Festivalul International de Film Transilvania aduce la acest sfarsit de saptamana, la Sibiu, evenimente importante. Astazi, publicul sibian se va intalni la Pavilionul CCE, la ora 20.30, cu invitatul de onoare al editiei de anul acesta a TIFF-ului, Franco Nero, care va fi prezent la proiectia unicului film pe care l-a regizat pana acum, "Forever Blues". Tot astazi, la Sibiu va fi prezenta actrita Irina Petrescu, la proiectia de la ora 18.00, a filmului "Rautaciosul adolescent", la acelasi Pavilion CCE, . La aceasta a sasea editie a TIFF-ului, Irinei Petrescu i se va decerna Premiul pentru intreaga cariera, iar duminica, organizatorii Festivalului, impreuna cu regizorul Cristian Mungiu, de curand recompensat cu Palme d'Or pentru filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" au hotarat sa ofere publicului sibian, gratuit, o a doua proiectie a peliculei castigatoare.
Pe 6 iunie, la Sibiu, in cadrul TIFF-ului, a avut loc proiectia filmului caruia i s-a decernat anul acesta Marele Premiu la Cannes. In fata Pavilionului din Capitala Culturala Europeana de anul acesta s-au strans, incepand cu ora 17.30, sute de oameni care asteptau sa vada pelicula lui Cristian Mungiu, programata pentru ora 19.00, iar la casa de bilete exista inca de la inceputul zilei un anunt in care se specifica faptul ca nu mai exista "Deloc" bilete pentru aceasta proiectie. Dupa ce aproape o mie de persoane au intrat in Pavilion, alte cateva sute au ramas la usa si au facut o mica revolutie, cerandu-si dreptul de a vedea filmul, iar Cristian Mungiu a hotarat sa le ofere sibienilor o a doua proiectie, gratuita, in cursul zilei de duminica.
Povestea celor doua fete din Romania anului 1987, incepe brusc, intr-o camera de camin, cu o discutie simpla, si se sfarseste, la fel de simplu, la o masa, intr-un restaurant. Ceea ce se intampla intre cele doua scene este o paranteza, un crampei de viata care se elimina asemeni fetusului avortat de Gabita, lasand in loc o suferinta tacuta si inexprimabila. Extraordinarul merit al filmului, dincolo de simplitatea socanta cu care este construita povestea, e acela ca intamplarile sunt in asa fel prezentate, incat dor mai ales dupa ce filmul s-a sfarsit. Nici o scena violenta, nimic care sa bruscheze, si totusi, dincolo de asta, sunt decriptabile strigatele mute, suferintele nerostite, gandurile care macina. Construite cu un simt al firescului tulburator, imaginile se aduna dureros de vii, de lipsite de metafore, iar dramatismul devine cu atat mai puternic, cu cat nici una dintre scene nu are nimic patetic. Doar o incrancenare si o disperare care se acumuleaza treptat, pana la paroxism, si nu se elibereaza nicicum. Intre cele doua fete, Otilia si Gabita, nu mai e vorba de prietenie, ci de o solidaritate feminina dusa pana la limita. In care la un moment dat aproape ca se produce un schimb de roluri. In fapt, acesta este socul cel mare: Otilia traieste avortul Gabitei mai violent decat daca ar fi fost al ei. Si aceasta asumare a suferintei celuilalt se transmite si spectatorului. Drama functioneaza pe principiul pietrei aruncate in apa. Cercurile sunt tot mai mari si mai tulburate.
Finetea regiei este sesizabila la fiecare replica, nu este nimic in plus, nimic in minus, iar interpretarea actorilor asemenea. Anamaria Marinca, in rolul Otiliei, (de altfel una dintre favoritele la premiul pentru interpretare feminina la Cannes), isi construieste personajul cu acelasi simt al firescului ce caracterizeaza, de altfel, intregul film. O empatie perfecta, o mulare exacta pe sentimentele celeilalte, o acceptare suprema a suferintei si mai ales o intelegere a situatiei mai profunda decat cea a Gabitei, toate fac ca la un moment dat avortul sa para trait mai intens de Otilia. La fel de convingatori Laura Vasiliu, in rolul Gabitei, si Vlad Ivanov in rolul dlui Bebe. Desi intr-o postura in care ar fi usor de alunecat in patetic, Laura Vasiliu pastreaza echilibrul intre asumarea unei trairi si exprimarea ei. Iar Vlad Ivanov, intr-o partitura pe contre-emploi, (barbatul care vine sa produca avortul, dar le cere, in schimb sa se culce cu el) nu forteaza nimic, fiecare gest si fiecare cuvant sunt construite in spiritul adevarului, conturand un personaj cu mult mai complex decat pare la prima vedere. Si incredibil este faptul ca, fara urma de violenta fizica, scena avortului este cu mult mai puternica si mai incarcata de tensiune decat daca lucrurile ar fi fost aratate explicit. O biografie a dlui Bebe, dezvoltata intr-un film ar putea fi subiectul unei alte povesti...