Social-democratii au decis sa nu sustina motiunea de cenzura a PD si PLD. Insa anuntul lui Mircea Geoana este departe de a fi unul transant, deoarece lasa in suspensie atitudinea oficiala pe care PSD urmeaza sa o aiba fata de guvernul PNL-UDMR. In primul rand, in Biroul Permanent nu s-a decis clar daca parlamentarii partidului vor vota impotriva sau se vor abtine de la vot prin parasirea salii. Deocamdata, pesedistii nu par sa se fi hotarat cum vor incerca sa iasa din clinciul in care s-au trezit prinsi de depunerea motiunii de cenzura. Daca vor vota impotriva acesteia, vor fi acuzati de colaborare cu PNL, fapt pentru care multi sustin ca ar trebui sa se recurga la solutia "curajoasa" a parasirii salii in momentul votului. Ambiguitatea pozitiei PSD este determinata si de lipsa unei intelegeri clare cu ceilalti protagonisti. Conform unor surse citate de Mediafax, duminica seara conducerile PSD si PNL s-au intalnit pentru a negocia sustinerea Guvernului. Oferta lui Tariceanu a dezamagit. Primul-ministru considera ca situatia ar trebui sa ramana neschimbata deoarece "nu ar da bine" ca PNL si PSD sa formeze impreuna un guvern.
Pesedistii ar trebui sa sustina cabinetul Tariceanu II fara ca acest lucru sa fie formalizat intr-un fel oarecare. Mircea Geoana a replicat spunand ca "PD este mai generos", deoarece sunt de acord cu varianta unui guvern condus de presedintele PSD. "Ar fi bine sa luati scris de la Basescu treaba asta, ca s-ar putea sa va inselati", ar fi ripostat Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. Asa ca partile nu au ajuns la o concluzie, dar au convenit sa se mai intalneasca o data la finele acestei saptamani. Asta nu inainte ca Geoana sa-i informeze pe liberali ca poarta in paralel discutii si cu democratii lui Emil Boc. Cand i s-a cerut sa confirme existenta acestei discutii, Geoana s-a ferit de un raspuns clar, dar a precizat ca "nu este momentul discutiilor transparente".
In absenta unor rezultate concrete de la negocieri, pesedistii au lansat varianta unei motiuni de cenzura proprii la adresa lui Tariceanu, care sa fie lansata tot in aceasta sesiune parlamentara.
Geoana a spus ca exista astfel posibilitatea ca PSD sa-si asume guvernarea in nume propriu. Anuntand aceasta initiativa, PSD s-ar fi sustras imperativului motiunii PD, de a-si preciza pozitia fata de guvernul PNL-UDMR. In plus, daca Tariceanu ar fi fost demis ca urmare a unei motiuni de cenzura initiate de PSD ar fi putut sa negocieze de pe alte pozitii cu ceilalti protagonisti ai jocului politic. Oricum, jocurile au fost date peste cap de propunerea lui Basescu de formare a unui guvern PNL-PD-PLD.
Astfel ca sedinta Comitetului Executiv National al PSD de vineri se va desfasura dupa cu totul alt program decat cel stabilit in Biroul Permanent de ieri.