Scriu in dimineata zilei in care se va juca meciul Romania - Slovenia. Cred cu tarie in victoria romanasilor nostri. O doza de minima precautie ma pastreaza insa in afara certitudinii. In atare conditii voi aborda o tema care paraziteaz
  Scriu in dimineata zilei in care se va juca meciul Romania - Slovenia. Cred cu tarie in victoria romanasilor nostri. O doza de minima precautie ma pastreaza insa in afara certitudinii. In atare conditii voi aborda o tema care paraziteaza evenimentul, o tema inventata parsiv si exploatata in interes personal de Marian Iancu, patronul Politehnicii Timisoara. Este vorba despre scandalul creat artificial in jurul pretului de vanzare a biletelor de intrare la meciul nationalei.

Trei evenimente legate prin vecinatatea lor in timp trecut, prezent si viitor puncteaza in istoria Timisoarei fotbalistice. Finala Cupei Romaniei la fotbal, meciul Romania - Slovenia si o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne care urmeaza sa fie pusa in aplicare de Federatia Romana de Fotbal. Cum se leaga aceste evenimente intre ele si ce are pretul biletelor cu prefectura vom incerca sa explicam in continuare.
Doi gradinari de aceeasi teapa (sau teapa) au incercat sa-si vanda intre ei castraveti. Italianul Claudio Zambon pretindea ca are marfa buna (denumirea, simbolurile si palmaresul Politehnicii Timisoara) la pret bun (vreo 50.000 de dolari sau euro) pentru giulesteanul Marian Iancu. Cei doi n-au cazut la buna invoiala. Autohtonul o fi crezut ca obtine zarzavatul la pret mai bun, din productie proprie bine fertilizata cu relatii si cu foloase necuvenite.

N-a fost sa fie asa. Pentru ca macaronarul a fortat gradinaritul romanesc cu insecticid european marca TAS. Decizia tribunalului sportiv este definitiva si executorie. Daca FRF refuza punerea sa in aplicare risca sanctiuni absolut inacceptabile pentru fotbalul romanesc. Cu toate acestea Marian Iancu face incercari disperate sa intoarca mortul din drum. Cum? Prin culpabilizarea federalilor. Mai intai sustinand aiureala conform careia ar fi fost invins in finala Cupei Romaniei de arbitri. Apoi incercand sa-i convinga pe timisoreni ca pretul mare al biletelor de intrare la meciul Romania - Slovenia nu este in fapt decat o actiune dusmanoasa a federatiei indreptata impotriva suporterilor. Iancu intinde o plasa de proasta calitate. In ea nu se poate prinde decat plevusca. Si poate ceva bibani sau guvizi pe care pescarul ii are la mana. N-am sa fiu de acord cu cei care se pronunta inaintea justitiei sustinand ca Iancu este infractor de drept comun. Respect prezumtia de nevinovatie. Sustin insa cu tarie ca Iancu este un cetatean de drept comun. Ca nu trebuie sa se dedulceasca la privilegii. Iar daca sunt indivizi care i-au vandut la pret bun promisiunea unui tratament de favoare, s-o spuna raspicat.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.