Dezvaluiri : Delegatia Italiei sub asediul regimului communist In septembrie 1951, la Tribunalul Militar Bucuresti a inceput procesul diplomatilor italieni sial colaboratorilor romani ai acestora. Lotul cuprindea zece inculpati, conside
Dezvaluiri : Delegatia Italiei sub asediul regimului communist In septembrie 1951, la Tribunalul Militar Bucuresti a inceput procesul diplomatilor italieni sial colaboratorilor romani ai acestora. Lotul cuprindea zece inculpati, considerati de Securitate "spioni redutabili", culpabili de subminarea sigurantei statului comunist. Ei au fost impinsi de-a valma intr-un proces in care nu aveau ce cauta impreuna, chiar daca ar fi fost vinovati. Dupa ce procesul-verbal final conceput de locotenentul Teodor Micle a fost insusit si aprobat de conducerea Securitatii si dupa ce s-au obtinut dezlegarile de rigoare de la conducerea statului, drumul spre proces a fost parcurs rapid si in linie dreapta. La 4 septembrie 1951, maiorul de justitie Aurelian Fratila din Parchetul Tribunalului Militar Bucuresti a redactat referatul introductiv pentru trimiterea in judecata a lui Augustin Pacha, Pietro Ernesto Clemente Gatti, Eraldo Pintori, Iosif Schubert, Adalbert Boros, Iosif Waltner, Johannes (Ioan) Heber, Lazar Stefanescu, Gheorghe Sandulescu si Petre Topa. VATICANUL, "DUSMAN AL PACII". Nu stim daca ordinea in care erau prezentati si pe care am respectat-o intocmai era una aleatorie sau daca exprima opinia Securitatii despre periculozitatea fiecaruia dintre ei. In spatele tuturor, aprecia numitul Fratila, sta Vaticanul, "dusman de moarte al libertatii popoarelor si al pacii, care duce de multa vreme o marsava activitate impotriva noastra, impotriva oamenilor muncii din tara noastra". Mai erau evocate in referatul introductiv ceea ce in justitia dintotdeauna se numea rechizitoriu, vizita lui Augustin Pacha la Berlin, audienta acestuia la Hitler, hirotonisirea clandestina a lui Iosif Schubert si a lui Adalbert Boros in rang de episcopi, in urma unor dispozitii ale Vaticanului, sosite la Bucuresti prin intermediul Legatiei Italiei, si sumele avansate de Clemente Gatti clericilor catolici din Transilvania, dintre care o parte ar fi ajuns la calugarita Maria Ionela Cotoi, la care vom mai avea un prilej sa ne referim. La 4 septembrie 1951, generalul locotenent Alexandru Gavrilescu, comandantul Regiunii a II-a militare, a semnat ordinul nr. 1055, de trimitere directa in judecata a lotului alcatuit de o asemenea maniera incat sa afecteze profund imaginea si prestigiul Legatiei Italiei. Toti arestatii se aflau atunci internati la Penitenciarul Jilava si, cu o zi inainte de declansarea procesului, au fost adusi cu dubele la Bucuresti, pentru a-si cunoaste avocatii repartizati din oficiu. Avocatul Manole Roman il apara pe Clemente Gatti, iar Mihail Mayo pe Eraldo Pintori. Preotii Johannes Heber, Iosif Waltner, Adalbert Boros si Iosif Schubert erau aparati de avocatii Vasile Gheciu, Barbu Solomon, Nicolae Hogas si George Dumitrescu. Gheorghe Sandulescu si Lazar Stefanescu erau aparati de Victor Lazarescu si, respectiv, Eugen Ionescu. Avocatul Constantin A. Constantinescu il apara pe medicul Petre Topa. Inculpatii nu aveau dreptul sa-si aleaga alti avocati decat cei indicati de anchetatorii Securitatii. Augustin Pacha nu a acceptat aparator din oficiu si a declarat ca se va apara singur. MEDIATIZARE PROPAGANDISTICA. La 9 septembrie 1951, declansarea procesului a fost anuntata prin posturile de radio si presa centrala si, simultan, sefii Securitatii au ordonat telegrafic unitatilor din teritoriu sa supravegheze starea de spirit a populatiei in relatie directa cu evenimentul gata sa se consume la bara justitiei si sa raporteze la Bucuresti orice atitudine deosebita, de dezaprobare sau de adeziune, la actiunea autoritatilor. In rapoartele consultate de noi nu am intalnit nimic semnificativ: populatia se obisnuise cu asemenea inscenari si reactiile ei nu exprimau decat un sentiment de lehamite, cum se intampla de regula sub dictaturi. Placida era si starea de spirit a acuzatilor inghesuiti in boxa Tribunalului Militar. La 10 septembrie 1951, prima zi a procesului, Iosif Waltner, de pilda, stia de la bun inceput cum se va incheia mascarada si nu a acordat nici un fel de atentie prezentarii rechizitoriului, preferand sa cerceteze ambianta din sala de judecata, tavanele si stucaturile de pe pereti, fapt care l-a scos din sarite pe procurorul Ovidiu Teodorescu. Oprindu-se din lectura, pe un ton ridicat, acesta s-a adresat acuzatului si salii intregi: "Actul de acuzare se citeste pentru ca acuzatii sa stie de ce sunt vinovati. Din acest motiv, socotesc ca acuzatul Iosif Waltner, in loc sa dea atentie constructiei localului, aparatelor de stingere a incendiilor, frizurii si cascatului, este mai bine sa asculte ce se citeste, ce i se pune in sarcina". Plictisit, Iosif Waltner nu a avut nici un fel de reactie. Dupa prezentarea rechizitoriului, li s-a acordat si acuzatilor un drept limitat la cuvant. Augustin Pacha, cum declarase de la inceput, s-a aparat singur, si din documente se poate deduce ca a facut-o mai bine decat orice avocat din oficiu, speta acestor juristi de ultima ora sau cu o oarecare vechime, dar convertiti la ticalosie, jucand indeobste in beneficiul Securitatii si al regimului comunist. Nu este adevarat ce s-a spus aici, a obiectat episcopul romano-catolic de Timisoara, in realitate, "i-am cerut lui Hitler sa nu admita ca propagandistii lui sa duca o politica nejusta, creand o sciziune in randurile credinciosilor mei germani, pe care ii atatau impotriva Bisericii Catolice". Hitler i-a promis sa descurajeze tensiunile reclamate, dar a uitat sa-si tina cuvantul, fiind cunoscuta adversitatea lui fata de biserica, in general, si fata de catolici, in mod special. De asemenea, Augustin Pacha nu participase decat la doua reuniuni ale Grupului Etnic German, organizatie de factura nazista, deoarece conducatorii acesteia l-au inscris in listele de protocol si nu i-a putut refuza. O parte deloc insignifianta a credinciosilor romano-catolici ar fi luat-o razna, ceea ce nu era de dorit. Niciodata nu-i indemnase pe credinciosii catolici sa se inscrie in Grupul Etnic German, iar kilogramul de aur despre care se pretindea ca l-ar fi ascuns nu era destinat finantarii unor actiuni subversive impotriva regimului comunist. Pur si simplu, dorea sa-l transmita surorii sale, pentru a-i asigura o batranete lipsita de griji. In sedinta de dupa-amiaza, Iosif Waltner a confirmat toate cele spuse de Augustin Pacha. Cand episcopul a revenit din Germania si l-a pus la curent cu cele discutate cu Hitler, el insusi s-a grabit sa plece la Bucuresti, spre a-l informa pe nuntiul apostolic in functie atunci cu privire la audienta de la Berlin. Calugarita Eva Stritt, in calitate de martor, a insistat si ea sa declare ca informatiile transmise la Vatican prin Legatia Italiei, apreciate de Securitate drept informatii de spionaj, erau exclusiv de ordin bisericesc, despre starea de spirit si vicisitudinile traversate de clerici si de credinciosi. La randul lui, martorul Francisc Kräuter, ruda prin alianta cu Augustin Pacha, a prestat declaratii identice cu cele din timpul anchetei. Completul de judecata a fost tentat initial sa-i supuna pe Augustin Pacha si pe Francisc Kräuter, care-l insotise la Berlin pe episcop, unei confruntari in instanta. Dar s-a renuntat la idee, probabil pentru ca acuzatul si martorul erau rude prin alianta si nu s-ar fi obtinut un conflict intre ei, ceea ce isi dorea tribunalul. Si s-a preferat chestionarea lor separata. Chestionarele ramaneau la dosar si nu puteau sa produca efecte de nedorit in randurile asistentei din sala de tribunal. "COLABORATORI AI FASCISMULUI". In fisa sa de chestionar, Augustin Pacha a cerut sa se consemneze ceea ce in parte am relatat intr-unul din episoadele anterioare. Insa, de data aceasta, a devenit evidenta deosebirea totala intre ceea ce declarase si ceea ce consemnasera anchetatorii in procesele-verbale ale interogatoriilor la care fusese supus timp de peste un an. Acum, Augustin Pacha nu se mai afla inghesuit intre patru pereti, la discretia unui anchetator abuziv, ci intr-o sala de judecata si in privirile a peste 100 de oameni, intre care nu se agitau doar cadetii din grupurile de presiune ale Securitatii, ci si reprezentanti ai unor legatii straine. Si povestea audientei sale la Hitler s-a dezvaluit asistentei in alte culori, adica in culorile ei veritabile. Nu era adevarat ca in februarie 1934 ar fi plecat la Berlin pentru a se pune la dispozitia Führerului german, impreuna cu enoriasii sai. Pacha il cunostea pe Emil Scherer, secretarul asociatiei catolice de binefacere "Bonifacius Verein" din Germania, si acesta il indemnase sa-l informeze pe Hitler cu privire la situatia membrilor comunitatii catolice din Banat, "sa-i spun ca o parte din ei sunt alaturi de el si sa-i cer sa atraga atentia propagandistilor sai sa inceteze cu agitatiile impotriva Bisericii Catolice, deoarece aceasta duce la dezbinari de care el nu are nevoie in cadrul politicii sale de expansiune". In fond, Augustin Pacha dorea sa evite alunecarea enoriasilor sai spre extremismul nazist, in arhivele Sigurantei si ale Serviciului Special de Informatii existand suficiente dovezi ale antipatiei clericilor catolici fata de politica Führerului german. Insa, din aceste arhive, mostenitoarea Sigurantei - Securitatea romana - alegea, numai ceea ce-i convenea si putea sustine alegatiile ei necinstite si iresponsabile. Apoi, inainte de a solicita audienta la Hitler, Augustin Pacha se consultase si cu nuntiul apostolic de la Berlin, Cesare Orsenigo. Moment in care delegatul completului de judecata l-a intrebat: "Cesare Orsenigo era italian?" Episcopul de Timisoara, luat prin surprindere, a raspuns: "Cred ca era italian". Cesare Orsenigo, a mai declarat Augustin Pacha, l-a sfatuit sa intre la Hitler, "insa sa nu spun ca am fost trimis de el". Si grefierul a adaugat, cu de la sine putere, in stenograma depozitiei episcopului: "Deoarece atunci ar fi clar pentru intreaga lume ca Vaticanul sustine politica hitlerista si astfel atitudinea Vaticanului ar fi data pe fata". Cuvinte pe care episcopul catolic de Timisoara nu le rostise si nici nu au fost auzite de asistenta. Intrase in audienta la Hitler impreuna cu Francisc Kräuter, care putea sa depuna marturie despre ce se discutase atunci. Nu putea sa refuze participarea la unele manifestari ale Grupului Etnic German, deoarece credinciosii l-ar fi desconsiderat. Iar scolile catolice le predase aceluiasi grup in urma unei dispozitii emise de Vatican, ajunsa la el prin Andrea Cassulo. Da, salutase cu salutul nazist la doua reuniuni ale Grupului Etnic German, una de la Timisoara si alta de la Aradul Nou, pentru ca toti germanii, in epoca, uzau de acelasi salut, in fond un salut roman. Nici audierea lui Francisc Kräuter, fost consilier scolar pentru scolile Episcopiei catolice din Timisoara, n-a produs rezultate convenabile pentru completul de judecata, desi stenogramele au fost copios prelucrate. Se cunostea cu Pacha din 1918 si, incepand din 1925, pana cand au fost arestati, s-au invitat reciproc la masa in fiecare duminica. Apoi a confirmat intru totul cele spuse de Augustin Pacha despre audienta la Hitler, ceea ce s-a si consemnat in fisa de chestionar: "Majoritatea credinciosilor fiind catolici, l-a salutat in numele lor. Dupa aceea i-a cerut lui Hitler sa nu admita propagandistilor sai din Banat sa agite populatia germana impotriva catolicilor". Doleanta la care Hitler a replicat: "Voi atrage atentia conducatorilor nazisti asupra celor semnalate de voi, sa nu se mai produca in viitor astfel de agitatiuni injuste impotriva Bisericii Catolice din Banat". In plus fata de ceea ce declarase Pacha, Kräuter a precizat ca audienta le-a fost aranjata de ministrul de Externe german de atunci, Konstantin von Neurath. Si a mai spus: "Pacha mi-a atras in mod special atentia sa nu divulg fata de nimeni faptul ca Orsenigo, nuntiul apostolic de la Berlin, a fost de acord ca noi sa mergem in audienta". Insa asta nu pentru ca Vaticanul n-ar fi vrut sa se stie ca sprijinea hitlerismul, cum fusese interpretata situatia de catre Securitate. Dimpotriva, Vaticanul evita orice fel de relatii cu noul regim din Germania si pana atunci nici un episcop catolic din Reich nu-i solicitase vreo audienta lui Hitler si nici nu il contactase in alte imprejurari. Totusi, se pare ca pe presedintele completului de judecata nu-l prea interesau asemenea explicatii si l-a intrebat si pe Francisc Kräuter ceea ce il intrebase si pe Augustin Pacha: "Cesare Orsenigo era italian?". "Fireste, era italian" - a raspuns Francisc Kräuter, la fel de surprins ca si episcopul de Timisoara. Si a adaugat: "Nu era vina lui Augustin Pacha ca multi germani din Banat priveau cu ochi buni politica Führerului de la Berlin". Exceptandu-i pe clericii romano-catolici din lot - Iosif Waltner, Iosif Schubert, Johannes Heber si Adalbert Boros - , ceilalti acuzati nu stiau despre ce era vorba si nu intelegeau de ce au ajuns in acelasi proces cu Augustin Pacha. Insa, curand, va veni si randul clericilor in speta sa nutreasca acelasi sentiment de nedumerire. Si asta deoarece componenta lotului, intr-adevar, era neobisnuita si derutanta pentru fiecare dintre cei inghesuiti in boxa culpabililor. Clericii de la Arhiepiscopia din Bucuresti si de la Episcopia din Timisoara nu-l cunosteau decat pe Clemente Gatti. Acesta habar nu avea cine erau Gheorghe Sandulescu, Lazar Stefanescu si Petre Topa. Eraldo Pintori nu-i cunostea decat pe romani si pe compatriotul sau Gatti. Iar Petre Topa nu-l cunostea decat pe Eraldo Pintori. Astfel incat era cat se putea de normal ca fiecare din ei sa se teama ca va trebui sa raspunda pentru fapte de care era totalmente strain. Solicitare "Sa-i spun ca o parte din ei sunt alaturi de el si sa-i cer sa atraga atentia propagandistilor sai sa inceteze cu agitatiile impotriva Bisericii Catolice, deoarece aceasta duce la dezbinari de care el nu are nevoie in cadrul politicii sale de expansiune" Augustin Pacha La ordine "Voi atrage atentia conducatorilor nazisti asupra celor semnalate de voi, sa nu se mai produca in viitor astfel de agitatiuni injuste impotriva Bisericii Catolice din Banat" Adolf Hitler Atentionare "Actul de acuzare se citeste pentru ca acuzatii sa stie de ce sunt vinovati. Socotesc ca acuzatul Iosif Waltner, in loc sa dea atentie constructiei localului, aparatelor de stingere a incendiilor, frizurii si cascatului, este mai bine sa asculte ce se citeste, ce i se pune in sarcina" Ovidiu Teodorescu,procurer Nedumerire "Exceptandu-i pe clericii romano-catolici din lot - Iosif Waltner, Iosif Schubert, Johannes Heber si Adalbert Boros - , ceilalti acuzati nu stiau despre ce era vorba si nu intelegeau de ce au ajuns in acelasi proces cu Augustin Pacha. Insa, curand, va veni si randul clericilor in speta sa nutreasca acelasi sentiment de nedumerire. Si asta deoarece componenta lotului,intr-adevar, era neobisnuita si derutanta pentru fiecare dintre cei inghesuiti in boxa culpabililor" Mihai Pelin "Contrabanda" cu monede de aur Petre Topa este o alta victima a procesului contra diplomatilor italieni din 1951. El se nascuse la 15 iunie 1889, in comuna Maloviste, Bitolia, din Iugoslavia, aroman de origine etnica. A fost ridicat de Securitate la 15 mai 1951, de la domiciliul sau de pe Str. 11 iunie nr. 17. Si el ar fi fost recrutat de Bruno Manzone, in 1946, in reteaua de spionaj a Legatiei Italiei, iar in mai 1950, cand Bruno Manzone parasea Romania, Petre Topa fusese preluat de Eraldo Pintori. In aprilie 1951, cand se pregatea sa plece la Beirut, Eraldo Pintori il prezentase colegului sau Leo Giacomello. In afara de asta, Securitatea mai avea un dinte impotriva lui Petre Topa: acesta ii incredintase lui Bruno Manzone 24 de monede de aur si primise contravaloarea lor, in lei romanesti, de la Eraldo Pintori. Daca ar fi avut putina rabdare, monedele respective i-ar fi fost confiscate de Securitate, spre binele regimului comunist. Manifeste contra regimului In procesul diplomatilor Legatiei Italiei la Bucuresti, din septembrie 1951, a fost implicat si Gheorghe Sandulescu, acuzat de "legaturi dubioase" cu strainii. El se nascuse la 23 martie 1907, in comuna Comani din judetul Teleorman, fiul lui Ioan si al Niculinei, domiciliat in Sibiu, pe Str. George Cosbuc nr. 26. A fost retinut de Securitate la Bucuresti, unde se stabilise de cateva luni, la 6 mai 1951. In aprilie 1947, avocatul Ioan Aburel si generalul Valerian Padure il initiasera in afacerea Partidului Social-Crestin. In anul urmator, Ioan Aburel ii asezase in brate un proiect de statut si diverse manifeste ale partidului, dupa care disparuse ca magarul in ceata, sub pretextul ca ar fi fugit in Austria. Nici generalul Valerian Padure n-a mai fost de gasit. In primavara lui 1949, mai preciza documentul semnat de Teodor Micle, in colaborare cu Gheorghe Sandulescu, Lazar Stefanescu declansase reactivarea Partidului Social-Crestin, lansand alte manifeste si procedand la recrutarea de membri noi, din diverse localitati ale tarii. O parte din matrite si manifeste fusesera depistate la Vasile Marinescu si la Ioan Alecu.
Despre autor:
