N-aveam nici o indoiala ca Traian Basescu nu va fi demis la Referendum. Existau o mie si unul de motive pentru a fi sigur ca romanii nu vor fi  de acord cu un fapt atat de grav cum e caderea unui presedinte la jumatate de mandat. Ba, mai m
N-aveam nici o indoiala ca Traian Basescu nu va fi demis la Referendum. Existau o mie si unul de motive pentru a fi sigur ca romanii nu vor fi  de acord cu un fapt atat de grav cum e caderea unui presedinte la jumatate de mandat. Ba, mai mult, asa cum am mai scris, ma asteptam ca romanii sa iasa la vot intr-o proportie spectaculoasa si sa puna stampila pe NU. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat in 1994 daca Parlamentul il suspenda pe Ion Iliescu. Sectiile de vot ar fi fost luate cu asalt din zori.
Printre  cele o mie si unul de motive se numara si faptul ca Traian Basescu n-a savarsit "fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei". Asa cum am mai scris (si nu o data), Traian Basescu a fost suficient de abil pentru a nu incalca spectaculos Constitutia in ambitia de a fi Jupanul Romaniei. Si cu toate acestea, Traian Basescu a dobandit in cei doi ani si jumatate de mandat prerogative peste cele fixate de Constitutie, obtinand puteri pe care nu le-a avut nici un alt presedinte postdecembrist. I-a reusit acest lucru printr-un proces pe care l-am putea denumi fortarea prevederilor Constitutiei.
Constitutia a fost astfel alcatuita, incat multe decizii sa fie luate in urma unui acord intre presedinte si premier. Exploatand aceasta realitate, Traian Basescu a procedat in stilu-i deja cunoscut. Cel de a intinde mana si a lua un bun care apartine si altuia.
La inceput, in perioada de miere a raporturilor cu premierul, profitand de moliciunea acestuia, Traian Basescu si-a asumat ca fiind in exclusivitate
de-ale domniei sale decizii prevazute de Constitutie ca fiind ale amandurora. Ulterior, dupa ce relatiile dintre cei  doi s-au racit si s-au inrautatit, Traian Basescu a continuat sa-si asume deciziile comune printr-o interpretare in folos propriu a Constitutiei. Acum, profitand de buimaceala din PSD, dar si folosind diversiunea mediatica despre o asa-zisa criza politica, Traian Basescu a declansat o campanie isterica de schimbare a Guvernului Tariceanu. Si nu e vorba despre discutiile avute cu liderii PSD, de fagaduielile facute acestora intr-o maniera negustoreasca, fara nici o legatura cu democratia, ci de consultarile la care au fost invitate azi partidele parlamentare.
Scrisoarea trimisa liderilor si data publicitatii vorbeste despre o propunere a Presedintiei (!) "de a identifica un premier care sa prezinte Parlamentului o echipa guvernamentala axata pe reprezentanti ai PNL-PD-PLD". Sa lasam la o parte ca Traian Basescu, plecand de la aceasta propunere, si-a ingaduit sa lanseze o invitatie unui partid care nu e parlamentar - PLD, dovada zdrobitoare a arbitrariului la care se deda dupa un referendum interpretat dupa bunul sau plac. Sa citim scrisoarea si sa ne facem cruce!
Stiind ca nu se mai poate pune problema suspendarii, Traian Basescu incalca fatis, in vazul intregii natiuni, Constitutia. Potrivit Constitutiei, presedintele are dreptul de a chema partidele la consultari pentru desemnarea unui candidat la functia de prim-ministru in doua imprejurari mari si late:
1) Dupa alegeri generale, potrivit articolului 103, alineatul 1.
2) Cand Guvernul cade in urma unui motiuni de cenzura, potrivit articolului 110, alineatul 3.
Guvernul Tariceanu n-a cazut in urma unei motiuni de cenzura. Pana atunci presedintele Romaniei nu poate invita partidele parlamentare la consultari pentru a desemna un nou prim-ministru. O asemenea prerogativa exista in monarhia constitutionala din Romania de dinainte de instalarea comunismului. Ar fi fost de asteptat ca partidele parlamentare sa refuze invitatia, luand pozitie fata de asumarea anticonstitutionala a acestei prerogative de catre Traian Basescu. Obsedate de ciozvarta puterii, gata astfel sa dea cu tifla principiilor, partidele parlamentare, cu exceptia PRM, au decis sa mearga la Cotroceni. Devenind complice la incalcarea Constitutiei de catre Traian Basescu si, lucru mult mai grav, la asumarea de catre presedinte a unui drept pe care nu-l are: cel de a desemna un premier, pentru ca asa vor muschii lui. Se repeta astfel in peisaj postdecembrist orbirea politicianista care a facut posibila dictatura lui Carol al II-lea.
Pentru ca si aventurierul cu mustacioara a distrus democratia de la noi speculand punerea intre paranteze a principiilor de catre partide de dragul ajungerii sau ramanerii la putere.
Mai mult ca sigur, consultarile vor esua. Traian Basescu va ramane cu aceasta prerogativa.
Si o va folosi din plin si in cazul altor guverne. Devenind, iata, din presedinte Rege al Romaniei!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.