Costurile unei oferte publice initiale (IPO) la bursa din Londra sunt 8% din valoarea ofertei, a spus miercuri Cornel Fumea, director general al BRD Securities, la un seminar despre avantajele listarii pe piata de capital.
Dintre avantajele atragerii de capital de la London Stock Exchange, seful BRD Securities a amintit ca, in cazul in care compania indeplineste toate conditiile necesare, la bursa londoneza listarea se petrece in circa trei luni, in vreme ce la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) procedurile se realizeaza intre sapte luni si un an si jumatate. La bursa din Londra, listarea pe piata principala prevede vanzarea in cadrul ofertei a unui pachet de minimum 25% din capitalul social, iar pe piata alternativa (AIM) nu exista vreo limita a pachetului listat.
Cornel Fumea a spus ca listarea Transelectrica la Bursa de Valori Bucuresti a costat 2,4% din valoarea ofertei.
Anul trecut, in august, Razvan Purdila, responsabilul Transelectrica privind piata de capital, declara ca listarea companiei a generat costuri de 10,59 milioane lei (3 milioane euro), compania obtinand 123,14 milioane lei (34,88 milioane euro) in urma vanzarii de actiuni, castigul net fiind de 112,55 milioane lei (31,88 milioane euro).
Costurile listarii au reprezentat 8,6% din valoarea actiunilor vandute in cadrul ofertei publice si 1,43% din capitalul social al companiei, potrivit calculelor hartiei.
Comisionul intermediarului financiar (comisionul de succes) a fost de 2,25% din valoarea vanduta a ofertei publice, fiind singura componenta variabila a contractului de intermediere. La acest comision s-a adaugat suma de 150.000 euro, pe care compania a platit-o intermediarului pentru intocmirea documentatiei necesare listarii, platit esalonat.
Taxele si comisioanele platite de Transelectrica catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si catre Bursa de Valori Bucuresti "au fost in conformitate cu reglementarile acestor institutii", au declarat oficialii companiei. Potrivit reglementarilor CNVM, comisionul perceput pentru astfel de operatiuni este de 0,15% din valoarea ofertei. La Bursa de Valori Bucuresti s-au platit doua comisioane de 0,1%, pe care institutia le percepe pentru inscrierea la cota si pentru tranzactionare, au precizat reprezentantii companiei.
In plus, compania a avut costuri legate de campania de promovare, de tiparirea si distribuirea prospectelor si de organizarea adunarii generale a actionarilor. La acestea s-au adaugat sumele cheltuite pentru consultantul juridic, pentru audit si pentru autentificarea documentelor, au mai spus reprezentantii companiei.
Listarea companiei la Bursa de Valori Bucuresti a fost intermediata de un consortiu format din Raiffeisen Capital and Investment, Alfa Bank si BRD Securities. In costurile totale ale listarii, de trei milioane euro (10,59 milioane lei), sunt incluse atat comisioanele consortiului care a intermediat listarea, cat si comisioanele care trebuie platite catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
La sfarsitul lunii iunie, Bursa de Valori Bucuresti a renuntat la tarifele de procesare si de admitere la tranzactionare pentru companiile care incheie procesul de listare pana la sfarsitul anului 2006 si deruleaza oferta publica prin intermediul BVB.
Deoarece Transelectrica avea nevoie de investitii masive in tehnologie, lucru consemnat de analistii de la agentiile de rating Moody's si Standard&Poor's, care presupuneau ca Transelectrica s-ar putea lista chiar la Bursa de la Londra, unde, potrivit oficialilor pietei de capital romanesti, costurile de listare sunt mai mici ca la Bucuresti.
Insa, sefii Transelectrica au explicat ca listarea companiei nu s-a facut "in interesul strict al companiei", ci a avut ca scop intarirea pietei de capital romanesti si a facut parte din asa-numitul program "O piata puternica", initiat de guvern. Pe de alta parte, pentru a fi un succes, listarea la Londra ar fi presupus vanzarea unui pachet de actiuni mai mare decat cel de 10% din capitalul oferit la Bucuresti.
"Decizia de listare a companiei a apartinut Ministerului Economiei si Comertului, care este actionar majoritar. Exista posibilitatea listarii companiei si la o bursa straina, chiar la Bursa din Londra", a admis Purdila, dar conditiile impuse de institutia engleza erau peste puterile de atunci ale companiei.
Conform prospectului de Oferta publica al companiei, din cele 7,3 milioane de actiuni scoase la vanzare, 60% au fost destinate investitorilor care subscriau minimum 500.000 de lei, restul de 40% fiind rezervate investitorilor care investeau intre 2.000 si 500.000 de lei. (NewsIn)