Ieri am luptat toata ziua cu viata. Se intampla tot mai des ca, dupa un somn chinuit, sa ma trezesc obosit. Somnul chinuit e armistitiul dupa lupta cu viata, pe care am purtat-o si alaltaieri. Unii se nasc razboinici, altii au firi de spectatori. Totusi, si acestora parintii, profesorii, sefii le spun ca viata e o lupta si ca trebuie sa se bata tot timpul pentru un trai mai bun. Chiar si pentru un trai linistit, trebuie sa te lupti tot timpul cu viata. Ceea ce e o absurditate, intrucat, daca lupti pana ce mori pentru un trai linistit, linistea meritata ti-o da moartea. Si ti-o asigura oricum, chiar daca nu lupti deloc.

Cum spuneam, razboiul de ieri a inceput cu o pregatire de lupta atat de obositoare, ca nu mi-a mai ramas nici un pic de energie si de ambitie pentru atacul propriu-zis. Am tras de mine sa ma trezesc, cand m-am barbierit oglinda mi-a aratat un chip de dinainte invins, iar in tramvai am dat numai peste oameni terminati. Barbati si femei, carora societatea le-a impus inca de mici sa gandeasca fiecare miscare in viata cu capetele lor, ei avand insa capete de soldati, nu de generali.

Lupta asta cu viata o porti mai usor cand ai comandanti capabili. Ziua de ieri a inceput prost, deoarece stiam c-o sa am de a face cu un comandant de front indecis, care-si schimba hotararile de la o zi la alta. Plecam la batalia finala pentru o carte, iar editorul, in loc sa spuna "Gata, ii dam drumul si o sa le rupem gura la toti!", gasea, la toate intrebarile mele directe, numai raspunsuri cotite, balcanice. Un raspuns balcanic e atunci cand il intrebi pe comandant: Atacam sau nu atacam?, si el zice exact ce zice si un client cusurgiu cand negustorul vrea sa stie daca e da sau nu. Clientul si comandantul dau acelasi raspuns balcanic: Si da, si nu. Intre 12:00 si 12:30 n-am mai luptat cu viata, ci cu o cafea proasta. E posibil ca si o cafea proasta sa insemne un atac ratat. Spun asta fiindca tot ce-am mancat si am baut ieri mi-a lasat gustul unor ocazii pierdute. Cel mai neplacut lucru, in lupta cu viata, e ca decontul bataliilor nu se face pe loc, ci mult mai tarziu. Nu stii niciodata precis daca ai castigat sau ai pierdut batalia. Cu trecerea timpului, victoriile se vadesc a fi esecuri, iar infrangerile, izbanzi. Dupa ce editorul mi-a zis, cu aerul ca totul a devenit foare clar, "Domnule, bucura-te ca n-au mai ramas decat doua posibilitati cu cartea matale: o facem ori n-o facem!", am luptat jumatate de ora cu cafeaua, vreo doua ceasuri cu mine insumi si, multumit ca m-am invins, am purces la lupta finala a zilei, cu aglomeratia din autobuz dintre orele 17:00 si 20:00.

In lupta cu viata, cele mai grele batalii le duci cu tine insuti. Stii c-ai pierdut iarasi, dar te arunci asupra ta cu disperarea din urma si reusesti sa te convingi ca altii pierd mai des si mai rau. Pentru cei mai multi, ziua de maine nu mai inseamna nici o lupta, pe cand tu ai cel putin sansa unei noi victorii asupra ta. Asadar, la lupta, perdantule! Si maine e o zi buna ca sa te alegi cu rani noi!