Nigeria a initiat o actiune in instanta impotriva companiei farmaceutice Pfizer, considerata responsabila pentru decesul mai multor copii carora le-a fost administrat un medicament neautorizat in timpul unei epidemii de meningita, solicitand despagub
Nigeria a initiat o actiune in instanta impotriva companiei farmaceutice Pfizer, considerata responsabila pentru decesul mai multor copii carora le-a fost administrat un medicament neautorizat in timpul unei epidemii de meningita, solicitand despagubiri de 6,95 mld. dolari, transmite Reuters, preluata de Mediafax. Potrivit documentelor depuse de autoritatile nigeriene la inalta Curte federala din capitala Abuja, Pfizer nu a obtinut aprobarea celei mai importante agentii de reglementare in domeniu si au avut un comportament lipsit de etica la testarea antibioticului Trovan in regiunea Kano, in 1996.
"Reclamantul sustine ca acuzatul nu a obtinut niciodata o aprobare din partea agentiei de reglementare relevante si nici nu a solicitat si nu a primit aprobarea pentru derularea testelor clinice inainte de desfasurarea acestora", au declarat autoritatile nigeriene. Autoritatile din statul Kano au mai initiat cu scurt timp in urma o actiune in instanta impotriva Pfizer, acuzata de derularea testelor clinice, care au cauzat moartea sau imbolnavirea mai multor copii, solicitand despagubiri de 2,075 mld. de dolari.
Pfizer a respins acuzatiile. Un purtator de cuvant al Pfizer, Bryant Haskins, a declarat ca Guvernul nigerian a fost informat in legatura cu testele clinice derulate pentru medicamentul Trovan.
Nigeria vrea sa obtina 500 de mil. dolari pentru a acoperi cheltuielile efectuate cu tratamentele si platile compensatorii pentru victimele medicamentului Trovan si familiile acestora, si 450 de mil. dolari pentru educatia publica, in vederea indepartarii neincrederii generale cauzate de testele clinice.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.