana au devenit parte din peisaj taurile, lacurile artificiale in care se spala minereul, steampurile in care se separa piatra de aur, gurile de mina, cheliturile de pe versantii domoli. Multe neamuri s-au adunat in vaile pe unde Raul Rosia curge ruginiu, spaland carierele din Carnic sau Cetate.

EPOCA DE AUR. Daca ajungi in Rosia Montana si stai de vorba cu localnicii, e imposibil sa nu afli de legenda bogatasilor care mergeau acasa de la birt cu trei trasuri: in una puneau bastonul, in cea de la mijloc veneau ei. Iar in ultima - taraful ce-i conducea pana la poarta. Minerii care dadeau peste vreun filon bogat isi schimbau stilul de viata de la o zi la alta si ceilalti, invidiosi, ii urmareau in galerii ca sa vada unde tarnacoapele lor au lovit norocul. "Se zice ca era aur ca graul pe bolovani sau ca mozaicul, si peste cine dadea norocul om era. Astia deveneau un fel de parlamentari, oameni importanti care te privesc de sub ochelari fumurii. Chefurile pe vremea aceea erau ca in basme, cu galeti din care se bea vinul, cu oameni petrecuti de tarafuri nesfarsite pana acasa", leagana legendele pictorul din sat, Dumitras. Prin anii a€™30, ne povesteste consilierul local Eugen Cornea, localitatea numara aproape 24.000 de locuitori, de mai multe natii si religii. Drept dovada stau bisericile de culte diferite care au fost construite in oras: ortodoxe, romano-catolice, unitariene, greco-catolice, reformate. "Aici era Eldorado, o comunitate prospera, minele fiind private pana in 1948", conchide Cornea.

Saptamana in Rosia Montana, vechea Alburnus Maior, decurgea in felul urmator: de luni pana vineri, oamenii umpleau bazinele sau taurile cu apa, sambata si duminica macinau bolovanii purtatori de aur, separau piatra de metalul pretios, dupa care mergeau cu aurul obtinut la banca. "Carele cu bolovani coborau in sat, pietrele erau maruntite, apoi macinate. Asa se scoteau cam 10-15 grame de aur la un transport", isi aminteste un localnic.

SEMNE DE PROSPERITATE. In acele vremuri de indestulare, miezul Muntilor Apuseni era privit ca loc de capatuiala pentru multi europeni. "Pe atunci, femeile usoare din Franta si Spania veneau in munti la noi. Cate o dama din astea super era adusa de cate o baba, pestele ei, ca sa ia mintile barbatilor. Pe care-l vedea mai lesinat, dama ii zicea sa fure aur pentru viitorul lor. Venea un alt pretendent care, gelos pe cel dintai, il omora si ii lua locul. Intre timp, dama strangea o cantitate considerabila de aur, il baga la valiza si pe-aci ti-e drumul... la Paris", povesteste pictorul din sat, fost maistru miner la Rosia Montana.

BLESTEME. Comorile si filoanele bogate nu aduceau numai o viata lipsita de griji. Legenda unui localnic peste care a dat duhul capricios al norocului spune ca, prin anii a€™40, un barbat din Vartop a vrut sa-si pavoazeze curtea. Sapand in munte dupa piatra, a dat de o caldare plina cu bani de aur. Mare bucurie pe bietul miner, care abia avea ce sa puna pe masa familiei. Omul a luat caldarea, a dus-o in casa si, gospodareste, s-a pus pe numarat banii. Nu apucase sa se obisnuiasca cu zornaiala placuta a banutilor, cand s-a trezit in incapere cu un necunoscut. "Ce-ai gasit sa duci inapoi!", s-a rastit strainul misterios. Omul a povestit ca, atunci cand s-a intors sa plece, necunoscutul avea copite si coada. Gasitorul comorii s-a dus sa targuiasca bunatati pentru sarbatorile ce se apropiau, dar crize epileptice au pus stapanire pe el. Preotul din sat l-a sfatuit sa duca inapoi comoara gasita, dar nu oricum, ci calcand numai pe presuri de in, ca sa fie primita. Cu nevasta punandu-i un pres inaintea fiecarui pas, omul a ajuns la locul unde descoperise caldarea cu bani si a scapat de blestem.

VALVE. Si astazi exista credinta ca in galeriile parasite sunt niste stafii numite valve. Ele sperie minerii slabi de inger, care mai au si ceva pacate in plus. "Un barbat care-si cam batea nevasta a intrat in mina intr-o dimineata si si-a vazut femeia venind spre el, imbracata in mireasa, desi stia ca a lasat-o acasa. A iesit din galerie mort de frica, si-a aruncat casca de protectie si de-atunci n-a mai calcat in mina. La putin timp s-a mutat din comuna", transmite legenda un rosian.

Am intrat si noi in galeriile pustii si racoroase in jurul carora s-au tesut atatea zeci de povesti. Cateva guri cascate in Masivul Carnic ne-au purtat ca pe un mat zgrunturos in maruntaiele muntelui. Din interior ai impresia ca tot muntele e un urias gaunos, cu bolgii in care picura apa galitoasa din tavan, cu mai multe niveluri la care poti urca pe scari de lemn, cu coranzi - gropi uriase in care poate incapea si o biserica. Bezna densa din labirint e taiata de firavele noastre lanterne. Nu poti sa nu te gandesti cum mai iesi daca ramai si fara firisorul acela de lumina. Mai in adancuri dai peste adevarate intersectii, guri cascate in toate directiile, galerii etajate ca un fagure de miere. De-a lungul peretilor vezi din loc in loc numere manjite cu vopsea, marcaje ale minerilor. Proaspete, cu portocaliu, apar semne si numere scrise cu spray colorant, neintelese pentru un neinitiat.

MIRAJ. Un fost miner, care stie ca in palma toate galeriile din zona, ne-a spus ca marcajele arata de unde s-au luat "probe" pentru a vedea daca in portiunea respectiva exista aur sau nu. "Iei doi pumni de pamant, vezi acasa ce si cum, apoi vii la sigur. Pai, cum iti dai seama? Unii au rasnite acasa. Faci un fel de faina din piatra, apoi dai sa vina apa sa-ti ia sterilul. Aurul ramane la fund, ca e mai greu. Ramai cam cu doua kilograme de pirita, tratezi cu mercur. Iei ce-ai obtinut si pui intr-o panza de in, storci, bagi pe aragaz, topesti si aia e", explica minerul care nu a vrut sa-si dea numele. Umbla vorba prin sat ca si in zilele noastre ar fi niste holoangari moderni, organizati in retele. Acestia vin noaptea si cauta filoanele, fac marcaje, sapa santuri fine pe urmele foitelor de aur. Sunt si echipe de copii care vad asta ca pe o aventura, desi a lua aur din galerii e ilegal. Gramele pe care le obtin dupa saptamani de munca le vand apoi cu 15-20 de lei. Ba sunt chiar si pensionari care vor sa-si rotunjeasca veniturile si cara saci cu bolovani din muntele generos. "A fost o vreme cand mai erau instalatii de fier in galerii ramase dinainte de a se inchide mina. Veneau oamenii sa le ia si sa le vanda la fier vechi, caci se vindea mai scump decat aurul si nu trebuia atata truda", povesteste fostul minerul.

---

Despre autor: