Credeam ca stiu cum e cind moare o lume si se naste o alta. In decembrie 1989, prima mea experienta de genul acesta, eram extatic. Universul intreg vibra, apele erau clar despartite si aerul tare al libertatii izbea strazile decazute, facindu-i pe oameni sa-si piarda mintile.

Credeam ca acesta este semnul trecerii de la o lume la alta: o hiper sau o hipotrofiere a libertatii in cetate, produsa astfel incit, in ambele cazuri, oamenii sint in soc. Acum imi dau seama ca o lume mai poate muri si altfel: de plictiseala zgomotoasa, pentru ca s-a epuizat pur si simplu, pentru ca si-a devorat, singura, substanta. Plictiseala cadaverica a dezbaterilor politice imi spune ca sintem la sfirsit de drum. Politica romaneasca, asa cum a fost inventata de dl Ion Iliescu in anii ’90, cu bunele si relele ei, piere. Piere de mina dlui Basescu, despre care inca mai cred ca e singurul viu autentic, pentru ca e singurul care are viziunea zorilor de dupa intunecare. Actorii politici au devenit in asemenea masura previzibili incit poti pune pariu pe fiecare vorbulita a lor, iar casele de pariuri nu ar da cote mai mari de 1 la 1,01 si, chiar si asa, ar falimenta rapid. PD spune despre PNL ca s-a aliat cu PSD. PNL spune despre PD ca provine din FSN. PSD se baga, dar spune ca nu vrea sa se bage. Basescienii zic de dl Tariceanu ca a tradat, iar dl Tariceanu zice de presedinte ca nu e „european" si o tine langa cu dictatorii din spatiul ex-sovietic. Altfel, masina de zgomote lucreaza din plin. Nu s-a oprit o clipa. Negocieri, oferte la televizor, talk-show, declaratii-bomba, ocheade, motiuni, scandaluri, tatonari, indignari, telefoane, stupefactii sonore, aplauze, huiduieli, in fine, nimic din recuzita colorata a Mosilor politici nu lipseste. Dar, daca faci efortul de a asculta vorbele cu atentie, intelegi imediat. Sintem in plin teatru absurd. Personajele mesteca un set limitat de cuvinte, mereu aceleasi, pina cind le transforma in nisip, le rapesc orice sens, le descompun. La Ionesco, asemenea personaje intra intr-un soi de transa a vidului, sint, cel mai adesea, jucate de actori ca un fel de masini de cuvinte, complet depersonalizate, care dau rateuri si, in final, nu pot sa mai dea altceva decit rateuri. Politicianul de azi insa isi pastreaza vigoarea, ramine in autenticul lui si reuseste sa practice cu vioiciune discursul mort. De aceea si pare inspaimintator: viul, care este si mort in acelasi timp, se cheama vampir.

Ce va urma este, in totalitate, responsabilitatea dreptei. PSD e complet debusolat, e incapabil sa propuna un proiect, nu articuleaza altceva decit platitudini precum: „ne trebuie un guvern cu sustinere parlamentara". Partidul si-a transplantat creierul liderului sau. Speranta renasterii, asadar, este la dreapta. Acolo, PNL incearca o aglutinare cu AP si cu PNTCD. In alt colt, PD incearca ceva cu PLD. Am sentimentul ca, miscindu-se repede, PNL a furat tema de la PLD si o sufoca, stabilind cine e autentic de dreapta si cine e „vopsit". Se repeta eroarea PNTCD. Va amintiti ca, pe cind partidul dlui Ion Diaconescu se scufunda, grupuri si grupuscule se excomunicau pe motivul ca ceilalti nu sint „autentic taranisti". Acum, liderii PNL dau, si ei, certificate de puritate ideologica. Nu vorbim cu PD pentru ca „nu este de dreapta". Nici cu PLD pentru ca, ati ghicit, „nu este de dreapta". PLD replica, bineinteles, ca nici PNL „nu este de dreapta". Si totusi, cu sau fara ei, lumea noua se naste. Parca e preferabil fara ei, nu?