Nu este un val de sinucideri. Este doar un sir de intimplari bine unse si trecute prin masina de ambalat emotii a presei.

Le-ati vazut pe gemenele spinzurate? Dar pe fata care si-a pus streangul dupa ce si-a scris pe piept „scoala sint eu"? Poate ca totusi nu v-a scapat baiatul din Bucuresti care s-a spinzurat si el pentru ca luase o nota prea mica la tezele nationale. De elevul ce s-a aruncat de la balconul iubitei lui, care ii era si profesoara, sigur ati auzit. Nu v-am lasat noi, cei care scriem, care filmam, care vorbim la radio. Nu v-am lasat sa treceti nepasatori. V-am bagat moartea in simturi, indesind-o pe gaura atit de mica ce lasa razele de lumina sa patrunda in ochi. Pe conductele sinuoase ale auzului. Nu este un val de sinucideri. Nu este un val de morti. Nu este un val de tragedii. Este doar un sir de intimplari bine unse si trecute prin masina de ambalat emotii a presei.

Cu multi ani in urma, am aflat ca un vecin de la tara s-a spinzurat de un copac din padure. Cind am ajuns acolo, oamenii chiar tineau minte acel copac, desi pentru mine era inconjurat de citeva sute de exemplare identice si nu sarea in ochi. Atit. Nu tu ziare. Nu tu televiziuni. In acel sat, urma lasata de sinuciderea unui tinar era un copac, cum sint multi altii. Fara nimic deosebit. Aproape ca si cel care murise agatat de el, spun cei de acolo. Si atunci de unde vine acest apetit al ingurgitarii mortii?

Oare gemenele din Cluj ar mai fi ajuns pe prima pagina a ziarelor daca nu erau gemene si se spinzurau una in Turda si alta la Mizil? Sint atitia dascali ce le baga in cap elevilor, inca din primele clase, ideea ca scoala sint ei. Dar cit de des ii vezi la televizor? La fustitele fetitelor de clasa a VIII-a se mai uita peste ochelari profii de fizica sau de istorie. Iar liceenele cu bustul dezvoltat devin nu rareori obsesia celor care le predau matematica si incearca sa uite ca au vreo 30-40 de ani avans in viata si frustrari. Mustruluit cu sirg si aruncat in temnita dizgratiei, un copil se poate inchide in sine si se face mic, pina moare.

Precum acel nefericit care murise spinzurat in padure a scos in evidenta un copac, acum excesul mediatic al sinuciderilor ne arata citiva arbori. Intrebarea care se pune este: sintem prea obositi sa ne uitam la restul copacilor sau prea obisnuiti cu cei pe care abia acum ii vedem? Atit de obisnuiti incit, de cele mai multe ori, nici nu ii mai bagam in seama, iar supraexpunerea lor accidentala ne da senzatia de noutate?