Exista si un lucru bun in permanenta agitatie politica provocata de majoritatile slabe din Parlamentul de dupa 2004. Descopar aproape cu incantare ca politicianul roman nu este chiar atat de prost pe cat se crede indeobste. Schemele, strategiile, manipularile, tertipurile si mismasurile politice cer un efort intelectual demn de toata stima. Sa luam numai situatia actuala provocata de propunerea lui Basescu de formare a unui guvern PNL-PD-PLD. La prima vedere, este o ineptie de proportii. Lui Basescu i se poate imputa ca incearca sa pescuiasca in ape tulburi in speranta, cam lipsita de fundament, ca liberalii s-ar revolta impotriva lui Tariceanu, daca acesta este pretul pentru ramanerea la putere. Insa ar fi prea putin pentru un mare maestru al combinatiilor cum este Basescu. Acesta de-abia asteapta ca liberalii sa-l trateze cu spatele. Atunci ar putea sa spuna ca el s-a implicat in rezolvarea crizei, a venit cu o solutie conforma cu rezultatul de la alegerile din 2004, dar nu a fost acceptata. Asa ca singura modalitate de a scoate tarisoara din criza este un guvern care sa includa PSD, oricata repulsie ar arata presedintele. Iar pesedistii au avut si ei la ce sa se gandeasca in perioada asta, din moment ce turbulentii de la PD le-au pus sula in coaste, cum ar spune Ion Iliescu, ca sa se hotarasca odata in ce luntre isi tin intreg posteriorul. Noroc ca a venit marele maestru al combinatiilor, Viorel Hrebenciuc, cu solutia salvatoare: "Dam jos guvernul, dar cu motiunea noastra". Adica vor sa stea in doua barci pana la data fixata de ei, fara sa mai fie acuzati ca au niscaiva intelegeri impotriva naturii cu noul "patriarh" al dreptei romanesti, Popescu-Tariceanu. Oricum, pesedistii au motive sa fie incantati de rezultatele activitatii lor intelectuale: iau o chelfaneala zdravana la referendum, iar asta ii aduce in cartile guvernarii chiar cu concursul lui Traian Basescu. Si pedistii dau dovada de mare creativitate. Sunt siguri de caderea guvernului, chiar daca motiunea de cenzura nu trece. De altfel, scopul acesteia a fost atins chiar atunci cand au reusit sa o depuna la Parlament. Odata intrata in procedurile parlamentare, statu-quo-ul politic de pana atunci a fost spulberat. Boc si compania au reusit sa tulbure apele, acum n-au decat sa stea pe mal cu undita in mana pentru ca ceva-ceva tot vor pescui din balta mocirloasa. Haios ar fi ca PSD sa-si asume guvernarea fara PD, urmand ca democratii sa fie in postura in care erau pesedistii fata de cabinetul lui Tariceanu, de sustinator nedeclarat. Insa evaluarea activitatii intelectuale din partide nu are aceleasi rezultate peste tot. Brainstormingul la care Tariceanu si aliatii sai din partid au recurs pentru a se debarasa de platformisti i-a obosit teribil, asa ca acum dau impresia ca asteapta sa fie executati de cei mai ageri de minte. In loc sa gaseasca o solutie viabila de salvare a PNL, Tariceanu a venit cu ideea sa coaguleze in jurul sau "adevarata dreapta", PNL-AP-PNTCD. Pe scurt, liberalii vor sa-si ridice singuri pragul electoral printr-o alianta cu aceste partide fantoma. De parca salvarea ar putea veni de la Emil Constantinescu, asociat cu cea mai mare dezamagire postrevolutionara a romanilor, si a lui Marian Milut, care, intr-un timp, punea la cale salvarea Romaniei impreuna cu Gigi Becali. Iar culmea mizeriei liberale consta in aceea ca PNL a dat bani frumosi eminentelor cenusii Finkelstein si Silberstein pentru a ajunge in situatia albastra in care se zbat astazi. Cei doi nu fac nici doua parale pe langa oameni ca Nicolicea de la PSD, cel care a iesit din anonimat datorita amendamentului prin care Parlamentul isi rezerva dreptul de a tine sau nu seama de votul de la referendum. Eugen Nicolicea este un om care merita tot respectul pentru ca trebuie sa cochetezi cu genialitatea ca sa faci asa ceva prin intermediul unei hotarari a Parlamentului, care nu poate fi atacata la Curtea Constitutionala. Mintea sclipitoare a lui Nicolicea straluceste si mai mult in comparatie cu sforarul-sef de la PRM, Gheorghe Funar. Am dubii ca Funar este demn de un asemenea titlu, din moment ce rafinamentul maxim de care este in stare este sa numere semnaturi de pe listele de la motiune si sa faca plangeri la Parchet si sa sustina orice ineptie cu o privire mai candida decat a soldatului Svejk. Dar, vorba lui Vadim, sforarii n-au loc intr-un "partid de justitiari si patrioti". Paguba lor, deoarece cei care au sforari prospera, iar cine n-are ar trebui sa-si cumpere. In fond, indignarile noastre ar trebui sa-i crute pe sforari si sa se indrepte catre prostii onesti al caror cel mai pretios organ este mana in care tin cartela de vot de la Parlament.