Politica nu e o simpla arta, fie ea si a compromisului, ci si un spatiu al viziunii impartasite.

Orice acord se realizeaza in jurul unui sistem de referinta, iar in absenta acestuia negocierea ramine doar o simpla tirguiala. Si daca in Romania tocmeala politica este un dat, in Europa incapacitatea strategica e rezultatul unui blocaj ideologic. Analiza spectrala a politicii europene dezvaluie un vid ideologic prost camuflat de improvizatiile partidelor politice. Cererea de democratie nu este insotita de o oferta pe masura.

Astazi, in epoca dictaturii sondajelor, politicienii si-au pierdut curajul de a mai propune perspective. Atenti doar la dinamica indicatorilor sociologici sau economici, au dezertat de la datorie. Simpli prestatori de servicii, asteapta manifestarea cererii. Oferta politica a devenit o forma impusa, lipsita de continut, mostenirea unei epoci apuse. Ideea progresului si cea a umanismului sub semnul carora a stat modernitatea au fost astfel vestejite, incit aproape nimeni nu se mai revendica de la ele, iar teama de ridicol a ridicat oportunismul, cel putin in politica practica, la statutul de ideologie dominanta. Situatia nu sta astfel doar in Romania, unde proiectele, atunci cind sint prezentate, se prezinta ca o simpla insiruire de banalitati lipsite de coerenta interna, ci in intreaga Europa. Frica de o Constitutie europeana e simptomul cel mai clar al crizei prin care trece politica astazi.

Elaborarea Constitutiei europene a fost una dintre cele mai democratice intreprinderi din istoria lumii. Si totusi e prezentata ca un esec al democratiei. Tema deficitului democratic european nu e noua, dar Constitutia, departe de a fi o consecinta a acestuia, era tocmai raspunsul la problema derapajelor administrative ale Uniunii. Transformarea unei dezbateri democratice ample in contrariul ei este una dintre cele mai reusite manipulari ale inceputului de mileniu. Mai mult decit in cazul oricarui stat-natiune, de aici sau de aiurea, redactarea Constitutiei a fost un exercitiu civic intens. La lucrarile Conventiei pentru Viitorul Europei care a pregatit textul Constitutiei au participat sute de mii de persoane atit din tarile membre, cit si din cele candidate. Numai cine n-a vrut nu s-a exprimat. Blocajul intregului proces nu este produsul unei reactii democratice, ci al incapacitatii ideologice si al egoismului politic. In Franta, votul impotriva Constitutiei la referendumul din mai 2005 a fost rezultatul crizei de viziune a stingii traditionale speculate de oportunismul unor politicieni marginali (Laurent Fabius, Jean-Marie Le Pen) care incercau sa isi asigure o trambulina pentru alegerile prezidentiale din 2007.

Tema deficitului democratic atit de populara in discursul politic despre viitorul Europei acopera de fapt un imens deficit social. Caci fara modelul sau social Europa nu poate supravietui. Insa, fixati intr-o paradigma reactiva, liderii europeni de astazi de la Sarkozy la Prodi, de la Basescu la Kaczynski, de la Blair sau Brown la Klaus ori Merkel nu pot comunica cu societatea. Iar politica prospectiva, care accentueaza latura pedagogica a politicii si care ar putea reface relatia dintre politicieni si societate, nu este la moda.